Prăjitură cu brânză dulce rețetă simplă – video
Prăjitură cu brânză dulce rețetă simplă – video. Prăjitură cu brânză de vaci și stafide, rețetă video pas cu pas. Prăjitură cu brânză dulce și foi din aluat fraged. Foi fragede pentru prăjituri și plăcintă, rețetă video.
Sunt puține dulciurile care să mă facă să retrăiesc amintiri frumoase din copilărie așa ca această prăjitură cu brânză dulce și stafide. Parfumul ei dulce, cu note de vanilie și coajă de lămâie, mă face să o revăd, cu ochii minții, pe Buna mea, trebăluind prin bucătărie și zâmbind mulțumită, cu sentimentul unui lucru bine făcut. În acest răstimp, cu ochii dilatați de uimire și de poftă, eu îi urmăream fiecare mișcare, de la cântărirea ingredientelor și până la momentul în care prăjitura cu brânză, rumenă-aurie, apărea, în sfârșit, din cuptor.
Această prăjitură cu brânză dulce e cea mai simplă și una din cele mai bune posibil, pur și simplu se coace totul în același timp, foi fragede (și cât de fragede!) și umplutură aromată. Ideea de a face prăjitura asta în sfârșitul de săptămână ce tocmai s-a încheiat a fost a bărbatului meu. El a fost cel căuia i s-au redeșteptat brusc conexiunile cu timpul îndepărtat al copilăriei. Nu a fost nevoie de insistențe ca să-i fac pe plac, pentru că și mie îmi plac mult prăjiturile cu brânză, dovadă stau cele trei rețete de mai jos, mai demult publicate. Un click pe oricare dintre imagini vă va direcționa la respectiva rețetă.
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI CU BRÂNZĂ DULCE
Pentru aluatul fraged din care am făcut foile pentru această prăjitură cu brânză dulce am pornit de la rețeta mea de cornulețe fragede, al căror aluat deja îmi demonstrase că e cel mai fraged posibil. Am adaptat rețeta, așa încât pe lista de ingrediente a prăjiturii de azi va apărea untul, nu osânza, și cu mândrie spun că am reușit niște foi extraordinare, pe care o să le folosesc de multe, multe ori de acum încolo, în diferite alte abordări.
V-am promis o rețetă simplă de prăjitură cu brânză de vaci și veți vedea, chiar așa va fi. Nu doar că e ușor de urmărit rețeta iar prăjitura în sine e delicioasă, fără o manoperă deosebită, ci pentru prezentarea ei am făcut un nou ”film”, rețeta video, pe care o puteți imediat după lista ingredientelor, în continuare aveți și pașii de preparare în format text, printabil. Spor la treabă!
Ingrediente Prăjitură cu brânză dulce rețetă simplă
foi din aluat fraged:
- 400 de grame de făină (+ 1-2 linguri, doar dacă va fi necesar)
- 270 grame unt moale cu 82% grăsime
- 2 gălbenușuri
- 100 de grame de zahăr (sau 150 de grame, dacă preferați mai dulce)
- 150 de grame de smântână grasă (25% grăsime)
- 1 praf generos de sare
- coaja rasă – doar partea galbenă – de la 1 lămâie
- 1 plic de zahăr vanilat
umplutura de brânză dulce:
- 1 kg. de brânză de vaci grasă, bine stoarsă de zer
- 1 ou întreg (sau 2 ouă, în cazul în care aveți o brânză mai umedă)
- 150 de grame de zahăr (sau mai mult, să fie potrivit de dulce, conform gustului)
- 2 albușuri
- 1 praf de sare
- 150 grame griș fin de grâu (dacă e din cel mai aspru, ajung 100 de grame)
- coaja rasă – doar partea galbenă – de la 1 lămâie
- 1 plic de zahăr vanilat
- 150 de grame de stafide (opțional)
în plus:
- făină pentru presărat planul de lucru
- zahăr pudră pentru finisat prăjitura la final
Mod de preparare Prăjitură cu brânză dulce rețetă simplă
Prăjitură cu brânză dulce – rețetă video
Preparare aluat fraged pentru prăjitura cu brânză dulce rețetă simplă
1. Untul moale, la temperatura camerei, se mixează într-un castron încăpător – la început la viteză mai mică, apoi tot mai mare – cu coaja rasă de la 1 lămâie, zahărul vanilat, sarea și zahărul, până ce zahărul se dizolvă și se obține o cremă spumoasă.
2. Se adaugă cele 2 gălbenușuri și se mixează în continuare până ce se încorporează în crema de unt. Se curăță paletele mixerului cu o spatulă, recuperând compoziția ce a aderat de acestea.
3. Făina se adaugă în 3 tranșe, peste crema de unt cu gălbenușuri, amestecând cu o spatulă solidă sau cu lingura de lemn după fiecare nouă tranșă adăugată. Se adaugă smântâna și se amestecă cu lingura de lemn/spatula încă 1 minut, apoi se frământă rapid.
4. Frământarea va fi rapidă, fără a insista, pentru că nu dorim să dezvoltăm rețeaua de gluten din făină și să obținem un aluat elastic, ca de pâine, ci doar să omogenizăm ingredientele. Se adaugă făină în plus doar dacă aluatul nu se leagă și e foarte lipicios. Eu am folosit făina tip 550 și nu a fost nevoie să adaug nimic în plus, am frământat doar până când aluatul s-a desprins de pe castron.
5. Aluatul se modelează într-o formă rectangulară, cu o grosime uniformă pe toată suprafața, și se împachetează în folie alimentară. Se dă la frigider pentru ½ oră – 1 oră (se poate lăsa și până a doua zi la rece).
Preparare umplutură pentru prăjitura cu brânza dulce rețetă simplă
1. Pentru această prăjitură cu brânză dulce eu am folosit brânză de vaci făcută în casă (click pe link pentru rețetă), dar e la fel de bună orice brânză de vaci proaspătă, cu miros plăcut (nu prea acid), grasă (20% grăsime) și nu exagerat de umedă. Se amestecă într-un castron încăpător brânza de vaci cu zahărul (eu am pus doar 150 de grame, dar dacă vă place mai dulce, puteți să mai puneți), coaja rasă de lămâie, zahărul vanilat, stafidele (dacă folosiți) și oul întreg. Dacă doriți să mai adăugați 1 ou, nu e niciun bai, va fi chiar folositor, mai ales dacă brânza pe care o folosiți e mai umedă. Dacă aveți 1-2 gălbenușuri sau albușuri rămase de la alte preparate, și pe acelea le puteți adăuga în umplutură.
2. Cele 2 albușuri recomandate pe lista ingredientelor pentru umplutură se pun într-un castron mare, se adaugă 1 praf de sare și se bat spumă tare cu mixerul. Se adaugă peste brânza de vaci din castron apoi se adaugă și grișul, din care vom păstra aproximativ ½ de lingură deoparte. Se amestecă totul cu o spatulă până se omogenizează. Eu am folosit un griș fin de grâu, care nu coagulează puternic, din cel mai aspru, cu granulație mai mare, e suficient să se folosească 100 de grame.
Întinderea foilor de aluat fraged pentru prăjitura cu brânză de vaci rețetă simplă
1. După trecerea timpului de odihnă pentru aluat, se pornește cuptorul și se fixează la 180°C. Se pregătește o tavă de aproximativ 35*25 cm, care nu e neapărat nevoie să fie căptușită cu hârtie de copt, aluatul fiind gras, se poate lăsa complet neunsă. Eu am pus totuși hârtie de copt pentru că mi se pare mult mai ușor de scos prăjitura din tavă.
2. Pe planul de lucru presărat cu făină, se așează aluatul fraged despachetat din folia alimentară. Se împarte în 2 bucăți egale. Cu ajutorul sucitorului, se întind pe rând, din fiecare bucată de aluat, 2 foi cu dimensiuni apropiate de ale tăvii în care se va coace prăjitura (35*25 cm).
Asamblare prăjitură cu brânză dulce rețetă simplă
1. Se rulează pe sucitor o foaie de aluat întinsă după cum am specificat la pasul precedent, se ridică de pe planul de lucru cu ajutorul acestuia și se transferă deasupra tăvii, derulându-se de pe sucitor și lăsând-o să alunece în tavă, la locul ei.
2. Se presară grișul păstrat deasupra foii de aluat fraged din tavă.
3. Se toarnă peste foaia de aluat toată umplutura de brânză dulce, nivelând-o frumos într-un strat egal.
4. Se transferă în tavă, deasupra umpluturii, și a doua foaie de aluat, ajutându-ne tot de sucitor, așa cum am procedat și cu prima foaie. Se perforează cu o furculiță din loc în loc și prăjitura este gata de cuptor.
Coacere prăjitură cu brânză dulce de vaci rețetă simplă
Prăjitura cu brânză dulce se coace la o înălțime medie în cuptorul preîncins la 180°C, timp de 55 minute – 1 oră, până când se rumenește frumos pe toată suprafața. Înainte de porționare, se lasă prăjitura cu brânză dulce să se răcească în formă.
Porționare și servire prăjitură cu brânză de vaci rețetă simplă
Prăjitura cu brânză dulce se va porționa, după ce s-a răcit până la temperatura camerei, în forme după preferință, pot fi pătrare, romburi, dreptunghiuri, mai mari sau mai mici, după cum se dorește. La alegere, marginile se pot decupa, pentru a obține porții perfect egale. Se servește prăjitura presărată cu zahăr pudră. Spor la treabă, să vă fie de folos!
Lasă un răspuns