Cozonac împletit – cea mai simplă rețetă – VIDEO + text
Pregatire
02:00 ore
Gatire
00:45 ore
Timp total
02:45 ore
Portii
12
Grad dificultate
mediu
calorii
369 / portie
Cozonac împletit cea mai simplă rețetă, prezentată detaliat cu tutorial VIDEO, lista de ingrediente la gram și modul de preparare în format text, pas cu pas. Cum să faci un cozonac simplu și pufos.
Am încercat multe rețete cozonaci, de când mă-nvârt în jurul cuptorului. Multe dintre ele foarte bune. Rețeta de cozonac a Silviei Jurcovan, de exemplu, mi-a rămas la suflet! Nu pot să nu menționez povitica, o bogăție de cozonac după o rețetă croată. Excelentă e și rețeta de cozonac de post a mamei, surprinzător de bună. Azi am ales, însă, să fac rețeta de cozonac de la nașa Jenica. Ea, la rândul ei, a primit-o de la prietena ei Aurora, care o avea de la altcineva și tot așa.
În fine, în momentul în care am publicat această rețetă de cozonac, știam sigur că deja s-a copt în cel puțin trei case! Cel puțin trei familii au fost încântate, e o rețetă probată, care circulă, pe calea prieteniei, din casă în casă. Ce poate fi mai frumos decât să savurezi, acasă la tine, un cozonac care a adus bucurie și în casele unor prieteni?
Este o rețetă de cozonac simplu. Veți vedea, e un cozonac rapid și ușor de făcut, fară probleme din punctul de vedere al manoperei dar cu rezultate foarte frumoase. Va ieși un cozonac care se desface fâșii – fâșiuțe, chiar dacă, în esență, e o rețetă de cozonac pentru începători!
Vezi și Rețeta de cozonac îmbătat cu vinars!
Ingrediente cozonac împletit
pentru o formă de cozonac de 36 x 12 x 10 centimetri (L, l, h)
- 450 de grame de făină de bună calitate, cu conținut de proteină de minimum 12% + 50 de grame, în caz că nu este suficient de legat aluatul
- 180 de ml lapte
- 100 de grame de zahăr
- 3 gălbenușuri
- 1 ou întreg
- 100 de grame de unt topit (cu 82% grăsime)
- 10 grame de sare
- 7 grame de drojdie deshidrată sau 25 de grame de drojdie proaspătă
- coaja rasă de la 1 lămâie cu coaja netratată
- 20 de mililitri de rom
- 1 plic de zahăr vanilat bourbon
- 1 gălbenuș pt. finisat (sau 2 linguri de lapte, ou bătut sau chiar nimic)
Umpluturi – ce vă place mai mult. În varianta video, prezentată mai jos, am folosit următoarele:
- 200 de grame de nucă măcinată
- 100 de grame de zahăr
- 50 de mililitri de lapte
- 1 plic de zahăr vanilat bourbon
- 20 de mililitri de rom
- 1 albuș crud
- 1 praf de sare
- 10-15 grame de cacao
- 200 de grame de rahat colorat, tăiat în cubulețe mici
Rețeta VIDEO de cozonac împletit – rețetă simplă
Mod de preparare Cozonac împletit – rețeta în format text, pas cu pas
Precizare: forma folosită de mine este una de dimensiuni mai generoase, în lungime de 36 de cm, 12 centimetri lățime și 10 înălțime. Dacă doriți doi cozonaci de aceeași mărime, dublați ingredientele. Dacă doriți doi cozonaci mai mici, folosiți gramajele de mai sus și modelați doi cozonaci.
Aluatul
Pentru prepararea cozonacului, sunt posibile două moduri diferite de lucru, pe care le veți găsi explicate detaliat mai jos.
Modul A – la mașina de pâine: Laptele, zahărul, zahărul vanilat și o păstaie de vanilie (pe care am folosit-o eu, dar nu e obligatoriu) se dau în clocot. Se răcește laptele până la aproximativ 32 de grade. Eu am introdus vasul într-un altul cu apă rece, ca să grăbesc răcirea. Gălbenușurile și oul se bat cu praful de sare. Untul se topește (fară a se înfierbânta în exces). Laptele călduț, oul și gălbenușurile bătute, untul topit și coaja rasă de citrice le-am pus în mașină de pâine iar deasupra am pus făina și drojdia deshidratată.
Am programat mașina la programul de frământare de 15 minute iar ea a făcut, cuminte, treaba în locul meu.
Modul B: Frământarea aluatului cu mixerul planetar sau manual
În cazul în care folosiți drojdie proaspătă, dizolvați mai intâi drojdia cu o linguriță de zahăr, în puțin lapte cald. Așteptați să acționeze drojdia (să se umfle, să facă bulbuci).
Între timp, bateți într-un castron gălbenușurile cu oul întreg, peste care adăugați sarea și zahărul rămas (1 linguriță din zahăr e în drojdie). Diluați cu laptele călduț, adăugați vanilia, romul și untul topit.
În castronul mixerului, cântăriți făina și omogenizați-o cu coaja rasă de lămâie. Faceți o gaură la mijloc. Adăugați toate ingredientele lichide și frământați aproximativ 15 minute. Dacă aluatul pare prea moale, adăugați făina păstrată deoparte (cele 50 de grame).
Puteți lucra aluatul și cu mâna.
Atenție, însă, aluatul este lipicios și nu tocmai ușor de lucrat, ca orice aluat de cozonac. Procedați identic cum am explicat mai sus, cu excepția untului, care nu se adaugă de la început în ouă și lapte. Când va fi asudat și grinda dar și cea care frământă, începeți să adaugați untul topit, dar nu fierbinte, puțin cate puțin, până va fi complet absorbit. Chiar dacă aluatul pare moale, nu adăugați mai mult de 2, maximum 3 linguri de făină în plus. În caz contrar, aluatul își va pierde finețea. Prin frământare și împachetări, aluatul va dezvolta o structură.
Dospirea aluatului
Ei, dar mașinuța mea de pâine m-a scutit de efortul descris mai sus (de care am avut parte ani în șir, de altfel) și după un sfert de oră de frământare (mașina, nu eu) aluatul este gata. Dacă doriți să faceți cozonacul cu 3 umpluturi diferite (exemplu: cu cacao, cu rahat și cu mac), împărțiți aluatul în 3. Daca vreți să-l împletiți doar în 2 (cu nucă și ciocolată/rahat sau chiar ambele părți cu aceeași umplutură), împărțiți aluatul în 2.
Opțional, una dintre cele trei părți se poate frământa puțin cu 1 linguriță de cacao, pentru a se colora diferit. Se ung toate cele 3 (sau 2) cocuțe cu ulei și se așează într-un vas, uns și el, la loc călduț, ca să crească.
Se pot pune la crescut și separat, în castronele mai mici. Eu improvizez un dospitor, astfel: pun la baza cuptorului stins, rece, o tavă adâncă. Torn în tavă apă clocotită. Așez castronul cu aluatul pentru cozonac împletit la o înălțime medie, cam la 15 centimetri deasupra de tava cu apă fierbine. Aburul din tavă ajută mult la dospire.
După aproximativ o oră și jumătate, timp în care vasul cu aluatul a șezut la căldurică în cuptorul stins, coca mai mult decât și-a dublat volumul. Nu știu cât se vede asta din poza de mai jos, dar crescuse în înălțime considerabil:
Modelarea, umplerea și împletirea aluatului
Am răsturnat aluatul pe planul de lucru uns cu ulei și am procedat astfel:
Pe una din treimi am pus rahat și am rulat:
Pe partea cu cacao am presărat stafide înmuiate în rom, bine scurse:
Iar pe a treia parte am repartizat 100 de grame de mac măcinat, care fusese opărit (și răcit, deja) cu 50 de ml de lapte, un zahăr vanilat și 3 linguri de zahăr:
Cele trei părți umplute și rulate le-am împletit că pe o cosiță:
Am așezat al meu cozonac împletit în forma căptușită cu hârtie de copt și l-am lăsat într-un loc călduț și ferit de curent să mai crească:
Când ajunge aproape de înălțimea formei, se unge cu gălbenuș de ou bătut cu 1-2 lingurițe de apă. Opțional, se poate presăra cu zahar tos, caz în care se va coace acoperit cu o coală de hârtie de copt, ca să nu se ardă pe suprafață.

Coacerea
Așezăm al nostru cozonac împletit la înălțime medie, în cuptorul preîncălzit la 180°C, fără ventilație, căldură de jos și de sus. Pentru că aluatul acestui cozonac simplu este dulce, în plus mai e și uns cu ou (și opțional presărat cu zahăr), are tendința de a se arde repede pe deasupra. Ca să prevenim asta, în momentul în care gradul de rumenire este satisfăcător, acoperim cozonacul cu hârtie de copt umezită și stoarsă.
Continuăm coacerea până timpul însumează 1 oră – 1 oră și 10 minute. Atenție, dacă sunt doi cozonaci în cuptor, timpul de coacere se poate prelungi! Iar dacă din această cantitate de aluat se vor face doi cozonaci micuți, timpul de coacere va scădea. Orientativ, temperatura internă a cozonacului bine copt trebuie să fie de 87-88°C.
După ce este copt, cozonacul se scoate din formă după aproximativ 10 minute. Se lasă la răcit pe un grătar pentru prăjituri. De preferință, se așază culcat pe o parte. Se învârtește cu grijă de câteva ori de pe o parte pe cealaltă. Nu se taie până ce nu se răcește complet.
Servirea
Câteva secțiuni ale cozonacilor, în următoarea imagine e o variantă cu nucă și ciocolată, împletit în două:
…si varianta de cozonac împletit în trei, făcută mai demult, cu rahat, cacao, stafide și mac:
Vă asigur că finețea acestui cozonac împletit este invers proporțională cu efortul depus la preparare, e cel mai bun posibil. Ca să îl păstrați proaspăt mai multe zile, înveliți-l, după ce s-a răcit complet, în folie alimentară. Se va menține pufos și moale. Să vă fie de folos!
















































Lasă un răspuns