Cautare in site
x inchide

Cel mai reusit cozonac te trimite la munte!

Adaugata la de

Cred ca e clar despre ce-i vorba, e concurs, asa cum ati banuit, tematica ati deslusit-o deja, trebuie sa va-ntreceti in cozonaci, iar premiul? Ei bine, premiul este un weekend pentru doua persoane la munte, in Retezat, mai precis in statiunea Straja. Premiul va este oferit de voyagers-club.com, Enciclopedia calatorului independent si bineinteles Cabana Zeni, care va fi gazda fericitului castigator.

In mod clar, cei mai incantati de concursul asta vor fi cei tineri si foarte tineri, pentru ca Straja este o statiune pentru cei care iubesc sporturile de iarna, detinand nu mai putin de sapte partii de ski, toate cu instalatie de transport prin cablu, dintre care patru cu instalatie nocturna, una dintre ele fiind chiar cea mai lunga partie cu nocturna din tara. Zapada la straja este ideala pentru o lunga perioada a anului, fiind asezata pe versantul nordic, la o altitudine de 1445 m. Ca sa ajungeti la Straja, trebuie sa calatoriti pana la Petrosani, de unde mai aveti 20 de kilometri pana la destinatie. Prima data parcurgeti cei 16 kilometri de la Petrosani la Lupeni, pe care puteti sa-i faceti cu masina, cu trenul sau cu maxi-taxi. La Lupeni e bine sa va parcati masina personala si sa urcati la Straja cu telescaunul, in fix 23 de minute va va depune la cota 1400. Cei mai indrazneti, insa, urca si cu masina.

statiunea Straja

Castigatorul va putea sa isi aleaga momentul in care sa se bucure de premiul castigat cand va dori, mai devreme sau mai tarziu, in functie de programul fiecaruia, doar ca va trebui sa verifice din timp disponibilitatea locurilor la unitatea de cazare si sa confirme data cand va veni.

1. Pentru a castiga acest weekend la munte, trebuie sa faceti cozonacul vietii voastre :). Sa fie frumos, sa fie crescut, rumen-rumeior si pufos, umplut cu ce va place voua mai tare: nuca, mac, ciocolata, rahat, stafide etc., bineinteles, daca retetele eligibile nu specifica altceva. Iar retetele eligibile pentru acest concurs sunt in numar de 4:

Cozonac impletit

cozonac impletit cu nuca sau cu mac, reteta de cozonac pufos
Cozonac cu aluat oparit

cozonac cu aluat oparit silvia jurcovan reteta cu poze
Baigli

baigli cu nuca si cu mac 1
Panettone

panettone 3

2. Participantii la concurs vor face un cozonac dupa una dintre cele 4 retete eligibile prezentate mai sus. Primele doua retete, cea de cozonac impletit si cea de cozonac cu aluat oparit pot fi adaptate, ca si umplutura, gusturilor voastre, pentru reteta de baigli si cea de panettone se va urma, insa, litera retetei intocmai (pentru ca cine a mai vazut baigli cu ciocolata sau panettone cu rahat :P).

3. Veti face o fotografie cat mai reusita a cozonacului vostru, pe care il veti framanta cu pasiune si il veti veghea cu grija, asa incat sa nu fie nici ars, nici cazut, nici stramb… ce mai, cel mai frumos cozonac pe care l-ati facut vreodata. In fotografie va trebui sa fie vizibil un biletel/cartonas/tablita, ce vreti voi, pe care sa scrie „participarea mea – numele vostru – la concursul de cozonaci RTM”

4. Veti posta fotografia prin mecanismul de adaugare de fotografii de pe lauralaurentiu.ro: la finalul fiecareia dintre cele 4 retete este un buton mare si rosu pe care scrie „incarca poza ta aici”; apasati butonul, va inregistrati pe lauralaurentiu.ro (in cazul in care nu ati facut-o deja), va conectati, se va deschide un browser cu ajutorul caruia alegeti fotografia din calculatorul vostru si o incarcati pe site. Inainte de a publica fotografia pe lauralaurentiu.ro, nu uitati sa scrieti cateva impresii despre reteta (daca v-ati descurcat usor, daca a iesit bine, daca ati face-o pentru familia voastra de Craciun etc.).

5. Fotografiile pot fi incarcate pana pe 23 decembrie 2012 ora 19.00.

6. Castigatorul va fi desemnat de mine pe baza urmatoarelor criterii:

  1. produsul cat mai reusit
  2. produsul apropiat de original
  3. fotografia de calitate cat mai buna
  4. prezentarea cat mai atragatoare

7. Numele castigatorului va fi facut public in data de 24 decembrie 2012, in jurul pranzului, in acest articol, printr-o editare finala (cu rosu).

Mult succes!

Dragii mei, vreau sa va felicit pentru prestatiile deosebite din acest concurs, toti cozonacii inscrisi au fost spectaculosi, unii dintre ei chiar m-au tentat sa intind mana sa iau o felie. Mi-a fost foarte greu sa iau o decizie, toti cozonacii, baigli si panettone din concurs fiind crescuti si frumosi. In final, am decis sa aleg unul dintre cei carora le puteam aprecia si textura, deci cei cu sectiunea vizibila. Tot greu a ramas, pentru ca am vazut multe sectiuni care mai de care mai tentante :). Mai departe, am cautat o fotografie cat mai definita, cat mai clara… iar marele premiu merge la Nanu, pentru imaginea cu un cozonac bogat, cu trei umpluturi diferite, vizibila mai jos! Il rog pe castigator sa ma contacteze la adresa de email laura[at]lauralaurentiu.ro.

cozonacul castigator

 Tuturor participantilor le doresc din toata inima un Craciun fericit si imbelsugat, cu sanatate si voie buna! Savurati in tihna cozonacii, sunt exceptionali!

Instagram @lauralaurentiu

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 comentarii la Cel mai reusit cozonac te trimite la munte!

  1. stefanpizza spune:

    Felicitari castigatorului si tuturor participantilor. Sa aveti un Craciun frumos, sanatate multa si numai bucurii. Sarbatori fericite!

  2. melaniefaur spune:

    Nu reusesc sa ma inregistrez!!!

  3. maria spune:

    Unde se trimite fotografia?

    • Mihai Panait spune:

      1. Te inregistrezi pe site (click pe „Login/Inregistrare”);

      2. Mergi la pagina retetei pe care ai ales s-o faci;

      3. Sub reteta ai un buton „Incarca poza ta aici” ;

      4. Adauga poza ta si o scutra descrie/impresie despre reteta;

      5. Click pe incarca and hope for the best. SUCCES! :)