Prajitura desteapta cu ciocolata
Mărturisesc, până în urmă cu două zile nu am făcut niciodată o prăjitură deșteaptă. Am auzit de ea, am citit rețeta în cine știe câte variante. Sinceră să fiu, nu m-a prea convins. Acu’ vreo două săptămâni, prietena mea Gina a făcut o prăjitură deșteaptă și a postat poză pe Facebook. Eu am văzut-o într-un moment în care mi-era în aceeași măsură foame și poftă de ceva dulce, fapt este că a încolțit ideea și am început să studiez problema „deșteptei”. Într-un final, am ales să încerc varianta cu ciocolată, pentru că m-am gândit că rețeta asta va ajunge fără îndoială să fie consemnată în caietul fetei mele, fiind atât de ridicol de ușor de făcut și cu un gust atât de intens ciocolătos. Înainte de a trece la treaba, vă mai spun doar că preconcepția mea că ceva atât de simplu nu are cum să fie bun m-a privat de un desert excelent și că încă o dată mi s-a demonstrat că lucrurile simple sunt cu adevărat geniale.
Ingrediente Prajitura Desteapta Cu Ciocolata
pentru o forma de 20×28 cm
- 4 oua mari, separate
- 120 grame unt
- 600 ml. lapte
- 110 grame zahar pudra
- 100 grame zahar tos
- 50 de grame de cacao
- 110 grame de faina
- 1 praf de sare
- 1/2 lingurita otet
- 1 lingura extract de vanilie
- 30 ml. cafea espresso foarte concentrata
- in plus, zahar pudra pentru presarat, unt solid pentru uns forma
Preparare Prajitura Desteapta Cu Ciocolata:
1. Se aprinde cuptorul si se seteaza la 180 de grade Celsius. Se topeste untul fara a se infierbanta prea tare, laptele se incalzeste usor, faina se amesteca omogen cu cacaoa. Se unge bine cu unt solid o forma de 20×28 cm.
2. Galbenusurile se bat cu telul impreuna cu zaharul pudra, pana cand se deschid la culoare. Se adauga faina amestecata cu cacao, esenta de vanilie, cafeaua si untul topit.
3. Se adauga laptele si se omogenizeaza bine de tot cu telul. Separat, albusurile se bat spuma tare cu sarea, se adauga otetul si zaharul tos. Se continua sa se bata pana cand se formeaza o bezea ferma si lucioasa iar zaharul s-a dizolvat complet. Albusurile spuma se omogenizeaza usor cu compozitia de lapte, cacao si galbenusuri.
Coacerea
4. Se toarna compozitia pentru prajitura desteapta in forma dinainte unsa bine cu unt. Se coace in cuptorul preincalzit la 180°C, la o inaltime medie, timp de 45 de minute. In acest timp, la suprafata se va forma o crusta spongioasa ca un blat de pandispan cu ciocolata iar in interiorul prajiturii se va intampla magia, separandu-se de la sine in trei straturi: o baza subtire si ferma, crema asemanatoare cu o sarlota de ciocolata si crusta de la suprafata.
Servire
5. Cand se scoate prajitura desteapta cu ciocolata din cuptor, se va simti usor tremuratoare, ca o crema de zahar ars. E posibil sa fie foarte umflata, ca o perna, e firesc sa se mai lase. Se lasa prajitura sa se raceasca complet inainte de a se scoate din forma, dupa care se taie in portii dupa plac si se pudreaza cu zahar pudra.
Prajitura are o textura foarte placuta, e matasoasa si cu un gust superb de ciocolata. Va recomand sa o serviti cu sos de vanilie, se potriveste perfect. Spor la treaba si pofta buna!
Lasă un răspuns