Cautare in site
x inchide

Cartofii prăjiți, un deliciu apus

Adaugata la de

Copilăria mea Câmpulungeană se împărțea între acasă și „dincolo”. Acest „dincolo” era apartamentul surorii bunicii mele și al soțului dumneaei. Copiii lor erau în vremurile de care povestesc studenți, așa încât îi vedeam rar și le ocupam locul. Nu eram lăsat foarte des peste noapte, dar mergeam o dată la câteva zile în vizită însoțit de bunica mea. Totul avea un aer pe care acum, în vremurile lui „tu”de la prima vedere, îl găsesc extrem de protocolar și căruia în secret îi duc dorul. Eram îmbrăcat frumos și asortat, o obsesie a combinației de culori potrivite, incredibil intrată în structura mea. De fiecare dată se tăiau din curte câteva flori și erau aranjate într-un mic buchet pe care-l duceam în mână strâns și pătruns de importanță. Reușeam să controlez cu puterea minții chiar și gravitația, concentrarea aceasta determinând poziția buchetului cu vârful în sus permanent, pe tot parcursul de pe Brâncoveanu până pe Emilian Paveliu. Faptul acesta reușea, se vede treaba, să ma epuizeze, întrucât orele de șah serios pe care le practicam cu nenea Ovidică cât timp mamaie cu sora dumneaei serveau cafeaua, nu au avut niciun ecou în zilele noastre, spre deosebire de ședințele de table cu tataiu.

Atmosfera didactică provenită direct din ocupația celor doi străunchi impunea grijă și eleganță în exprimare și atitudine, dădea loc doar jocurilor minții și mă obliga să închei vizita cu sintagma „Vă mulțumim și scusați de deranj!” Uneori, mai ales când veneau tinerii, mi se dădea dispensă cu instrucțiuni clare și rămâneam peste noapte. Nu era un pur și simplu rămas, ci un angajament de ambele părți. Masa de seară era frugală în această casă, după model francez în timpul invaziei germane. Două tartine de pâine cu foiță de salam de bună calitate, un pic de brânză și ceai. Scria în instrucțiuni să nu dau semne de suferință legate de acest aspect și înfruntam cu demnitate acele momente. Uneori familia își făcea de cap și se preparau câțiva cartofi pai serviți în porții de restaurant gourmet însoțiți cu aceeași brânză. Să nu mă înțelegeți greșit, treaba asta nu se făcea din zgârcenie, micul dejun era întotdeauna abundent în această casă, iar prânzul absolut normal. Era vorba doar de o elegantă disciplină alimentară care a păstrat întreaga familie suplă. Din păcate, cei bătrâni s-a stins destul de prematur cu probleme cardiace și de stomac, în schimb cei tineri au fost bine, slavă Domnului, extrem de supli, deranjați în inefabilul prezenței doar de gastrită și ulcer  însoțite de ușoare probleme dentare.

Estetica acestei case era desăvârșită, toți desenau extrem de frumos, cântau cu real talent, pe care l-am moștenit prin contagiune și aveau o caligrafie impecabilă. În acest sens, cartofii prăjiți erau tăiați pai, egali și cu capete oblice. Erau spălați cu grijă, uscați ușor și puși în baie de ulei. Rezultatul era o plăcere a ochiului, un spectacol de artă minimalistă. Atmosfera era foarte plăcută și fără îndoială, am învățat foarte multe lucruri minunate în acei timpi petrecuți „dincolo”, totuși, slab din firea transilvană de pe partea tatălui, nu rezistam mult și după cel mult două seri mă retrageam pe Brâncoveanu 47 unde ca cină compensatorie primeam un castron generos de cartofi prăjiți cu usturoi însoțiți de ceva bucățele de slăninuță friptă.

Aici cartofii erau tratați într-un mod aparent doar ușor diferit, în fapt, era vorba despre un salt paradigmatic în abordarea acestui fel atât de prezent în viețile noastre.

Cartofii prăjiți pot fi priviți ca o entitate cu trăsături omogene și repetabile, un concept pretabil să se scrie într-un singur cuvânt și pus pe masă la fel, de la Fast-food, restaurant, Ranch american până la Gura Văii, a patra casă pe stânga. Faptul e după părerea mea unul trist și nedrept. De ce am trata cartoful cu mai puțină atenție decât dovlecelul, vânăta sau conopida? Țările din spațiul mediteranean au surprins această degradare a conceptului și fără multă gălăgie au readus-o la forma lipsită de isteria fast-food-ului. Cu același bun simț pe care timpul l-a prea demonstrat, stăpâna bucătăriei neamului nostru matern nu s-a lăsat sedusă de eleganța de deget mic ridicat în sus a cartofului pai. Barabula se tăia în formă mare, nu în sferturi, ci undeva la mărimea unui deget de fată bătrână. Se punea în cârpă albă la zvântat în așteptarea încingerii uleiului. Saltul paradigmatic se vedea la nivel de cratiță. Mamaie nu avea o oală zdravănă, adâncă și cu coadă, plină cu ulei, destinată acestui scop, dovedind refuzul abordării acestei probleme ca și produs de serie. Mai mult, sacrificiul de ulei nou și of, Doamne ce sacrificiu era în acele vremuri, dovedea valențele lui de fel principal și nu de garnitură bună la toate. Cu alte cuvinte și mai pe înțelesul meu, transforma această fată sărăcuță și cu trecut dubios de mahala într-o nevastă de om cumsecade, cinstită și harnică și nu o lăsa alunecată pe panta consumului grăbit și de ocazie. Cartofii, căci despre ei vorbim, ieșeau aurii, prăjiți la suprafață, pufoși și aburinzi în interior. Pentru gustul propriu, se zdrobeau doi căței de usturoi în castron și se scuturau energic cu un capac deasupra. Inclusiv această lipsă a omniprezentului mujdei în favoarea utilizării usturoiului pe post de condiment aromatizator era, zic eu, o dovadă de înțeleaptă grijă și bun simț culinar. O porție de „pasta italiana” în București duhnește a usturoi și este respinsă cu dezgust de frații nostri palavragii, această rădăcină fiind pretabil a se folosi cu delicatețea cu care o pariziancă de clasă medie folosește Chanel-ul și nu cu cea a româncei întoarsă din luna de miere din Dubai.

Mai multe despre acest fel de mâncare-garnitură, vă poate spune Păstorel, a cărui exuberanța contrastând cu frusta mea descriere, se datorează nu numai talentului său, dar și vremurilor mai îmbelșugate  și mai grijulii în ale stomacului, pe care acesta le-a trăit.

Pe autorul acestor rânduri, Costin Barbutz îl găsiți pe pagina lui de Facebook.
Mai multe despre activitatea lui găsiți pe costinbarbutz.ro.

Instagram @lauralaurentiu

Poate îți place și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *