Coronita cu mac
Prin anul 2000 am cumparat o revista „Practic in bucatarie” dedicata sarbatorilor pascale in care era si reteta „Coronita cu mac si ghimbir”. M-a cucerit aspectul coronitei si cativa ani la rand am repetat-o cu ocazia Sarbatorii Pastelor – renuntand la ghimbirul din compozitie, nu era chiar pe gustul meu. Nu stiu cum s-a intamplat ca apoi am uitat-o o vreme. Anul acesta am dat, pe culinar.ro, peste o poza scanata a paginii respective din revista (pe care eu am pierdut-o demult). Mi-am amintit cu bucurie de acesta coronita, pe care am hotarat sa o adaptez gusturilor familiei mele chiar mai mult decat o facusem in trecut si sa o prestez cat mai curand. Nu am avut rabdare pana la Paste – pentru care este foarte potrivita, prin aspectul sarbatoresc si gustul minunat – asa ca iat-o:
si aceeasi coronita intr-o „editie de Paste”
Precizez ca am pastrat doar ideea de asamblare a coronitei – asta pentru ca aluatul meu de cozonac, cel pe care il fac de obicei, este cu mult mai fin decat cel din revista.
Ingrediente Coronita cu mac:
- 500 de grame de faina de buna calitate – plus 2-3 linguri in caz ca nu este suficient de legat aluatul
- 180 de ml lapte
- 100 de grame de zahar
- 3 galbenusuri
- 1 ou intreg
- 100 de grame de unt topit
- 1 praf de sare
- 5 grame de drojdie deshidrata sau 20 de grame de drojdie proaspata
- arome: coaja de lamaie si/sau portocala, vanilie, rom etc. – dupa gustul fiecaruia
- 150 de grame de mac macinat
- 150 de grame de zahar
- 2 plicuri de zahar vanilat
- 3-4 linguri de lapte
- rahat colorat
- 3 linguri de zahar praf
- 2 linguri de zeama de lamaie
- 1 galbenus pentru finisat
Preparare:
Despre prepararea aluatului nu prea am multe de spus, am aruncat ingredientele in masina in acesta ordine:
- laptele incalzit la 40 C°
- galbenusurile si oul intreg batute putin cu sarea si zaharul
- untul topit – nu mai cald de 40 C°
- zahar vanilat si coaja rasa a unei lamai
- faina – am inceput cu 500 de grame dar a fost nevoie sa mai adaug 3 linguri
- drojdia – am folosit deshidratata
1. Am pornit masina, setand-o la un program de framantare de 15 minute. Se poate framanta, desigur, in orice robot de bucatarie sau la mana (daca framantati la mana dizolvati, mai intai, drojdia in laptele caldut, indiferent daca folositi deshidratata sau proaspata). Se urmareste obtinerea unui aluat care sa nu fie tare, dar nici lipicios, de aceea am stat cu ochii pe aluat si am mai adaugat faina in timpul framnatarii – cantitatea de faina necesara depinde mult de marimea oualor dar si de calitatea fainii in sine. Aluatul bine framantat l-am asezat intr-un vas si apoi l-am lasat, acoperit cu folie, sa creasca intr-un loc caldut.
2. Intre timp, imi pregatesc umplutura de mac, fierband intr-o craticioara timp de cateva momente macul, zaharul si vanilia impreuna cu atata lapte cat amestecul sa aiba consistenta unei creme. Odata oparit macul, se lasa sa se raceasca.
3. Cam intr-o ora, aluatul s-a dezvoltat frumusel (intre timp s-a innoptat de-a binelea, asa ca restul pozelor sunt facute cu blitz, imi pare rau):
4. Aluatul l-am rasturnat pe planul de lucru uns cu ulei si l-am impartit in doua parti inegale:
5. Partea cea mai mica am aplatizat-o cu mana in forma dreptunghiulara si am presarat-o cu rahat si am rulat-o (fara rahat nu exista cozonac pentru sotul meu, asta e!)
6. Pe partea mai mare, aplatizata la fel ca si precedenta, am pus crema de mac racita:
7. Ruloul cu rahat l-am asezat peste aluatul cu crema de mac:
8. Se rasucesc impreuna:
9. Am format coronita, rasucind ruloul si presand usor capetele suprapuse, si am asezat-o intr-o forma rotunda captusita cu hartie de copt(forma mea are diametrul de 28 de centimetri):
10. Am taiat in zig-zag suprafata coronitei, taietura trecand prin primele doua straturi ale ruloului (am taiat cu foarfeca):
11. Am lasat coronita sa creasca in forma, inca aproximativ 30 de minute, apoi am pensulat suprafata cu galbenus de ou:
12. Am introdus forma in cuptorul preincalzit la 190 de grade C, iar dupa 15 minute am redus focul la 180 de grade. Coronita trebuie sa se coaca aproximativ 50 de minute – o ora. Daca in acest interval de timp observati ca suprafata e deja suficient rumenita, acoperiti coronita cu folie de aluminiu si coaceti in continuare (eu am acoperit-o dupa 30 de minute si am lasat-o in total 55 de minute). La final verificati cu o scobitoare introdusa in aluat – pe care trebuie sa o scoateti curata, in cazul in care e suficient de copt.
13. Iat-o fierbinte, proaspat scoasa din cuptor:
14. Am amestecat zaharul pudra cu zeama de lamaie pentru glazura si am stropit suprafata coronitei:
Ia uitati ce frumos a crescut:
Am scos coronita din forma dupa aproximativ 15 minute si am asezat-o pe un gratar sa se raceasca complet.
Sectiuni:
Pofta buna!
Lasă un răspuns