Salată de vinete cu maioneză vegană
Salată de vinete cu maioneză vegană din lapte de soia. Cum să pregătești rapid o salată de vinete cu maioneză de post, rețetă cu lista de ingrediente la gram și mod de preparare detaliat.
Nu cred că se putea un moment mai potrivit pentru salata asta de vinete. Întâi de toate, pentru că e miezul verii și vinetele sunt în această perioadă în plin sezon, mai gustoase ca oricând dar și cât se poate de ieftine. Apoi, pentru că e postul Sfintei Mării, moment în care unii dintre noi preferă să renunțe pentru o perioadă la aportul de proteine din carne.
Ce e sigur, e că mie vinetele îmi plac mult de tot, de aceea am încercat tot felul de rețete cu aceste legume minunate, de la salata de vinete mai mult sau mai puțin obișnuită și până la paste cu vinete (a la Norma, un deliciu!) și chiar o supă-cremă cu vinete incredibil de delicioasă. Cred că pe cei mai mulți dintre noi îi interesează și faptul că vinetele sunt extrem de bogate în principii nutritive, unele dintre aceste substanțe deosebit de valoroase găsindu-se numai și numai în aceste legume.
Cred că rețeta cea mai iubită de români, atunci când este vorba despre vinete, este salata de vinete cu maioneză. Ei bine, azi vă ofer o variantă 100% vegană a acestei adorate salate, cu ajutorul colaboratorilor mei de la Inedit Food.
Ingrediente Salată De vinete cu maioneză vegană
- 1 kg. de vinete bine coapte (să aibă coaja lucioasă și să fie ușoare și ușor pufoase)
- 50 de ml. de lapte de soia simplu Inedit
- 100 de ml. de ulei vegetal (de floarea soarelui, rapiță etc)
- 1 linguriță cu vârf de muștar
- zeama de la 1/2 de lămâie
- 1 ceapă mică tocată foarte fin sau mai degrabă răzuită
- sare după gust
- piper alb măcinat
Preparare salată de vinete cu maioneză vegană
Coacere și curățare vinete
1. Vinetele se înțeapă cu un cuțit sau cu furculița (pentru a evita accidentele) și se pun la copt în contact direct cu o suprafață foarte încinsă (grătarul, o plită etc). Se pot perpeli și la jar, important este să le întoarcem pe toate părțile după ce coaja se arde, pentru a se coace uniform și pentru a prinde gustul plăcut, ușor afumat. Vinetele sunt gata dupa ce interiorul lor devine foarte moale. Aici găsești trei modalități de coacere a vinetelor.
2. Odată ce s-au copt toate, decojim vinetele, de preferat cât sunt fierbinți. Cel mai simplu mod de a le curăța este să scobim miezul din coajă cu o lingură.
3. Iată vinetele coapte și curățate, pe care le-am pus la scurs într-o sită de plastic. E important să se scurgă bine de suc, pentru că acesta poate fi amar și astringent, afectând negativ gustul salatei de vinete.
Maioneza de post din lapte de soia
3. Pentru maioneza de post vom folosi laptele de soia simplu de la Inedit (50 de ml), 100 de ml. de ulei, muștarul și 1-2 linguri de suc de lămâie proaspăt stors. Mai avem nevoie și de un blender de mână.
Între noi fie spus, în afară de bătura simplă din soia pe care am folosit-o pentru maioneză, cei de la Inedit Food au și alteproduse care sunt absolut delicioase, cu vanilie, cu aromă de căpșuni sau cu miere și cereale, ba chiar și o maioneză vegetală foarte bună.
4. Într-un recipient îngust și îngust (din cele care vin cu blenderul) se toarnă laptele de soia Inedit simplu și deasupra acestuia uleiul, tot deodată. Se bagă blenderul în vas și se lasă până la fund. Se pornește blenderul când este scufundat în lichid și spirjinit de fundul vasului și se mixează 1-2 minute, până când începe să se ingroașe. Se ridică blenderul încet către suprafață, în timp de se mixează continuu. Se adaugă muștarul, zeama de lămâie, sare și piper alb după gust și se mixează din nou. Maioneza este gata, are gustul și textura unei maioneze obișnuite, în plus nu conține ouă (crude, mai ales, de fapt n-are ouă deloc :P).
Prepararea salatei
5. Se pun vinetele tocate într-un castron, se adaugă ceapă răzuită sau tocată fin și toată maioneza vegană pregătită. Se omogenizează bine și se condimentează salata după gust, adăugând sare, piper alb și zeamă de lămâie.
6. Se dă salata la rece și se servește după preferință, ca aperitiv sau gustare. E minunată cu o bucată de pâine bună de casă și câteva roșii proaspete.
Poftă bună!
Lasă un răspuns