Dovlecei crocanți la cuptor – bastonașe sau sticksuri de dovlecei pane – VIDEO
Pregatire
00:25 ore
Gatire
00:35 ore
Timp total
01:00 ore
Portii
8
Grad dificultate
usor
Mulțumită acestei rețete de dovlecei crocanți la cuptor, această legumă – care de fapt se pare că ar fi un fruct, în fine, dovlecelul – ani în șir discriminat pe nedrept, urcă în mod clar pe un loc fruntaș în topul preferințelor mele. Dupa budinca de dovlecei, care m-a ademenit, acești dovlecei crocanți m-au convins definitiv că merită iubiți din toata inima.
Pentru rețeta pe care o veți descoperi mai jos, am compilat și combinat vreo alte 5-6 variante de preparare găsite pe diverse bloguri în limba engleză, la căutarea mea „baked zucchini„ – cum ar fi aceasta sau aceasta. Bine, pe lângă cele ”combinate”, am adăugat din plin din touch-ul personal, că pot spune cu toată convingerea că cei de mai jos sunt chiar ai mei. O rețetă de dovlecei crocanți la cuptor exact pe gustul meu și al familiei. Unde mai pui că ies două tăvi, suficient să ronțăim după pofta inimii!
Rețeta asta s-a ”lipit” de familia mea pentru că e categoric mult mai sănătoasă, față de clasicii dovlecei pane. Nu că aceia nu ne-ar plăcea, nici vorbă! Doar că se consumă mult mai mult ulei. În plus, mirosul în casă e cel pe care-l știm cu toții, de ulei încins, pe când acești dovlecei crocanți la cuptor fac să miroasă apetisant în bucătărie! Și ies delicioși, cum treci pe lângă platoul, nu reziști să nu mai furi câte unul!
Ingrediente Dovlecei Crocanți La Cuptor
- 1 kilogram de dovlecei, de preferință tineri și fragezi
- 250 de grame de iaurt grecesc, cu 10% grăsime
- 1 ou mic
- 2 linguri (cam 25 de mililitri) de ulei de măsline
- 1 linguriță de amidon alimentar din porumb (aproximativ 5 grame)
- 250 de grame de pesmet
- 50 de grame parmezan ras sau brânză telemea mai uscată/altă brânză tare
- sare după gust
- 1 cățel de usturoi (opțional)
- piper negru măcinat după gust
- opțional: în amestecul pentru crustă se pot adăuga ierburi aromatice tocate fin, diferite condimente etc
Rețeta VIDEO de dovlecei crocanți la cuptor
Vă invit să dați play clipului video de mai jos. Mă puteți urmări, pas cu pas, cum prepar acești dovlecei crocanți la cuptor, de la început și până la final, în momentul degustării. Mai mult, puteți vedea și cum fac sosul tzatziki pe care l-am servit alături de dovleceii crocanți. Pe cei care preferă rețetele în format text îi rog să dea scroll articolului, puțin mai jos vor găsi ceea ce caută.
Mod de preparare dovlecei crocanti la cuptor – rețeta în format text, pas cu pas
1. Dovleceii pe care i-am folosit pentru această rețetă au fost destul de proaspeți și tineri, doar unul dintre ei având coaja ușor pătată. Coaja dovleceilor se poate păstra sau nu, după cum preferați. Daca folosiți dovlecei mari și cu coaja pătată/uscată, e mai bine să fie curățați de coajă. Cei foarte fragezi se pot lăsa cu coajă cu tot. Eu i-am decojit cu un peeler pentru legume.

Evident, puteți pregăti o cantitate mai mare sau mai mică de dovlecei crocanți la cuptor, după nevoile fiecăruia.
2. Pentru rețeta de dovlecei crocanți la cuptor, e nevoie să se extragă (și elimine) o parte din apa pe care dovleceii o conțin, în mod natural. Pentru asta, se taie dovleceii în bastonașe cu lungime de 12-13 cm și grosime de 1-1,5 cm. Dacă dovleceii nu au semințe formate, se folosesc cu totul. Dacă au deja semințe mărișoare, e de preferat să se elimine. Bastonașele de dovlecei se presară cu sare și se uită de ei vreo 15 minute. În acest timp, sarea va extrage o bună cantitate din apa conținută de aceștia.
Amestecul pentru crustă
2. Pentru crusta în care am tăvălit acești dovlecei crocanți la cuptor, am folosit un amestec de pesmet și parmezan. Se pot folosi și alte tipuri de brânză, după gust, chiar și un rest de brânză telemea, mai uscată. De asemenea, se poate folosi pesmet făcut în casă, de exemplu din pâine integrală sau panko, pentru un plus de textură crocantă. Eu am adăugat și un pic de usturoi, ras pe răzătoarea mică.
Specific că am văzut pe net tot felul de combinații, la amestecul în care se tăvălesc acești dovlecei crocanți la cuptor. Unele recomandă să se amestece făină cu pesmet sau se folosesc fulgi de porumb, pesmet cu usturoi tocat, condimente, diverse verdețuri etc. După gust, puteți adapta crusta preferințelor voastre.
3. Înainte să se înceapă panarea (îmbrăcarea în pesmet a dovleceilor), se pornește cuptorul și se setează la 190, cu ventilație, sau 200°C, static.
4. Într-un castron sau o farfurie adâncă, se combină iaurtul grecesc, oul, amidonul din porumb și un pic de sare. Se ține cont că dovleceii sunt deja sărați. Opțional, se poate adăuga un pic de usturoi ras/zdrobit. Se adaugă uleiul de măsline, apoi amestecul se bate puțin cu furculița sau cu telul în formă de pară.
LE: Precizez că, la publicarea inițială, în 2009, nu am folosit amidonul. Preparând mai multe rețete chinezești, care includeau amidonul în cruste iar acestea ieșeau foarte crocante, am considerat util să îl adaug și în acest amestec și mă felicit pentru asta, rețeta de dovlecei crocanți la cuptor se lucrează mai ușor iar rezultatul e excelent, mai crocant și fără nicio diferență de gust, față de varianta inițială.
Panarea și gătirea
5. În timpul de odihnă, dovleceii lasă destul de multă apă. Tot lichidul se scurge iar bastonașele de dovlecei se zvântă bine cu hârtie absorbantă.
6. Se plonjează, câte trei bastonașe odată, în amestecul de iaurt și ulei de măsline. Se tăvălesc bine-bine, se scurg și se aruncă în farfuria cu pesmet și brânză. Se rostogolesc bastonașele de dovlecei în amestecul uscat, până când se îmbracă pe toate părțile în pesmet. Se așază pe o tavă acoperită cu hârtie de copt, cu puțină distanță între ei.
Mi-au rezultat două tăvi (din dotarea cuptorului), cu lățimea de 42 de centimetri. Pentru a găti ambele tăvi în același timp, funcția cu ventilație e de mare ajutor.
Coacerea
7. Tăvile cu bastonașe de dovlecei se bagă în cuptorul preîncins la 190 de grade Celsius, una mai sus și una mai jos. După 15 minute, am schimbat poziția tăvilor în cuptor (cea de jos sus și invers) și am continuat coacerea timp de încă 20 de minute (până s-au rumenit uniform). Dacă se gătește o singură tavă, timpul de gătire e de 25-30 de minute.
Dovlecei crocanți la cuptor – servirea
Eu i-am servit imediat ce s-au răcorit puțin, cu un sos tzatziki, a cărui rețetă o găsiți cu un click pe poza de mai jos și o foccacia proaspătă, cu roșioare.
Au fost crocanți și foarte, foarte gustoși. Recomand să fie savurați cât sunt calzi, atunci e crusta crocantă, făcând un contrast plăcut cu interiorul umed. După ce se răcesc, se mai înmoaie dar tot gustoși sunt. Se potrivesc excelent cu o salată de roșii sau în combinație cu sosul preferat. Merg și într-un sandviș ovo-lacto-vegetarian, pentru cei care evită carnea.
O ALTĂ REȚETĂ FAINĂ DE DOVLECEI PANE LA CUPTOR GĂSIȚI CU UN CLICK PE POZA DE MAI JOS
Să vă fie de folos!
























Lasă un răspuns