
Pui cu parmezan – rețeta de pollo alla parmigiana





Pui cu parmezan – rețeta de pollo alla parmigiana, lista de ingrediente la gram și modul de lucru explicat detaliat. Care este originea rețetei Parmesan Chicken? Rețetă de pui gratinat cu sos de roșii și parmezan, ideală pentru prânz sau cină.
Nu este prima dată când public, pe blogul meu, una dintre excepționalele rețete care au în denumirea lor cuvântul ”parmigiana”. Cea mai celebră este, incontestabil, cea de melanzane (vinete) alla parmigiana, una dintre preferatele mele, a cărei rețetă o găsiți cu un click pe poza de mai jos.
Pentru că am iubit atât de mult gustul și textura vinetelor pregătite în acest mod, am căutat să aflu dacă mai există vreo variantă a rețetei și am găsit-o pe cea cu cu dovlecei, parmigiana di zucchine, o capodoperă și aceasta. Rețeta o puteți accesa cu un click pe poza următoare.
Să revin, totuși, la subiectul zilei: rețeta de pui cu parmezan sau pollo alla parmigiana sau… la fel de corect, parmesan chicken! Pentru că ideea de a folosi puiul ca ingredient al unui preparat asamblat și gătit cu sos de roșii, parmezan și mozzarella a apărut undeva în comunitatea de imigranți italieni din New York sau în New Jersey, nu în însorita Italie! Așa cum explică un articol de pe site-ul La Cucina Italiana, rețeta de pui cu parmezan este o consecință a faptului că, ajunși în Statele Unite, italienii au ajuns dintr-o dată să-și permită carnea, foarte accesibilă peste ocean.
Astfel, au început să o includă în preparate clasice ale bucătăriei italiene și așa a apărut Parmesan Chicken, în care feliile de vinete au fost înlocuite cu felii de piept de pui. A ieșit o mâncare excelentă și, după părerea mea, acest mod de gătire chiar se potrivește cu pieptul de pui, completat superb de mozzarella onctuoasă și de sosul de roșii aromat.
Eu am încercat să fac o variantă cu mai puține calorii, gătind pieptul de pui la cuptor și eliminând și făina. A ieșit foarte gustos și vă recomand rețeta cu toată încrederea.
Ingrediente Pui cu Parmezan
- 2 bucăți mari (jumătăți) de piept de pui, fără os și piele (700 de grame)
- 1 ou mare
- 150 de grame de pesmet
- 100 de grame de parmezan
- 20 de mililitri de ulei de măsline extravirgin
- 2 căței de usturoi
- 1 linguriță zahăr
- 700 de mililitri de passata de tomate
- 1 linguriță de oregano
- 150 de grame de mozzarella proaspătă (bocconcini)
- 10-12 frunze de busuioc proaspăt
- sare și piper după gust
Mod de preparare Pui cu parmezan
1. Am pornit cuptorul și l-am setat la 220ºC, pe funcția grill. Mi-am pregătit la îndemână o tavă, pe care am așternut-o cu hârtie de copt.
2. Fiecare bucată (jumătate) de piept de pui am tăiat-o transversal, obținând în total 4 felii. M-am străduit să scot felii egale, ca să aibă toate același timp de gătire.
După porționare, am bătut ușor feliile de piept de pui cu ciocanul pentru șnițel, aplatizându-le până la o grosime uniformă de aproximativ 1 centimetru. Am presărat feliile de piept de pui cu sare fină și puțin piper.
3. Am pus pesmetul într-o farfurie lată și am adăugat jumătate din parmezan (50 de grame). Am omogenizat bine pesmetul cu parmezanul.
4. Într-un castron, am bătut oul cu furculița, adăugând o priză de sare și 2 linguri de apă rece. Nu trebuie bătut foarte mult, doar cât să se obțină un amestec fluid. Pe rând, am tăvălit feliile de piept de pui prin amestecul de ou.
5. Am ridicat câte o felie de piept de pui din castronul cu ou bătut, am scurs-o de ou și am tăvălit-o prin pesmetul amestecat cu parmezan. Am insistat, până când felia a fost complet acoperită.
Pe măsură ce am dat feliile de piept de pui prin ou și pesmetul cu parmezan, le-am așezat pe tava pregătită de la pasul 1.
6. Când am terminat de pregătit feliile de pui cu parmezan, cuptorul deja se încălzise la 220°C, pe funcția grill. Am dat tava la cuptor, la o înălțime medie, și am gătit puiul timp de 10 minute. La jumătatea timpului de gătire am întors rapid feliile pe partea opusă, să se rumenească pe ambele părți. După trecerea celor 10 minute, pieptul de pui arăta așa cum puteți vedea în poza de mai jos.
Pregătirea sosului
7. Cât timp bucățile de piept de pui cu parmezan s-au gătit în cuptor, nu am pierdut vremea, ci am făcut rapid sosul. Am apăsat cu partea lată a lamei cuțitului cei doi căței de usturoi întregi, să se zdrobească puțin. I-am pus într-o tigaie rece, adăugând și uleiul de măsline. Am pus tigaia pe foc și am lăsat usturoiul să-și dezvolte aroma, treptat. Când s-a rumenit ușor pe o parte, doar cât să fie auriu, am întors usturoiul pe partea opusă.
8. Imediat ce am întors usturoiul, am adăugat în tigaie passata de tomate, oregano, 1 linguriță de zahăr (cât să corecteze aciditatea roșiilor), sare și piper negru măcinat, după gust. Am gătit sosul 10 minute, la foc mic-potrivit.
9. La finalul timpului de gătire, am oprit focul, apoi am zdrobit usturoiul cu furculița și l-am amestecat bine în sos. Cine e deranjat de usturoi îl poate arunca, însă, gătit fiind, va fi mai dulceag iar aroma lui mai subtilă. Am adăugat jumătate din frunzele de busuioc, rupte în bucăți mari.
Pollo alla parmigiana – gratinare
10. Ajunsă în acest stadiu, aveam deja feliile de piept de pui gătite și sosul de roșii finalizat. Am modificat setarea cuptorului, cu căldură de jos și de sus, temperatura de 210ºC. Într-o tavă termorezistentă, cu dimensiunile de 30 x 20 de centimetri, am turnat sosul și am așezat bucățile de pui îmbrăcate în pesmetul cu parmezan.
11. Deasupra sosului și a bucăților de pui din tavă, am presărat cu mozzarella ruptă în bucăți și restul de parmezan ras (50 de grame).
12. Imediat, am dat tava la cuptorul preîncins la 210ºC, căldură de jos și de sus și am gratinat preparatul timp de 15 minute. Când am scos tava din cuptor, mai să leșin de poftă: mă așteptau feliile apetisante de pui cu parmezan, superb gratinate și cu un miros ispititor!
Servirea
Am lăsat preparatul să se odihnească în tava în care s-a copt, timp de 10 minute. Chiar înainte de servire, am presărat pe deasupra restul de busuioc.
Mâncarea asta senzaționat de gustoasă se poate servi doar cu niște pâine rustică dar merge bine și cu niște paste fierte și/sau o salată de frunze/legume, devenind astfel o masă mai nutritivă și complexă. În orice caz, când scoți bucățile de pui cu parmezan și mozzarella din tavă, e un adevărat spectacol! Brânza se întinde în fire apetisante, captând toată atenția celor așezați în jurul mesei.
De data asta, eu am fiert niște paste colorate și am făcut și o salată. A fost o cină foarte apreciată!
MAI MULTE REȚETE CU PIEPT DE PUI GĂSIȚI CU UN CLICK PE POZA DE MAI JOS
Să vă fie de folos!
Lasă un răspuns