Supă de roșii – rețetă simplă și delicioasă – VIDEO și text (pas cu pas)
Pregatire
00:15 ore
Gatire
00:25 ore
Timp total
00:40 ore
Portii
6
Grad dificultate
usor
calorii
84 / portie
Preferata fetei mele este supa de roșii. De săptămâni în șir, dacă nu chiar luni, mă bate la cap să îi fac supă de roșii sau „tăițăi în părădaisă”, cum zicea bunu-meu, fie iertat. Am tot rugat-o să aibă răbdare să se coacă roșiile din gradina noastră. Anul ăsta am plantat o grămadă de roșii iar rețeta de supă de roșii e cel mai bun prilej să mă laud și cu ele.
Fiică-mii îi place supa asta și caldă și rece, cu paste mici sau cu crutoane, doar baza să fie aceeași: tomatele bine coapte și o bază de legume care se potrivesc perfect în această combinație. Bărbatu-meu, în schimb, preferă supa cu paste mărunte, oridecare se întâmplă să am prin casă.
Dacă sunteți curioși careva dacă îmi place și mie această supă de roșii, răspunsul este afirmativ. Iar atunci când pun alături de bolul meu o felie de pâine prăjită, frecată cu usturoi, și mai picur și un pic de ulei de măsline extravirgin pe deasupra, sigur vreau și supliment, atât de bună mi se pare!
Varianta de vară și cea de iarnă a rețetei
Bulionul pus de mine în toamnă s-a terminat și parcă nu-mi venea să fac supă de roșii cu roșii conservate. Deși, dacă nu ai altceva, sunt foarte bune și acelea iar rețeta prezentată în continuare conține indicații și pentru sezonul rece, când, în mod firesc, mă bizui pe conținutul cămării. Azi, însă, am cules un coșuleț bun de roșii. Am și mai mari și mai mici. Unele-s rotunde, altele lunguiețe. Unele-s mari, cărnoase și încrețite. În fine, avem roșii de tot felul dar toate nemaipomenit de parfumate, dulci și gustoase.
Am cumpărat răsadurile de la piață, fară să știm ce soi sunt, așa încât avem tot felul de roșii. Suma investită în plante a fost de 15 lei, dar parfumul unei singure roșii de gradină valorează mai mult de atât. Vara, tratez diferit acest prețios ingredient. Înainte de a include roșiile proaspete în rețeta de supă de roșii, le trag la grătar, ceea ce le dă un gust superb, ușor afumat, concentrând în același timp dulceața naturală. Iarna, folosesc roșii conservate, pentru o variantă foarte gustoasă a rețetei, dar diferită de cea estivală.
Ingrediente Supă de roșii
- 1,5-2 kilograme de roșii bine coapte sau 1 litru de bulion de roșii concentrat/passata/roșii în suc propriu
- 1 ceapă de mărime medie (80-100 de grame)
- 2-3 morcovi (150-200 de grame)
- 1 bucată de țelină cât 1 ou mic (40 de grame)
- opțional, 1 ardei gras, mic
- 1 cățel de usturoi
- 30 de ml. de ulei de măsline extravirgin (asta am folosit eu, merge orice fel de ulei)
- verdețuri aromatice: 2 foi de dafin, 1 rămurică de cimbru proaspăt, 1 rămurică de busuioc, 1 tijă de țelină cu frunze cu tot
- verdețuri proaspete pentru presărat (busuioc sau pătrunjel)
- 1 lingură rasă de zahăr
- sare și piper după gust
- garnituri: paste mici, scurte (eu am folosit risoni iar în rețeta video mici gârtene), crutoane sau pâine prăjită aromatizată cu usturoi
Rețeta Video de supă de roșii
Iată, după paisprezece ani de când am publicat prima dată rețeta, am realizat și un tutorial video în care o prezint detaliat. Mă gândesc că asta va face toate detaliile rețetei de supă de roșii să devină și mai ușor de urmărit! Mă puteți urmări, pas cu pas, cum gătesc supa asta, de pregătirea ingredientelor și până la momentul degustării. Derulând în continuare articolul, veți găsi și rețeta în format text, pas cu pas.
Mod de Preparare supă de roșii – rețeta în format text, pas cu pas
Pregătire roșii
1. Să ne întoarcem la rețeta de supă de roșii, adică ”zamă dă părădaisă”. Roșiile se pot opări în apă clocotită 1 minut, apoi să fie scoase într-un castron cu apă rece ca gheața. După asta, se vor decoji cu ușurință.
Dacă pregătiți rețeta asta cu roșii conservate – bulion, passata sau roșii în suc propriu – săriți la pasul 4!
De această dată, însă, am procedat un pic altfel. Am așezat roșiile pe grătarul încins și le-am copt, întorcându-le pe toate părțile, timp de 5 minute. Asta a făcut să se concentreze aroma, să prindă și un gust nemaipomenit de copt, dar să se și desprindă foarte ușor coaja.
2. Am decojit roșiile și le-am îndepărtat partea lemnoasă de lângă codiță, cu un cuțit. Le-am pus într-o oală de mărime potrivită. Am acoperit roșiile cu apă (se poate folosi la fel de bine supă clară de legume sau de pui). Lichidul trebuie să acopere roșiile de 1 centimetru, nu mai mult. Am adăugat acuma dafinul, cimbrul, țelina și crenguța de busuioc, cu mențiunea că acestea se pot adăuga și mai târziu, după adăugarea legumelor. Am presărat 1 linguriță rasă de sare apoi pus oala pe foc.
3. Din momentul primului clocot, am lăsat roșiile să fiarbă timp de 10 minute. Nu e nevoie să fiarbă excesiv, doar cât să fie complet moi iar spuma de deasupra să dispară. După 10 minute de fierbere, am pasat roșiile cu blenderul de mână (se poate folosi și un blender static). Opțional, piureul de roșii obținut se poate trece prin sită. Eu prefer să fac și asta, colectând într-un castron piureul curat, fără semințe (acestea rămân în sită). Dacă nu vă deranjează semințele în castronul cu supă de roșii, puteți sări peste pasarea roșiilor.
Călirea legumelor
4. În cele vreo 10-15 minute în care roșiile stau singure pe foc, am curățat, spălat și tocat mărunt legumele, adică ceapa, morcovii, țelina, usturoiul și ardeiul, dacă îl folosiți. Am ales o oală suficient de mare să încapă în ea întreaga cantitate de supă de roșii (cu tot cu roșii pasate).
5. Am încins oala pe foc mediu și am adăugat uleiul. Am pus ceapa, am redus focul la mic și am presărat cu sare. Când am terminat de tocat morcovii, i-am adăugat și pe ei și tot așa și cu ardeiul, țelina și usturoiul.
6. Am călit legumele sub capac, la foc mic, timp de 7-8 minute. Acestea nu trebuie să se rumenească deloc, ar dăuna gustului final al supei. Imediat ce se înmoaie parțial legumele, am adăugat 350-500 de mililitri de apă fierbinte și se fierb în continuare.
Gătire supă de roșii
7. Odată roșiile pasate și legumele călite, fierbând molcom cu apa adăugată, am turnat roșiile peste legume, în oală. Dacă folosiți roșii conservate, adăugați-le în oală acum, peste legume. Puteți adăuga aromaticele în acest moment, în cazul în care nu ați făcut-o mai devreme. În funcție de consistența pe care o preferați la o supă de roșii, puteți completa cu apă fierbinte. Preparatul poate fi mai cremos sau mai lichid, după preferință. Se condimentează supa cu 1 lingură rasă de zahăr, necesar pentru a echilibra aciditatea roșiilor. Desigur, se adaugă și sare și piper după gust.
8. După ce toate au fost adăugate în aceeași oală – roșii pasate și legume – am mai fiert supa timp de 10 minute, la foc mic. În funcție de cât de gătite vă plac legumele, puteți să fierbeți supa mai mult. Eu prefer să aibă încă un pic de textură. Dacă preferați, însă, puteți să pasați supa, la final, obținând o supă cremă. Înainte de servire, nu uitați să scoateți din supă buchețelul de ierburi aromatice și să verificați încă o dată gustul.
Garnituri pentru servire
Dacă preferați pastele, ca garnitură la o supă de roșii, sfatul meu e să fie unele mărunte, cum ar fi tăițeii de casa. Merg și pastele orzo sau risoni, steluțele, pastele alfabet etc. Se fierb pastele în apă sărată conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se scurg bine pastele de apa în care au fiert, într-o sită fină. Se limpezesc sub jet de apă și adaugă în supă. Unii preferă, probabil, crutoanele, iar eu le recomand pe cele de casă.
Așa cum v-am spus deja, eu prefer supa de roșii, mai mult decât cu orice altceva, cu pâine prăjită, frecată cu usturoi și prelinsă cu o undă verzuie de ulei de măsline. Poza de mai jos e făcută în 2012, atunci când am publicat rețeta de supă de roșii pe blog.
Iar următoarea poză, făcută în 2026, iată, după paisprezece ani, atestă că gusturile mele nu s-au schimbat deloc! Și, ce coincidență, am observat că am folosit aceeași farfurioară, ca suport pentru bolul meu cu supă de roșii! Din fericire, nu s-a spart, în tot acest timp! :))
Vă asigur că, în oricare variantă, adică oricare garnitură ați alege-o, această rețetă de supă de roșii e la fel de bună iar varianta de vară e cu totul specială. Nu îmi rămâne decât să vă doresc poftă mare!
MAI MULTE REȚETE DE SUPE ȘI CIORBE DE ROȘII GĂSIȚI CU UN CLICK PE POZA DE MAI JOS
Să vă fie de folos!






























Lasă un răspuns