Dovlecei pane în crustă crocantă de pesmet – rețetă simplă
Dovlecei pané în crustă crocantă de pesmet – rețetă simplă. Rețeta clasică de dovlecei pané cu crustă crocantă și miezul umed și moale. Mod de preparare pentru dovlecei pane pentru a evita să iasă uleioși.
O singură porție de dovlecei pane parcă nu e niciodată îndestulătoare, ce ziceți? Fără îndoială, acest preparat simplu și extrem de rapid este una dintre mâncărurile vedetă ale verii! După gustul meu, cei mai buni și mai buni sunt cei al căror interior – felia de dovlecel, adică – e moale, umed, chiar cremos iar crusta e crocantă și uscată, fără să fie încărcată de ulei. Ca să iasă așa cum i-am descris, cel mai sigur e să fie corect îmbrăcați în făină – ou – pesmet și prăjiți cu grijă, la temperatura corectă. Vor ieși la perfecție!
Foarte pe scurt, revin asupra a ceea ce înseamnă, de fapt, termenul pané, în gastronomie.
Am mai abordat subiectul și atunci când am publicat rețeta de șnițel vienez dar și cu alte ocazii. Termenul ”pané” provine din limba franceză, din verbul paner (în traducere a pana), care înseamnă pur și simplu a îmbrăca, a acoperi cu pâine și se referă la bucățile de alimente. În DEX găsim o definiție cât se poate de clară, care nu prea lasă loc de interpretări:
PANA vb. I. tr. A trece prin făină, ou și pesmet, brânza, carnea, legumele și a le prăji în grăsime; a pregăti (un aliment) pane. [< fr. paner].
Din definiția de mai sus concluzionăm cu ușurință că NU există ”paneuri” fără pâine. Firește, aceasta este folosită uscată, adică sub formă de pesmet. Așa cum șnițelul pane e doar cel tăvălit prin pesmet, la fel și acești dovlecei pane sunt obligatoriu cei îmbrăcați în pesmet. Oricât de delicioase ar ieși, rețetele de dovlecei în diferite cruste – de aluat, tempura sau în crustă simplă de făină – NU sunt pane. O astfel de rețetă de dovlecei, foarte simplă, fără ou și foarte gustoasă (dar nu dovlecei pane) găsiți cu un click pe poza de mai jos.
Ce fel de pesmet folosim? De pâine albă, integrală sau panko, care este pesmetul în stil japonez, cu granulație mai mare. Pesmetul se poate lăsa simplu sau se poate condimenta cu diferite condimente după plac: fulgi de ardei iute, oregano, paprika, usturoi granulat etc. O variantă interesantă este cea în care în pesmet se amestecă și parmezan ras. Așa am procedat la rețeta de dovlecei pane la cuptor, pe care o găsiți cu un click pe poza de mai jos.
Ingrediente Dovlecei pane în crustă crocantă de pesmet – rețetă simplă
- 2 dovlecei mărișori (cam 400 de grame/bucată)
- 2 ouă mari sau 3 mijlocii
- 120 de grame de pesmet
- 100 de grame de făină
- sare și piper
- opțional: fulgi de ardei iute, oregano, boia dulce, alte condimente după plac
- ulei de floarea soarelui pentru prăjit
Mod de preparare Dovlecei pane în crustă crocantă de pesmet – rețetă simplă
1. Pentru început, precizez că, pentru rețeta de dovlecei pane, ideali sunt dovleceii care nu au semințe mari, totuși rețeta se poate face și cu aceia, iese aproximativ la fel. De evitat sunt chiar cei care au semințe cu coaja lemnoasă. Am spălat dovleceii întregi, i-am zvântat și i-am decojit cu un peeler pentru legume.
2. Am tăiat ambii dovlecei în felii de aproximativ 1 centimetru grosime. Nu mai subțiri, pentru că îmi place să îi simt cremoși, nu să dispară cu totul la prăjit, nici mai groși, să nu rămână cruzi.
3. Am aranjat feliile într-un singur strat și le-am presărat cu sare. Sarea va extrage apa în exces pe care o conțin dovleceii (mai mult de 95% din dovlecei e apă) și îi va înmuia puțin. În plus, dacă nu am extrage o parte din apa conținută, crusta s-ar înmuia foarte tare, imediat după prăjire.
4. După vreo 10 minute, feliile de dovlecel presărate cu sare s-au umplut de broboane de apă, pe care le-am îndepărtat, zvântându-le cu șervete de hârtie absorbantă.
Panarea dovleceilor
5. Evident, setup-ul pentru rețeta de dovlecei pane este identic celui al oricărui alt aliment preparat în aceeași manieră. Mi-am pregătit la îndemână ouăle, într-un bol mărișor, asezonate cu un praf bun de sare și bătute până au făcut un pic de spumă la suprafață.
Eu am lăsat pesmetul simplu, necondimentat, dar am adăugat 1 linguriță de paprika dulce și piper negru măcinat în făină. În modul ăsta, nu mai mă îngrijorez că s-ar putea arde condimentele adăugate. Repet, se pot lăsa simple (neasezonate) atât făina cât și pesmetul.
6. Imediat, am trecut, pe rând, feliile de dovlecei prin făina condimentată (sau necondimentată, dacă preferați).
7. Am scuturat feliile date prin făină de făina în exces apoi le-am îmbăiat copios, pe ambele părți, în ou bătut.
8. Cu o furculiță (sau o pensetă de bucătărie) am ridicat feliile date prin ou, le-am scurs puțin apoi le-am dat pe ambele părți prin pesmet. Îmi place să aibă o crustă crocantă dar nu agreez să fie groasă, așa că nu le încarc cu pesmet în exces. Dacă preferați niște dovlecei pane cu o crustă mai groasă, puteți repeta tăvălirea în ou și pesmet (dar nu recomand).
Am repetat procedeul până ce am pregătit toate feliile, pe care le-am scuturat de pesmetul în exces și le-am arnjat pe un platou.
Prăjire în baie de ulei
reguli generale:
- Preparatele pané se gătesc, în mod clasic, în baie de ulei. Asta implică un strat de ulei cu o adâncime minimă de 3-4 cm, foarte bine încins, așa încât preparatele efectiv să plutească în uleiul fierbinte, fără să atingă fundul cratiței/tigăii.
- De la început, pregătim un platou așternut cu hârtie absorbantă de bucătărie. Orice preparat pane se scoate din baia de ulei direct pe hârtie absorbantă. Astfel, uleiul rămas pe preparat se drenează și obținem o crustă faină, uscată, nu una încărcată de ulei.
9. Am pus uleiul într-o tigaie largă, cu fundul gros. Am încins bine uleiul – se poate proba temperatura cu un termometru cu citire instantanee. Temperatura ideală pentru prăjire este de 170°C. Dacă nu aveți termometru, se poate proba temperatura cu un grăunte de pesmet umezit cu un pic de ou. Se obține un fel boabă de aluat, care trebuie să sfârâie și să se ridice la suprafață, dacă uleiul e destul de încins.
10. Am adăugat, așadar, feliile de dovlecei pregătite așa cum am explicat la pașii 5-8, în uleiul bine încins. Nu pe toate o dată, ci pe rând, fără să le înghesui! Dacă se înghesuie în tigaie, temperatura uleiul scade prea mult și vom obține niște dovlecei pane fierți în ulei, cu o crustă moale, foarte uleioasă. După cât de mare e tigaia, pun suficiente felii încât să încapă fără să se atingă între ele, plutind la suprafața uleiului încins.
11. Așa cum am explicat mai sus, am prăjit feliile de dovlecei pane, timp de aproximativ 2 minute, pe fiecare parte. Reformulez (poate e mai clar): după aproximativ 2 minute, le-am întors pe partea opusă și am continuat prăjirea încă 2 minute.
12. Pe măsură ce au fost gata, am scos fiecare șarjă de dovlecei pane pe platoul acoperit cu hârtie absorbantă de bucătărie. Am și schimbat-o de câteva ori, dacă mi s-a părut uleioasă și m-am străduit ca ultimii dovlecei ieșiți din tigaie să vină în contact direct cu hârtia de bucătărie, așa încât să scap de cât mai mult ulei.
Servirea
În mod obișnuit, acești dovlecei pane se servesc calzi, cât crusta e crocantă și miezul cremos. De regulă, sunt considerați un aperitiv de vară. Totuși, mai ales pe vreme de caniculă, adesea devin un fel principal agreați de toată lumea. Merg perfect cu o salată simplă de roșii sau mixtă (roșii, castraveți, ardei și ceapă). Sunt delicioși cu sosul cald de mărar, de fapt, la mine, în Banat, cam așa sunt preferați. De data asta, însă, i-am servit cu un sos tzatziki proaspăt, de la frigider.
Chiar au fost incredibil de delicioși! Crusta crocantă, dovlecelul din interior dulceag și cremos, gătit cât trebuie iar combinația cu tzatziki e ruptă din rai! Apropo, rețeta de sos tzatziki o găsiți cu un click pe poza de mai jos.
MAI MULTE REȚETE CU DOVLECEI – ÎN FEL ȘI CHIP – GĂSIȚI CU UN CLICK PE URMĂTOAREA IMAGINE
Lasă un răspuns