
Crochete de cartofi umplute cu cașcaval, rețetă video





Crochete de cartofi umplute cu cașcaval, rețetă video. Cum se pot face crochete din resturile de piure de cartofi și de brânză. Alimente reciclate, stop risipei alimentare.
De când am blogul, una din cele mai importante preocupări a fost să contribui pe cât posibil la limitarea risipei alimentare, fenomen care pare să fi intrat într-o curbă de creștere îngrijorătoare. Am făcut asta indicând, deja de mai bine de cinci ani de zile, numărul de porții care poate fi pregătit pentru fiecare rețetă în parte, așa încât să puteți adapta cu ușurință lista ingredientelor pentru nevoile de consum ale familiei voastre.
Am mai făcut-o amintindu-vă, la fiecare mare sărbătoare în parte, știut fiind faptul că aceste prilejuri de bucurie ajung să se soldeze iar și iar cu tone de alimente aruncate la gunoi, să nu gătiți mai mult decât e nevoie, conservându-vă energia, resursele financiare și timpul pentru a vă simți bine împreună cu cei dragi vouă.
V-am sugerat rețete simple de prăjitură în care se pot include marginile altor prăjituri, resturi de biscuiți sau de turtă dulce, dar și sandvișuri și salate în care puteți da un sens unui rest de friptură rece sau ouălor rămase de la Paști.
Rețeta de azi, aceste crochete delicioase făcute din cartofi piure, un rest de cartofi piure care stătea de două zile prin frigider, la care am adăugat niște parmezan uscat iască, e în aceeași notă, urmărind să le arate celor comozi, sau care încă nu au conștientizat cât de gravă este problema risipei alimentare, că din orice aliment care e încă în regulă din punct de vedere organoleptic se poate face ceva gustos.
Pe 19 mai, ȋn toată România și ȋn toată lumea se va sărbători Food Revolution Day ȋn școli, acasă, ȋn familie sau cu prietenii, un proiect global conceput de Jamie Oliver, care iși propune educarea zi de zi pentru o alimentaţie sănătoasă şi introducerea lecţiilor de educaţie alimentară şi gătit ca disciplină obligatorie ȋn toate şcolile de pe glob.
Sâmbătă şi duminică, 20-21 mai, la Grădina Verona din București, ȋntre orele 11:00-14:00, va avea loc o conferinţă de presă cu tema #RăsfăţulResturilor despre Junk food & Risipa alimentară, temă globală a Food Revolution Day de anul acesta. În cadrul evenimentului, voluntarii Food Revolution vor găti ȋmpreună cu copii, părinţi, profesori, bloggeri și chefi de renume.
Ȋmpreună, parinţi și copii, vor ȋnvăţa despre importanţa legumelor și fructelor ȋn alimentaţia zilnică, despre etica alimentației responsabile și a stopării risipei de hrană, de asemenea vor avea loc activări şi concursuri tematice susţinute de partenerii evenimentului.
#NoJunk și #NuRisipeiAlimentare sunt hashtagurile campaniei Food Revolution de anul acesta.
Dacă te interesează să te implici, te invit să afli mai multe despre evenimente, acțiuni și felul în care ai putea fi de ajutor accesând pagina de Facebook: https://www.facebook.com/
De asemenea, te invit cu drag să urmărești propunerea mea de reciclare în clipul video ce urmează imediat după lista ingredientelor și te-aș ruga să lași un comentariu cu măsurile pe care le iei tu însuți, acasă la tine, pentru stoparea risipei alimentare, împărtășind ideile tale cu alți oameni preocupați de acest subiect.
Ingrediente Crochete de cartofi umplute cu cașcaval
- 230-250 gr. cartofi piure (reci)
- 25 de grame de parmezan ras (poate fi mai mult sau mai puțin, se poate folosi la fel de bine o telemea uscată etc)
- 1 lingură din verdeața preferată, tocată fin
- sare și piper
- cașcaval sau altă brânză care se topește frumos (mozzarella, gorgonzola etc), cantitatea se va adapta după câți cartofi avem
- 1 ou mare
- 4 linguri de făină
- 5 linguri de pesmet
- ulei pentru prăjit
Preparare Crochete de cartofi umplute cu cașcaval, rețetă video
Mod de preparare Crochete de cartofi umplute cu cașcaval, rețeta în format text (printabil):
1. Cartofii reci se amestecă cu parmezanul ras, verdeața tocată și 1-2 linguri bune de pesmet. În funcție de cât de umed e piureul (cât lapte și unt are), poate fi nevoie de ceva pesmet în plus, până se obține un aluat modelabil, ca o plastelină. Se asezonează cu sare și piper după gust.
2. Se împarte compoziția cu cartofi în bucăți cam cât o minge de ping-pong.
3. În funcție de câte bucăți de compoziție avem, atâtea bastonașe de cașcaval, cam de 2×5 cm., vom tăia.
4. Îmbrăcăm fiecare bucată de cașcaval în compoziția cu cartofi, modelând cu mâinile umede crochete cilindrice, cam de 8×4 cm.
5. Crochetele se dau prin făină, prin oul bătut cu furculița și prin pesmet.
6. Se încinge uleiul pe foc mediu-iute și se prăjesc rapid crochetele până se rumenesc, devenind aurii, apoi se scot pe o farfurie acoperită cu hârtie absorbantă de bucătărie, să se dreneze de uleiul în exces.
Se potrivesc perfect cu diverse sosuri sau salate de crudități, putând fi servite atât ca aperitiv cât și pe post de garnitură lângă o friptură slabă (de pui). Poftă mare!
Lasă un răspuns