Varză călită cu coaste de porc, la cuptor
Varză călită cu coaste de porc, la cuptor, rețetă de mâncare tradițională, prezentată pas cu pas, cu lista de ingrediente la gram și modul de preparare cu timp exact de preparare. Varză călită cu carne de porc, rețetă cu poze.
Această delicioasă mâncare tradițională, varză călită cu coaste de porc sau, în fine, cu ciolan sau ce carne am la îndemână, este una dintre preferatele familiei noastre. Ne place la nebunie tuturor, chiar dacă preferințele de servire diferă. Unul o vrea musai cu un pic de smântână (ca în poza de mai sus), altul fără, unul cu pâine, altul musai cu mămăligă. Astea toate contează mai puțin, important e că fiecare dintre noi ne ridicăm de la masă sătui și satisfăcuți. Această varză călită cu carne este o mâncare în sine, nu o servesc niciodată pe post de garnitură, cum fac cu varza murată călită, a cărei rețetă v-am împărtășit-o mai demult. Nu, mâncarea asta are carne din belșug iar varza din jurul ei este garnitura acestei cărni cu care este gătită împreună. O fac din varză dulce și iese… nebunie!
De fapt, îmi amintesc că în urmă cu niște ani, bărbatu-meu refuza varza călită de orice fel ar fi fost ea. Era încă urmărit de sechele din armată, când, pare-se, mâncarea servită soldaților ar fi constat foarte adesea din varză, evident prost gătită. Și când nu era varză, era orez, căruia îi spunea ”balast” și care, nu am umbră de îndoială, trebuie să fi fost la fel de prost gătit.
Cumva, probabil ispitit de mirosul de mâncare bună, gătită cu multă grijă și influențat și de pofta cu care înfulecam eu, a reușit să își învingă reținerea și acum mănâncă varză călită cu carne cu aceeași plăcere ca mine. Cu orezul încă mai am de lucru. Înainte de a trece la explicarea rețetei, pas cu pas, vă atrag atenția și asupra rețetei de garnitură de varză călită, foarte simplă și foarte gustoasă.
Ingrediente varză călită cu coaste de porc, la cuptor
- 1 varză mărișoară (1,8 kg. a avut a mea)
- 1,6 kg coaste de porc crude (sau afumate, dacă preferați) – sau alte bucăți de carne de porc cu os
- 1 ceapă de mărime medie (80-100 de grame), tocată
- 2 linguri (30 ml) de ulei
- 250 ml. de bulion de roșii gros, concentrat
- 1 linguriță de cimbru uscat
- 1 linguriță de mărar uscat
- sare și piper
- mărar verde sau altă verdeață pentru presărat
Mod de preparare varză călită cu coaste de porc, la cuptor
Pregătirea verzei
1. Varza se curăță de frunzele veștede de la suprafață și se taie în două.
2. Cu un cuțit mare, se toacă varza cât mai subțire, după pricepere. Eu mărturisesc, nu am răbdare niciodată să tai varza foarte, foarte fin, ca fideaua. Doar că, această mâncare de varză călită pregătindu-se la cuptor, nu e chiar așa de important. Varza se va frăgezi foarte bine chiar dacă nu am tăiat-o foarte fin.
3. Varza tocată se pune într-un castron mare și se presară cu 1 linguriță de sare. După cum se vede, are un volum mare, abia încăpând în castron.
4. Se frământă un pic varza cu sarea. Nu insist foarte mult, varza se va găti oricum, dar se vede clar, în poza de mai jos, că a pierdut sensibil din volum. Lăsăm varza deoparte timp de vreo 15 minute, cât ne ocupăm ne coastele de porc.
Rumenirea coastelor de porc
Acest pas nu este obligatoriu, dar e recomandat. Rumenirea cărnii aduce un gust mult mai bun în această combinație, varza călită impregnându-se și ea cu aroma proteinelor caramelizate.
5. Eu condimentez cu sare și piper coastele de porc și le trag la tigaia bine încinsă, fără grăsime adăugată. Coastele au ele însele destulă grăsime, care se va topi și va ajuta la obținerea unei culori brun-aurii. În plus, prin rumenire, carnea va ajunge în preparatul final cu mai puțină grăsime. Nu gătim coastele în această fază, urmărim doar să prindă culoare pe ici – pe colea. Le scoatem deoparte și le păstrăm pe un platou.
Călirea verzei
Poate vă veți întreba de ce mai călesc varza pe plită, devreme ce se va găti oricum la cuptor. Păi… pentru că e varză călită! A căli înseamnă a prăji în ceva grăsime un aliment, iar prăjirea se face pe plită, într-o tigaie sau o cratiță, nu a găti la cuptor. O varză crudă aruncată în cuptor nu este niciodată varză călită, iar gustul pe care îl dă călirea nu poate fi reprodus de coacerea la cuptor. De aceea eu gătesc varza călită în două etape, mai întâi pe plită și apoi la cuptor. Această manieră, de altfel, este recomandată și de cărțile clasice de bucate, Sanda Marin și Silvia Jurcovan. Călirea, pe lângă gust, mai are o rațiune practică: varza va pierde mult din volum, permițându-ne să folosim o formă de dimensiuni mai mici pentru cuptor.
6. Într-o cratiță de 4 litri, încingem pe foc mediu uleiul și adăugăm ceapa tocată. Călim ceapa preț de 5-6 minute, amestecând frecvent, să devină ușor translucidă, fără să se rumenească.
7. După ce ceapa s-a înmuiat, începem să adăugăm varza tocată. Eu adaug varza în trei tranșe, amestecând frecvent și permițându-i să se înfierbânte după fiecare tranșă adăugată, până ce toată varza ajunge în cratiță. În acest moment, acopăr cratița cu capacul, reduc focul către mic și las varza să se călească 10 minute. În acest timp va scădea bine, cam la jumătate din volumul inițial. De câteva ori, verific să nu se prindă și amestec bine în cratiță. După ce varza a scăzut, se condimentează cu sare, cimbru și mărar uscat și piper după gust. După gustul meu, varza se potrivește cu piper multicel.
Varză călită cu coaste de porc – gătirea la cuptor
8. Cât timp varza se călește în cratiță, pornim cuptorul și-l fixăm la 190°C (static). Pregătim o formă potrivită pentru cuptor, la care, de preferință, să avem și capac. Când cuptorul s-a încins, asamblăm varza călită cu carne în formă. Punem la baza formei ½ din varză, continuăm cu coastele rumenite și sucul pe care l-au lăsat.
9. Punem peste carne restul de varză călită și acoperim forma cu capacul. Dacă nu avem capac, putem sigila forma cu folie de aluminiu și dacă suntem mai catolici decât papa, punem mai întâi un strat de hârtie de copt și îl dublăm cu folia de aluminiu. În fine, să fie acoperită! Dăm forma la cuptorul preîncins la 190°C (static) pentru 45 de minute.
10. După trecerea acestui timp, descoperim cu grijă forma, ne poate arde sever atât capacul cât și aburii care ies din vas! Adăugăm pe deasupra bulionul, apoi amestecăm ușor, cu o lingură/spatulă cu coada lungă. Acoperim forma cu capacul/folie și o mai lăsăm încă 25 de minute la cuptor.
11. În final, descoperim forma și ridicăm temperatura cuptorului. Eu activez funcția grill, setez temperatura de 230°C și mai țin varza călită cu carne în cuptor doar cât să se rumenească frumos. Asta durează vreo 6-8 minute. Mâncarea, și datorită faptului că a fost inițial călită varza, va fi suficient de scăzută și foarte gustoasă.
Servirea
Cu toate că miroase terrribil de ispititor, ne ținem cu firea și nu dăm năvală. Lăsăm varza călită și carnea să se tempereze măcar 15 minute, apoi o servim. Dacă sunteți dintre cei care o preferă cu mămăligă, aveți aici o rețetă bună, video. Ori cu ce o mâncați, tot delicioasă va fi!
Să vă fie de folos!
Lasă un răspuns