
Painea Floarea Soarelui





Paine impletita in forma de floarea soarelui. Reteta aluat si instructiuni de modelare pentru painea floarea soarelui. Cum se face o paine in forma de floarea soarelui.
Azi am avut o repetitie pentru masa de Paste la care nu concep sa nu reeditez aceasta paine floarea soarelui, de care pur si simplu m-am indragostit. Pe langa faptul ca e o paine minunat de buna si pufoasa, cu coaja crocanta si aromata, mai e si frumoasa…ca un soare :).
Ingrediente Painea Floarea Soarelui:
aluat:
- 700 de grame de faina
- 2 lingurite de sare
- 1 lingura rasa de zahar
- 420 ml lapte
- 7 grame de drojdie deshidratata
- 50 ml ulei de masline
pentru uns si finisat:
- 50 ml ulei de masline
- 1 galbenus
- diferite seminte, dupa gust
Preparare aluat si modelare Painea Floarea Soarelui:
Am pus totul in masina de paine, aluatul l-am depozitat intr-un vas uns cu ulei, l-am acoperit cu un prosop umed si mi-am vazut de treaba. Si am cam uitat de el, asa ca am gasit asta:
Intervenind chiar la timp pentru a opri aluatul din iminenta revarsare, l-am rasturnat pe planul de lucru uns cu ulei si l-am impartit in 3 parti inegale:
Partea medie si cea mai mare le-am impartit in cate 5 parti egale intre ele:
Prima data m-am ocupat de bucatile provenind din partea medie, le-am aplatizat cu mana si le-am uns cu ulei de masline:
Apoi le-am suprapus (ungandu-le pe fiecare in afara de ultima):
Aceeasi procedura am aplicat-o bucatilor provenind din partea cea mai mare.Am pregatit o tava cu hartie de copt.Bucatile suprapuse provenind din partea medie le-am intins cu sucitorul intr-o forma aproximativ rotunda, cu grosime de 1,5 cm. Am asezat aceasta foaie in mijlocul tavii si am taiat 4 taieturi (cu rola de taiat pizza) perpediculare cu intersectia in acelasi punct:
Bucatile suprapuse provenind din partea cea mai mare se intind si ele cu sucitorul si se taie la fel, dar pe planul de lucru:
Cu grija (asta cred ca a fost partea cea mai migaloasa) am transferat partea cea mai mare deasupra celei medii de pe tava, aliniind varful tringhiurilor formate intre taieturile operate in partea cea mai mare pe laturile triunghiurilor formate intre taieturile operate pe partea medie.
Am inceput sa rasfrang varfurile triunghiurilor inspre afara, strat cu strat, incepand cu cele de la exteriorul cercului (partea cea mai mare), pe care le-am tras si introdus sub limita circumferintei:
Se rasfrang si varfurile triunghiurilor din interior:
Am modelat in forma rotunda partea cea mai mica de aluat si am asezat-o la mijloc:
Am lasat painea sa creasca intr-un loc ferit de curent inca aproximativ jumatate de ora, apoi am uns-o cu galbenus (sau pur si simplu se da cu pensula cu putina apa):
Am presarat mijlocul cu seminte de mac, iar „petalele” cu ceva susan (nu mult, ca sotului nu ii place):
Si, intr-un final, am dat painea la cuptor – preincalzit la 210 de grade, eu am introdus deodata cu painea si un vas mic cu apa fierbinte care are rolul de face abur si de a ajuta la formarea unei coji mai crocante si rumene. Dupa 15 minute am scos vasul cu apa (atentie sa nu va ardeti) si am redus temperatura la 190 de grade. Am copt painea 35 de minute in total si iat-o:
Si o sectiune pufoasa (asa-i ca simtiti ce frumos miroase?) :
Lasă un răspuns