Vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi – rețeta lui Ottolenghi – video și text
Pregatire
00:05 ore
Gatire
00:25 ore
Timp total
00:30 ore
Portii
4
Grad dificultate
usor
Vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi și rodie – rețetă video + text. Aperitiv cald deoseosebit de gustos, vinete coapte cu un sos de usturoi cu iaurt și semințe de rodie.
Aceste vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi te cuceresc de la prima îmbucătură! Le-am descoperit cu ani în urmă, la Londra, într-unul dintre restaurantele lui Yotam Ottolenghi, și de atunci le-am tot refăcut. Sunt extrem de simple, dar pline de savoare.
Combinația dintre vinetele cremoase, sosul de iaurt cu usturoi și semințele dulci-acrișoare și crocante de rodie este pur și simplu irezistibilă! Am exploatat-o, cu mare succes la degustători, și la rețeta de salată de vinete Mutabbal sau la aceste bruschete cu vinete și rodii. Aceste vinete coapte cu iaurt merg perfect ca aperitiv cald și impresionează oaspeții de fiecare dată.
Ottolenghi este unul dintre bucătarii pe care îi urmăresc cu mare plăcere. Am avut norocul să îi gust mâncarea de câteva ori și chiar să primesc o carte de bucate cu autograful său. Rețeta de vinete cu sos de usturoi este una dintre cele mai populare ale lui, circulând în multe variante. Am ales-o pe cea cu iaurt grecesc, fiind mai ușor de găsit și plăcându-mi textura și consistența cremoasă pe care le are. Rețeta de vinete coapte cu iaurt iese la fel de gustoasă și cu lapte bătut sau un amestec dintre cele două.
Ceea ce face aceste vinete coapte cu sos de usturoi atât de speciale este echilibrul perfect dintre arome. Profunzimea gustului vinetelor bine rumenite se îmbină cu aciditatea lămâii și nota picantă a usturoiului. Pasta tahini aduce o nuanță subtilă de nucă și o cremozitate suplimentară. La final, semințele de rodie și condimentul za’atar ridică preparatul la un alt nivel, devenind un aperitiv sofisticat dar surprinzător de ușor de preparat.
Dacă sunteți în căutare de noi rețete cu vinete, aceasta merită încercată! Am pregătit-o de nenumărate ori pentru familie și prieteni, având întotdeauna succes. Mai jos găsiți lista completă de ingrediente și toți pașii de preparare, așa cum le-am explicat și în clipul de pe canalul meu de YouTube.
Ingrediente vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi
Pentru vinete:
- 2 vinete (aproximativ 250 g bucata)
- 75 ml ulei de măsline extra virgin
- sare grunjoasă, după gust
- câteva rămurele de cimbru lămâios
- piper negru proaspăt măcinat, după gust
Pentru sosul de iaurt:
- 300 g iaurt grecesc
- 1-2 căței de usturoi (după cât de usturoiat vă place)
- 1 linguriță pastă tahini
- zeama de la jumătate de lămâie
- 2 linguri ulei de măsline extra virgin
- sare, după gust
Pentru finalizare:
- 1 lingură ulei de măsline extra virgin
- condiment za’atar, după gust (se poate înlocui cu un pic de cimbru uscat)
- semințele din jumătate de rodie
Rețeta VIDEO de vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi
Vă invit să dați play clipului video de mai jos. Mă puteți urmări, pas cu pas, cum prepar aceste delicioase vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi, de la început și până la final, în momentul degustării. Pe cei care preferă rețetele în format text îi rog să dea scroll articolului, puțin mai jos vor găsi ceea ce caută.
Mod de preparare vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi – rețeta în format text, pas cu pas
Pregătirea vinetelor
1. Pentru preparatul meu, am ales două vinete negre și lucioase, lunguiețe și destul de subțiri, de câte 250 g bucata. Nu e nevoie de vinete foarte mari, pentru că va fi un aperitiv. O jumătate de vânătă este o porție numai bună. Am spălat bine vinetele și le-am zvântat.
2. Am încins cuptorul la 220°C, cu căldură de jos și de sus și cu ventilație. Dacă nu aveți ventilație, recomanda să-l încingeți la 230°C. De altfel, Ottolenghi sugerează o temperatură între 220 și 240°C, așa că plaja e destul de mare.
3. Am tăiat vinetele în două pe lungime, păstrând codița. Apoi am crestat pulpa vinetelor cu un cuțitaș, cât mai adânc, dar fără să străpung coaja, pe partea cealaltă. Am format romburi la suprafață, astfel încât uleiul și condimentele să pătrundă bine.
4. Cu o pensulă de silicon, am uns foarte bine vinetele cu ulei de măsline. Am folosit cea mai mare parte din cantitatea menționată în lista de ingrediente, cam 50-60 de mililitri de ulei de măsline extravirgin, pentru această operație. Pare mult, dar vă asigur că acesta este secretul care face vinetele cremoase și foarte gustoase. Uleiul le stimulează și rumenirea la cuptor. Am insistat cu pensula, inclusiv printre crestături, până când toată cantitatea a fost absorbită.
5. Am presărat sare grunjoasă din belșug, peste vinete. Am deschis ușor crestăturile și am îndesat sarea, să pătrundă și în interior. În continuare, am asezonat cu piper negru proaspăt măcinat. Am așezat vinetele într-o tavă acoperită cu hârtie de copt iar pe deasupra am presărat rămurele de cimbru lămâios, care dă un parfum deosebit. Dacă nu aveți cimbru lămâios, puteți folosi cimbru obișnuit.
Vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi – coacerea
6. Odată pregătite așa cum am descris la pasul anterior, vinetele au intrat la cuptor. Timpul de coacere variază în funcție de mărimea vinetelor și de puterea (și temperatura) cuptorului. Vinetele mele, având câte 250 de grame bucata, au fost gata în aproximativ 20-25 de minute. Sunt gata când se rumenesc vizibil în partea superioară iar miezul este foarte cremos.
Pregătirea sosului de iaurt cu usturoi
7. În timp ce vinetele se coceau, am pregătit sosul de iaurt. Am pus într-un castron iaurtul grecesc, apoi am adăugat usturoiul zdrobit și pasta tahini. Am stors zeama de la jumătate de lămâie, trecând-o printr-o sită fină, să rețin sâmburii.
Am omogenizat bine compoziția și am asezonat sosul cu sare. Am adăugat aproape tot uleiul de măsline rămas. Restul – aproximativ 1 lingură – l-am păstrat deoparte pentru a stropi preparatul pe deasupra, la final. Am gustat sosul și am mai adăugat un pic de sare. Sosul trebuie să fie curajos asezonat, simțindu-se în același timp și aciditatea specifică lămâii. Pasta tahini conferă o aromă subtilă de nucă și o consistență foarte plăcută. Gustul de usturoi s-a mai dezvoltat pe parcurs, în timp ce sosul a stat deoparte.
Asamblarea preparatului
8. După 25 de minute, vinetele mele au fost gata. Am îndepărtat cimbrul, care și-a îndeplinit menirea, oferindu-și toată aroma, dar s-a uscat complet. Vinetele erau rumene, iar pulpa din interior foarte moale și bine coaptă.
9. Aceste vinete coapte cu sos de iaurt fiind un aperitiv cald, am transferat imediat vinetele pe un platou de servire. Pe deasupra lor, am distribuit cu generozitate sosul de iaurt cu usturoi. Am păstrat o parte din sos pentru a mai oferi la masă, pentru cine dorește. Am stropit din nou cu ulei de măsline și am presărat semințele de rodie pe fiecare vânătă. Rodia aduce o textură crocantă și o dulceață care completează perfect preparatul.
10. La final, am presărat condimentul za’atar, care are o aromă cu totul specială. Îl găsiți la magazinele arăbești sau turcești. Dacă nu îl aveți, îl puteți înlocui cu un pic de cimbru uscat, însă merită să faceți rost de za’atar.
Aceste vinete coapte cu sos de iaurt și usturoi, cu rodie și za’atar, sunt un aperitiv cald cu totul special, plin de savoare. Vă asigur că vor avea succes de fiecare dată!
MAI MULTE REȚETE CU VINETE GĂSIȚI CU UN CLICK PE POZA DE MAI JOS
Să vă fie de folos!


















Lasă un răspuns