
Macaroane cu varză la cuptor – cu crustă de pesmet






Macaroane cu varză la cuptor – cu pesmet, o rețetă pe cât de simplă pe atât de savuroasă, un preparat lejer și sățios, numai bun în perioade de post și nu numai.
Astăzi vreau să vă povestesc despre o rețetă simplă și interesantă: macaroane cu varză la cuptor, cu crustă de pesmet. Ideea acestei rețete de post poate părea ciudată celor ce nu au încercat-o. Vă asigur că este o mâncare gustoasă și sățioasă, perfectă pentru perioada postului și nu numai. Într-un fel, se poate considera că această mâncare este sora bună dar mai sățioasă, cu mai mulți carbohidrați, a cunoscutei și popularei verze călite.
Gustul este până la urmă de varză călită. Macaroanele oferă mai multă sațietate iar pesmetul adăugat la final aduce o notă plăcută de crocant. Puteți folosi ce paste vreți, cumpărate sau de casă, recomand, însă, pastele scurte. Dacă țineți postul ortodox, alegeți paste fără ou. Eu am folosit niște paste de grâu dur cu urzică. Le prefer pe cele de grâu dur pentru că sunt mai sățioase și mai sănătoase. La gust au fost destul de neutre și în combinație cu varza o combinație foarte reușită.
Ingrediente Macaroane cu varză la cuptor cu pesmet
- 200 gr. paste scurte, la alegere
- 500 gr. varză curățată și tocată cât mai fin
- 1 ceapă
- 100 ml ulei
- 1 linguriță semințe de chimen
- 1 linguriță boia
- sare
- piper
crusta de pesmet:
- 3 linguri de pesmet
- 1 lingură de ulei
- ¼ de linguriță de chimen măcinat (opțional)
Mod de preparare Macaroane cu varză la cuptor cu pesmet
1. Se curăță și se toacă ceapa, se curață și se taie varza cât mai subțire.
2. Într-o cratiță încăpătoare, se pune ceapa la călit, cu puțină sare, până când devine sticloasă, fără însă a se rumeni.
3. Se adaugă varza, boiaua, piper și semințele de chimen și se călește în continuare amestecând mereu la foc mic până când varza s-a înmuiat.
4. Se toarnă cam 100 ml. de apă fierbinte. Se acoperă cratița cu varza călită cu un capac și se lasă să fiarbă la foc potrivit timp de circa 20 de minute, amestecând din când în când. Dacă e nevoie, se mai adaugă câte puțin lichid.
Cel mai simplu, urmați rețeta de garnitură de varză călită, foarte simplă și foarte gustoasă – click pe poza ce urmează ca să o citiți. Ca alternativă, puteți urma pașii de mai sus.
Fierberea pastelor
5. Între timp, se pune pe foc o oală încăpătoare cu apă. Când dă în fiert, se adaugă 1 lingură bună de sare, apoi pastele. Se fierb cu 2 minute mai puțin decât prevăd indicațiile de pe pachet, fără exagerare, să își păstreze textura. Când pastele sunt fierte, se scurg de apă printr-o sită.
Gătirea la cuptor
6. Se aprinde cuptorul și se încinge la 180°C. Într-o tavă termorezistentă, unsă cu un pic de ulei, se pune varza călită.
7. Se adaugă pastele fierte, bine scurse de apă.
8. Se condimentează cu sare și piper după gust, ideal ar fi cu piper proaspăt măcinat. Se amestecă varza călită cu pastele, în timp ce se presară și o lingură de pesmet. Încă 1 – 2 linguri de pesmet se amestecă bine cu 1 lingură de ulei și ¼ linguriță de chimen măcinat și se presară pe deasupra, ca un fel de topping care va deveni crocant în timpul coacerii. Se bagă la cuptor tava cu macaroane cu varză pentru circa 30 de minute, până începe să se rumenească.
Un preparat simplu, ieftin și gustos.
Să vă fie de folos!
Lasă un răspuns