
Castraveți în oțet fără conservant






Castraveți în oțet dulci-acrișori – fără conservant – rețetă garantată prezentată pas cu pas. Castraveți bulgărești în oțet rețeta detaliată cu lista de ingrediente la gram.
Mărturisesc, eu nu obișnuiesc să pun foarte multe murături, pentru că toată iarna găsesc destule legume de sezon din care să-mi fac o salată. Sfecla roșie, varza, conopida, napii etc, toate astea se păstrează perfect și în timpul sezonului hibernal. E sigur, însă, că niciodată nu îmi vor lipsi din cămară câteva borcane de castraveți în oțet. Castraveții aștia cu tentă ușor dulceagă și picantă sunt un ingredient necesar în multe rețete, de la salate diverse și anumite sosuri până la burgeri și sandvișuri de tot felul. Absolut delicioși, pe timp de vară, sunt castraveții acriți la soare, (click pe link pentru rețete) dar și cei murați pentru iarnă, în saramură.
Rețete care conțin castraveți în oțet
După părerea mea, cei mai potriviți pentru a fi incluși cu rol de condiment/ingredient în alte rețete sunt acești castraveciori în oțet, în genul celor bulgărești. Așa că aceștia nu lipsesc în nicio toamnă de pe lista mea ”to do”. Nu pun mulți, pentru că la mine nu se consumă, dovadă fiind ceea ce a mai rămas până acuma din ultimul borcan de anul trecut, pe care l-am tras în poză alături de cei de anul ăsta. Oricum, nu e rău c-au rămas câțiva castraveciori! Așa puteți vedea și voi ce bine s-au păstrat. Sunt crocanți și au un minunat gust dulce-acrișor-picant. Un prim plan cu castraveciorii mei puși la borcan anul trecut, sunt perfecți și acum și parcă am avut noroc să găsesc unii mai micuți decât anul acesta.
Conservanți eu nu folosesc, pentru că hreanul și boabele de muștar pe care le adaug din plin (uneori și ardeiul iute, dacă se întâmplă să am câteva bucăți în momentul în care conserv castraveții) țin la distanță mucegaiurile și fermentarea.
Așadar, să ne apucăm de această trebușoară simplă, care nu va necesita decât puțină atenție din partea noastră.
Ingrediente Castraveți în oțet fără conservant
- 1,2 kg. castraveți proaspeți, cât mai mici și mai tari posibil
- 50 de grame de sare grunjoasă neiodată
- 150 de grame de zahăr
- 250 ml. oțet de 9 grade
- 650 ml. apă
- 1 rădăcină mică de hrean, curățată de coajă și tăiată în bastonașe pe lungime
- 50 de grame de semințe de muștar
- 30 de boabe de piper negru
- bețe și semințe de mărar (2-3 bețe/borcan și 1-2 flori uscate cu semințe cu tot)
- 80 de grame de ceapă
- 6 căței de usturoi
- 2-3 frunze de vișin/borcan
Mod de preparare castraveți în oțet fără conservant
Două vorbe înainte de a ne apuca de treabă
O scurtă introducere: cantitățile de mai sus sunt suficiente pentru 3 borcane de câte 720 ml. Dacă doriți să faceți o cantitate mai mare de castraveți în oțet, măriți proporțional toate ingredientele.
Ultimele trei ingrediente de pe lista de mai sus sunt opționale și țin mai ales de aromă. Dacă nu vă place deloc ceapa, puteți renunța la ea. Dacă nu vă place usturoiul, este și el dispensabil. În loc de frunze de vișin (a căror aromă eu o ador în murături) puteți folosi frunze de țelină. În plus față de cele mai sus menționate, puteți adăuga în borcanele cu castraveți în oțet ardei iute, rondele sau bastonașe de morcovi, boabe de ienibahar etc.
De data asta, în loc de ceapa obișnuită eu am folosit arpagic. Îmi place să-l găsesc prin borcan, devine dulce-acrișor și după gustul meu foarte plăcut. La fel de bine puteți folosi rondele de ceapă obișnuită.
Sterilizarea borcanelor
1. Orice conservă începe cu sterilizarea recipientelor în care urmează să fie depozitat produsul, la fel și acești castraveți în oțet. Așadar, se spală borcanele cu apă caldă și detergent de vase. Se limpezesc în câteva ape apoi se așeaza pe o tavă metalică. Mai departe, vă recomand să urmați pașii descriși în articolul meu despre sterilizarea recipientelor și capacelor folosite pentru conservele de casă, pe care-l găsiți cu un click pe poza ce urmează mai jos.
Îmbutelierea castraveților
2. Se spală bine castraveții în câteva ape reci. Eu obișnuiesc să tai cu un cuțitaș codița castraveților. Astfel, ai noștri castraveți bulgărești se vor mura mai repede și marinada îi va pătrunde uniform. În borcanele pregătite după cum am descris la punctul 1, se pune la fund câte 1/2 lingură de boabe de muștar, câte 10 boabe de piper, frunzele de vișin, 1-2 flori de mărar uscate. Se înghesuie în borcane castraveții cât mai strâns, intercalând printre ei și bastonașe de hrean, ceapa, usturoiul etc. Se fixează în borcan cu două bețe de mărar așezate deasupra, în cruce.
Umplerea borcanelor și păstrarea
3. Se măsoară apa și se pune pe foc cu sarea și zahărul. Se amestecă până se topește sarea și se dă în clocot . Se adaugă oțetul și zeama fierbinte se toarnă cu polonicul în borcanele așezate pe o tavă metalică, al cărei rol este de a prelua șocul termic, prevenind plesnirea sticlei. Zeama trebuie să acopere complet conținutul borcanelor. Imediat se înfiletează capacele pregătite după cum am descris la punctul 1. Se lasă borcanele să se răcească la temperatura bucătăriei și putem depozita în cămară ai noștri castraveți în oțet.
Ar fi foarte util ca măcar în prima săptămână, să se agite o dată pe zi borcanele cu castraveți în oțet, întocându-le o dată invers, asta va ajuta la distribuirea uniformă a aromelor în borcane. Se păstrează perfect peste iarnă, într-o cămară răcoroasă, feriți de lumina directă a soarelui, cu singura condiție ca borcanele să fie închise etanș. Trebuie să țineți cont, însă, ca după ce deschideți un borcan din acești castraveciori în oțet să îl păstrați în frigider, încercând să îl consumați cât mai repede.
Spor la treabă!
Lasă un răspuns