
Prajitura cu mac, branza si lamaie, cremoasa si racoritoare





Reteta de prajitura cu mac , branza si lamaie este una dintre cele cuprinse in culegerea Cutia cu Retete pe care am realizat-o in colaborare cu firma ASEL. M-am gandit indelung la prajitura asta, la aromele si texturile pe care sa le alatur pentru un rezultat cat mai aproape de superlativ. Conform perceptiei mele, am reusit sa adun la un loc, intr-o prajitura aspectuoasa, cate ceva dintre aromele si texturile care imi plac cel mai mult: blat cu mac, crema de branza fina si lemon curd. Prajitura are un gust foarte proaspat si racoritor si, conform perceptiei mele, arata de zile mari.
Ingrediente Prajitura cu mac, branza si lamaie
Blat:
- 4 albusuri
- 5 linguri de zahar
- 1 plic de zahar vanilat
- 100 de grame de faina
- 50 de grame de unt topit
- 4 linguri de mac macinat
- 1 praf de sare
Crema de branza:
- 4 galbenusuri
- 200 de ml. de lapte
- 30 gr. de amidon alimentar din porumb
- coaja rasa de la 1 lamaie
- 1 lingura de extract de vanilie sau 2 plicuri de zahar vanilat
- 400 de grame de branza de vaci
- 1 plic de gelatina granulata (10 grame)
- 6 linguri de zahar
- 200 de ml. de smantana pentru frisca
Crema de lamaie gen lemon curd:
- 2 oua intregi
- 3 lamai (atentie, daca stiti ca nu va place gustul acru, reduceti lamaile la 2 sau chiar 1)
- 40 gr. de amidon alimentar
- 6 linguri de zahar
- 50 de grame de unt
Glazura si decor:
- 80 de grame de ciocolata
- bucatele de coaja de lamaie confiata
Mod de preparare prajitura cu mac, branza si lamaie
Blatul
1. Pentru blat, albusurile se spumeaza cu sarea, se adauga 5 linguri de zahar si zaharul vanilat si se bate in continuare pana cand se obtine o bezea ferma (poza 1).
2. Se adauga la albusuri macul, faina si untul topit (poza 2). Se amesteca compozitia cu miscari de jos in sus, a.i. aerul din albusuri sa nu fie eliminat si compozitia sa ramana aerata. Nu amestecati circular, este un blat fara niciun fel de agent de crestere (praf de copt sau alti aditivi). Felul in care este lucrat este esential pentru textura finala, care trebuie sa fie fina si pufoasa.
3. Se niveleaza compozitia in tava (26X20 de cm.) acoperita cu hartie de copt. Eu am folosit o forma de silicon, de aceea nu a mai fost nevoie de hartie.
4. Se coace in cuptorul incins la 180° timp15-20 de min, pana devine auriu la suprafata si trece testul scobitorii (poza 4).
Crema de branza
5. Gelatina se hidrateaza intr-o cana cu 3 linguri de apa rece si se lasa deoparte.
6. Pentru crema acestei prajituri cu mac si lamaie, galbenusurile se freaca intr-o craticioara cu 6 linguri zahar si amidonul si se dizolva cu 200 de ml. de lapte. Se pune craticioara pe foc mic si fierbe amestecand continuu pana se ingroasa. Se da deoparte, se adauga extractul de vanilie/zaharul vanilat si coaja de lamaie.
7. Se adauga in crema fierbinte branza dulce bine scursa de zer.
8. Branza de vaci se incorporeaza cu blenderul de mana in crema cat mai fierbinte, pentru o textura cat mai fina (sau se amesteca bine apoi se trece crema prin sita).
9. In crema calda se adauga gelatina hidratata si se amesteca cu grija pana se dizolva. Crema se lasa deoparte pana ce se raceste iar intre timp se bate spuma smantana pentru frisca. Atentie, aceasta trebuie sa fie foarte rece, racita peste noapte la frigider si se va bate doar pana se intareste, nu mai mult, existand riscul sa se separe in unt si zara.
10. Se incorporeaza frisca batuta in crema bine racita, in doua transe, mai intai ¹⁄3 din frisca se omogenizeaza energic cu crema, apoi se adauga restul de frisca si se incorporeaza prin impaturire.
Asamblarea prajiturii
11. Pentru a asambla prajitura cu mac, branza si lamaie, blatul se taie in 2 pe latime. O jumatate din blat se aseaza pe o tava (sau in tava in care s-a copt, captusita cu film alimentar) si se acopera cu o jumatate din crema. Se da la rece.
Crema gen lemon curd
12. Intre timp, se prepara crema gen lemon-curd, elementul de maxima prospetime pe care aceasta prajitura cu mac si crema de branza il contine. Se bat 2 oua intregi intr-o craticioara impreuna cu zaharul, amidonul, zeama si coaja de la cele 3 lamai. Repet, daca nu va place prea acru, puneti doar doua lamai. Se fierbe pana se ingroasa, se da deoparte si se adauga untul.
13. Se amesteca in aceasta crema intensa de lamaie pana nu mai e fierbinte (sa fie abia calduta). Se niveleaza crema cu lamaie peste blatul de prajitura cu mac, pe care crema este deja bine racita.
14. Se acopera cu restul de crema apoi se aseaza si al doilea blat, presand usor pe toata suprafata.
15. Prajitura cu mac, branza si lamaie se da la rece pentru o ora apoi se transfera pe un platou pentru servire. Se poate proceda in doua moduri:
- ori se glazureaza prajitura intreaga cu ciocolata topita si se portioneaza dupa intarirea glazurii
- ori, asa cum am procedat eu, pentru ca imi place aspectul lejer, dar elegant, al ciocolatei scurse pe marginea prajiturilor, mai intai se portioneaza prajitura cu mac si branza (eu am taiat-o in 12 cuburi, se poate si in felii) si abia apoi se acopera cu glazura de ciocolata, lasand sa se prelinga in mod decadent ciocolata pe marginile prajiturii.
Se decoreaza (dupa gust) cu bucatele de coaja de lamaie confiata si se serveste rece, de la frigider.
Sa va fie de folos! Mai multe retete de prajituri cu crema gasiti cu un click pe poza de mai jos!
Lasă un răspuns