Fasole păstăi cu usturoi și roșii – ”păstăi aiți”
Fasole păstăi cu usturoi. Păstăi cu usturoi și roșii. Fasole verde cu usturoi și sos de roșii și ardei copt. Păstăi aiți (aite).
De mâncarea de fasole verde cu usturoi și roșii (și-un ardei mare) pe care v-o propun azi se leagă o întâmplare cu haz pe care nu pot să mi-o amintesc fără să zâmbesc și pe care mi-am spus că pot să v-o povestesc și vouă. Cândva, prin anii 70, părinții mei s-au mutat cu serviciul în Țara Oașului. Eu, care eram deja școlăriță în clasa întâi, am rămas în grija bunicilor, la Timișoara. Surorile mele, Livia și Melu, i-au însoțit la noua casă.
Deși nu s-ar crede, având în vedere pasiunea pentru mâncarea bună pe care o împărtășim azi, pe vremea aia eram tustrele niște fetițe foarte mofturoase. Aveam un mare apetit pentru joacă și total inexistent pentru mâncare. Mai cu seamă Livia, străvezie de slabă de copilă, dar cu o personalitate puternică, își făcuse obiceiul să refuze orice îi punea pe masă biata noastră mamă, care efectiv plângea de supărare că nu mănâncă fetele.
Și nu doar că Livia nu mânca aproape nimic, dar găsise și o stratagemă să scape de ”consemnul” la domiciliu, care urma de obicei refuzului ei sistematic de a accepta mâncarea. Așadar, soră-mea își dăduse seama că ea, mai mare fiind decât Melu, era mult mai ușor pedepsită, pe când dacă era vorba de cea mică, mama era mai indulgentă. Așa că, în momentul în care le așeza la masă, Livia îi strecura lui Melu printre dinți ”Vezi, să nu mănânci nimic! Dacă mănânci, nu mă mai joc cu tine și le zic și la Pia și Moni să nu se mai joace cu tine-n veci!”.
ALTE REȚETE DELICIOASE CU FASOLE VERDE
- Rețeta de mâncare de fasole verde cu pui
- Rețeta de mâncare de fasole păstăi cu carne de porc
- Rețeta de ciorbă ardelenească de fasole verde
- Rețeta de coquelet cu salată de fasole verde
Melu era pe atunci în epoca lui ”A”. Orice cuvânt proaspăt intrat în vocabularul ei începea obligatoriu cu ”A”, adică ”alapii” (ciorapii), ”alonii” (pantalonii). Pentru ea, amenințare mai cumplită decât ”eu nu ajoc atine” (în traducere liberă, ”eu nu mă joc cu tine”) nu putea să existe. Așa că încuviința făcând ochii mari cât doi florini și clătinând din cap afirmativ. Soră-sa mai mare era eroina ei! Să nu mai vorbim de Pia și Moni (fetițele veterinarului), persoane la fel de importante pe scara ei de valori.
Și uite-așa se punea masa și se strângea masa în fiecare zi. Cele două gâgâlici, despre care maică-mea nu știa sigur din ce hrană anume trăiesc, scăpau nepedepsite și plecau la cutreierat prin sat în sus și-n jos în fiecare zi.
Acuma, evident că niciun copil care aleargă toată ziua nu poate să nu mănânce chiar nimic. Ele, însă, erau atât de curioase să descopere noul loc de viață și să se bucure de imensa libertate care li se oferea, încât preferau să umble toată ziua, făcându-și noi prieteni cu care împărțeau produsele locale, cu mulți ani înainte ca asta să fi devenit o modă.
Într-o zi, când maică-mea se străduise încă și mai mult ca de obicei să le răsfețe cu fel de fel de preparate de care știa ea sigur că fuseseră cât de cât acceptate la un moment dat, a auzit din nou binecunoscutul ”Nu mi-e foame” urmat de ecoul ceva mai timid ”Nu afoame”. Rugăminți, lacrimi… nimic nu le-a înduplecat nici măcar să guste. Ajunsă la capătul răbdării, biata mama a adunat toată mâncarea de pe masă și le-a întrebat: ”Măi, toate le-arunc, dar spuneți-mi ce să vă fac de mâncare că n-ați mâncat nimic de ieri!”. Livia, extrem de serioasă, îi răspunse ”Noi nu mâncăm până nu ne faci păstăi aiți.”
Amu să vezi bai! Maică-mea nu știa ce-s păstăii aiți și nici cum să-i gătească! Așa că a dat fuga prin vecini întru documentare (timp în care, probabil, cele două s-au strecurat afară din casă, de bună seamă) și și-a notat rețeta, oferită de prima ”mătușă” (toate femeile mai în vârstă din Oaș sunt ”mătuși”) pricepută pe care a găsit-o.
Și-am încălecat pe-o șa și… e vremea să trecem la rețetă, nu-i așa? Rețeta de păstăi aiți pe care v-o propun eu e destul de schimbată față de cea a mamei. Aceea conține doar păstăi fragede de fasole, usturoi mult, paprika și mult, mult ulei. Eu am redus uleiul de vreo zece ori. Am adăugat roșii și ardei și pot spune că mi-au plăcut păstăii mei aiți tare mult. Sper să vă placă și vouă, e o mâncare ușoară de vară care are un gust tare bun.
Ingrediente Fasole păstăi cu usturoi și roșii – ”păstăi aiți”
- 800 de grame de fasole verde păstăi, fragedă
- 2 roșii mari, cărnoase, opărite și curățate de pielițe sau 400 de ml. passata proaspătă de roșii
- 1 ardei gras mare (170 de grame a avut al meu)
- 4-6 căței de usturoi (în funcție de cât sunt de mari)
- 2 foi de dafin
- 2 linguri de ulei
- 1 legătură de pătrunjel verde tocat
- 1 linguriță de paprika dulce de bună calitate
- sare și piper (multișor)
Mod De Preparare Fasole Păstăi cu Usturoi și Roșii – ”Păstăi Aiți”
Pregătirea ingredientelor
1. Fasolea verde se alege. Se spala bine în mai multe ape reci. Se scurge și se rup capetele. Eu prefer să rup doar capătul cu pețiolul (codița) care se prinde de plantă. Celălalt capăt e fraged, în plus mi se pare și foarte frumos. Cât timp mă ocup de curățatul fasolei, ardeiul îl coc într-o tigaie veche, pe aragaz. Îl învelesc, apoi, în folie de aluminiu, ca să transpire bine și să îl pot decoji ușor.
2. Pe foc, pun o oală încăpătoare cu 3-4 litri de apă. Adaug, în momentul în care începe să fiarbă, 1 lingură rasă de sare și frunzele de dafin. Lângă aragaz, pegătesc un castron mare cu apă foarte rece în care pun și câteva cuburi de gheață. Pun toată fasolea curățată în oala cu apă clocotită. O fierb până când începe să se frăgezească. În funcție de cât de fragedă e fasolea în sine, fierberea poate dura mai mult sau mai puțin. Ultima oară am ținut-o pe foc doar 4 minute dar poate să fie nevoie și de 15 minute.
După ce s-a frăgezit, scot fasolea din apa clocotită cu o spumieră mare și o plonjez direct în apa cu gheață. Acest procedeu se numește ”blanșare” și are rolul de a opri brusc gătirea legumelor. Astfel tratate, ele își vor păstra culoarea naturală și forma chiar dacă vor mai fi gătite până la 15 minute ulterior.
Gătirea mâncării
3. Într-o tigaie sau o cratiță mare, se pune uleiul. Cât e rece, se adaugă jumătate din usturoiul zdrobit și ardeiul copt curățat de pielițe și semințe, tocat mărunt. Se pune tigaia pe foc și se încălzește treptat, amestecând constant, până sfârâie bine.
4. Se adaugă paprika și imediat, roșiile curățate de pielițe tocate cubulețe (sau passata). Se dă sosul în clocot, la foc mediu, și se gustă de sare și piper.
5. Se adaugă fasolea verde bine scursă de apă. Se face focul puțin mai mare. După ce începe din nou să fiarbă, se reduce focul la mediu și se mai gătește fasolea timp de 4-5 minute, întorcând-o bine în sos de mai multe ori. Usturoiul rămas se zdrobește și se amestecă cu 2-3 linguri de apă rece, pregătind un mujdei. Chiar la final, se strecoară prin sită acest mujdei peste fasole. Se amestecă delicat (ca să nu rupem păstăile fragede). Se gustă de sare și piper, asezonând după plac. Presărăm pătrunjelul verde tocat și mâncarea de fasole păstăi cu usturoi și roșii e gata!
Servirea
Mâncărica asta de fasole păstăi cu usturoi și roșii merge de minune și ca garnitură. La fel de bine, merge și ca fel de mâncare în sine. Asta cu atât mai mult vara, când cei mai mulți dintre noi preferă să se hrănească din darurile pământului. Ar fi mai mare păcatul să nu profităm de ele acum, cât sunt în plin sezon. Eu vă doresc poftă mare și sper că v-a plăcut și povestea, dar și rețeta de azi.
Lasă un răspuns