Pastă de pește afumat cu mere acre
Pastă de pește afumat cu mere, rețetă foarte simplă, absolut delicioasă. Pastă de pește afumat – scrumbie, păstrăv, macrou – fără niciun fel de grăsimi adăugate, foarte gustoasă și din ingrediente naturale.
Pentru mine, rețeta de pastă de pește afumat pe care v-o propun azi este, în afară de faptul de a fi un aperitiv delicios și extrem de rapid, o recompensă emoționantă pentru activitatea mea ca blogger culinar. Vedeți, am avut parte de multe interacțiuni frumoase cu oamenii care mă urmăresc. De multe ori am descoperit persoane cu totul speciale. Poate cel mai frumos mesaj pe care l-am primit vreodată, a fost de la domnul Valentin Pascovici, din București. Dumnealui este pensionar și, întâmplându-i-se un necaz doamnei Emilia, soția dumisale, a fost pus în situația de a-i găti el doamnei. Și a căutat pe internet o rețetă de supă de pasăre. A dat peste rețeta mea. A citit-o cu atenție și a urmat-o literă de literă. Rezultatul a fost că doamna Emilia a plâns de emoție, spunându-i că niciodată nu mâncase o supă mai bună.
Mesajul de mulțumire pe care mi l-a trimis domnul Valentin, care conținea povestea pe care v-am relatat-o mai sus, dar spusă infinit mai frumos, m-a făcut și pe mine să plâng. Mi l-am și imaginat, răscolind internetul cu dorința de a găti prima dată în viață o supă. Atât de frumos mi-a vorbit despre soția dumnealui, atât devotament și o iubire așa de frumoasă am simțit în acel mesaj, cum rareori mai întâlnești. Nici măcar în filmele de la Hollywood.
Așa că am mai schimbat câteva mesaje cu domnul, și, la un moment dat, mi-a trimis și rețeta absolut minunată de pastă de pește afumat, pe care v-o propun azi. Eu nu am făcut decât să o pun în practică, să știți! Este o rețetă foarte veche de familie, delicioasă și fără niciun fel de grăsime adăugată, în plus de cea naturală, pe care o conține peștele.
Câte ceva despre rețetă și obiceiurile de Crăciun, de la domnul Pascovici
”Vă trimit cele două rețete pe care bunica mea, Ștefania Balitky, față de preot greco – catolic, le-a moștenit din familia ei, de la generațiile anterioare. Acestea erau nelipsite de pe masa de Ajunul Crăciunului și Ajunul Bobotezei (tot datorită tradiției se găteau doar în aceste zile, fiind strict asociate cu aceste Sărbători). Obligatoriu trebuiau să fie douăsprezece feluri de mâncare pe masa care aștepta să fie sfințită de preot.
Celelalte feluri erau: peste afumat cu ceapă, salată de icre, pastă de bob, salată de fasole boabe, salată orientală de cartofi cu ceapă roșie și măsline, marinată de gălbiori, râșcovi și ghebe, hribi pane, compot de prune uscate afumate, prăjitură de mere cu miere de albini, grâu fiert cu mac și miere de albini.
După ce le așeza pe masă, bunica decreta solemn și rituos: SĂRBĂTORI FERICITE!
Noi, urmașii, încercăm să nu lăsăm să se piardă această tradiție, care venea de minune după austerul post.
Dacă cele două rețete o să va placă, m-aș bucura dacă le-ați include în rețetele publicate de Dumneavoastră. Poate că vor face plăcere și altora. Sunt rețetele familiei noastre și nu sunt copiate, așa că puteți să le publicați fără riscul unei revendicări.
Împreună cu soția, vă dorim să petreceți în tihnă, bucurie și cu sănătate Sfintele Sărbători și vă dorim un An Nou de excepție, împreună cu familia Dumneavoastră.
Cu stimă,
Emilia și Valentin Pașcovici”
Și acum, să revenim la minunată rețetă! Se pregătește în 5 minute și e absolut delicioasă!
Ingrediente pastă de pește afumat cu mere acre
- 260 – 300 de grame de pește afumat, ideală ar fi scrumbia, dar, cum e mai greu de găsit, rețeta originală recomandă să folosim macrou afumat sau păstrăv afumat
- 300 de grame de mere acre, cu pulpa tare (eu am folosit mere Granny Smith, rețeta originală recomandă merele crețești)
- ½ de ceapă (cam 30 de grame) albă sau roșie, dacă preferați, tăiată foarte fin
- zeamă de lămâie după gust
- felii de lămâie, măsline și pătrunjel verde pentru decor (opțional)
Mod de preparare pastă de pește afumat cu mere acre
1. Acestea sunt ingredientele folosite, cu mențiunea că am folosit doar două dintre cele patru mere pregătite inițial. Peștele folosit a fost un macrou afumat de 280 de grame.
Pregătirea ingredientelor
2. Primul pas al preparării acestei paste de pește afumat este curățarea peștelui afumat de piele și de toate oasele. Aveți grijă, oricare dintre peștii recomandați conține și alte oase în afară de șira spinării. Trebuie să le scoatem pe toate. Prea mult timp nu ne va lua, mai ales că putem mărunți peștele oricât de fin. Și așa urmează să îl facem pastă.
3. Între timp, am curățat și merele și le-am îndepărtat căsuța semințelor iar ceapa am tocat-o foarte mărunt. În imaginea de mai jos, vedeți și carnea de pește afumat, am obținut exact 200 de grame, după îndepărtarea pielii și oaselor.
Observație: merele granny smith, pe care le-am folosit eu pentru această pastă de pește afumat, sunt acre și tari. Nu au prea multă zeamă. Dacă folosiți un soi de mere mai zemoase, recomand să le radeți pe răzătoare și să le puneți într-o sită, pentru a mai pierde din zeama în exces. În caz contrar, e posibil ca a noastră pastă de pește afumat să nu aibă chiar textura potrivită.
Pregătirea pastei
4. Pasta de pește afumat se prepară rapid folosind fie procesorul robotului de bucătărie, fie un blender de mână. Pentru că nu am făcut o cantitate prea mare, eu am ales a doua variantă. Am pus într-un castron toată carnea dezosată și am prelucrat-o cu blenderul până a devenit o pastă.
5. Pe rând, adăugăm câte o bucată de măr și pasăm insistent, până obținem textura potrivită. Dacă ați folosit mere mai zemoase pe care le-ați ras și le-ați scurs de zeamă, adăugați pe rând câte o lingură. În total, am folosit 2 mere dar, pentru că mi-a plăcut foarte mult cum se combină cu pasta, am mai adăugat ½ de măr tăiat brunoise (cubulețe foarte mici), ceea ce a dar și puțină textură preparatului. Dacă doriți, adăugați și aceste cubulețe, dacă nu, nu e necesar.
6. Am adăugat și ceapa, la fel, tăiată fin, deși domnul Pascovici recomanda în rețetă să fie prelucrată și aceasta cu robotul. La fel, ține de opțiune, dacă doriți o pastă de pește afumat cu o textură foarte fină, puteți să o mărunțiți odată cu celelalte ingrediente.
Asezonare și servire
În final, am mai adăugat cam 1 lingură de zeamă de lămâie. Nu a mai fost nevoie de nimic altceva. Pasta de pește afumat cu mere acre are gustul perfect așa cum este. Este suficient de acrișoară (de la mere și lămâie), suficient de sărată (de la peștele afumat), cu o textură nemaipomenită, numai bună de întins pe pâine și înfulecat. Rețeta primită de la domnul Pascovici se termină cu recomandarea: ”Se servește pe un platou, ornată cu felii de lămâie, măsline și pătrunjel tocat.” Așa am făcut :)
Să vă fie de folos! Mai multe rețete de aperitive găsiți aici.
Lasă un răspuns