In ultimii ani am auzit in mod repetat ca suntem un popor de mamaligari – sincer, nu inteleg ce-o fi rau in asta – apoi, ca mancam foarte prost si foarte gras, ca mancarurile noastre traditionale, cele care ne bucura papilele si ne indestuleaza pantecele, trebuiesc damnate ca fiind, pare-se, nesanatoase. Toate, sau cel putin mare parte din ele. M-am intrebat de multe ori de ce or fi considerand acesti „experti” bucataria… franceza, de exemplu, mai sanatoasa, cu mancarurile inecate in unt, cu o traditie a ingrasarii pasarilor peste masura, cu al sau foie gras si confit de canard – nu, nu le condamn, le ador, doar ca nu inteleg de ce o mamaliga cu un pic de tocanita e mai blamabila decat acestea. Citesc in diverse medii si vad pe la televizor oameni sustinand ca ar trebui sa devenim ierbivori si sa nu mai consumam pic de grasime… oameni buni, niciun mecanism nu merge daca nu-i uns, nici rotitele creierului uman nu par sa functioneze mai bine! Pai treaba-i asta, cand omul a devenit omnivor inca din preistorie, cand cultura gastronomica a prezentului – fie ea a noastra, neaosa, a francezilor sau a oricarui alt popor, ma refer la un patrimoniu universal – s-a cladit in milenii, renuntam acum la tot in favoarea unor diete inventate in ultimii 20-30 de ani!?
Eu m-am nascut, am crescut si am trait intr-o familie de banateni, cu radacini in Ardeal. Bunica mea ne-a hranit cu ce s-a priceput ea mai bine, fara cunostinte despre diete, colesteroale, fara sa numere caloriile si fara sa ne faca portii. Ca si copii, cu cat am mancat mai „bine” (a se citi ,,mult’’), cu atat mai laudati am fost, asta pentru ca ai nostri ne-au vrut voinici, rezistenti la boli, inalti si spatosi. O fi fost bine, o fi fost rau? Timpurile moderne nu mai agreaza aceste practici, dar parerea mea este ca ceea ce s-a schimbat nu este faptul ca cei mici trebuie sa manance totul din farfurie, ci calitatea alimentelor. Au patruns in alimentatia noastra foarte multe feluri de mancare care reprezinta adevarate capcane pentru metabolism, pline de calorii, pline de conservanti si in niciun caz nu sunt cele traditionale. Aceleasi principii alimentare s-au aplicat in familia mea de generatii, si cu toate astea, unul dintre lucrurile cu care imi place sa ma laud atunci cand vorbesc despre „laurențeni” este longevitatea, faptul ca nu imi amintesc ca in familia asta sa fi existat boli cronice și că bunicu-meu, pe care l-am auzit adesea glumind, dupa o masa cam prea imbelsugata, “decât bucate stricate/mai bine mațe crăpate”, a trait 96 de ani. Tot despre el imi amintesc ca respingea orice fel de mancare care i se parea prea grasa, nu ii placea uleiul de un deget deasupra zamei, nici untul gros de un centimentru pe felia de paine si asta pentru ca avea in toate, deci si in alimentatie, un extraordinar bun simt.
Ce primeam de mancare? In primul rand, rareori mamaliga, baș că mie mamaliga imi place chiar foarte mult, in fiecare zi paine de casa, uneori paine cu cartofi, densa si cu coaja crocanta si parfumata. Micul dejun cel mai adesea consta intr-un castron de cubulete din painea asta adevarata peste care buna-mea turna o cana de lapte cald, ca pe vremea noastra nu se inventasera „cerealele” la punga (iar cuvantul „cereale” denumea graul, orzul, secara si altele care cresteau pe campuri, neprocesate in vreun fel). Carne de oricare, dar nu in fiecare zi. Afumaturi… uneori, dar nu mai mult de 10 ori intr-un an intreg. Sosuri? Am inteles ca au devenit blamate si acestea in timpurile moderne, da, ni se servea carne de pasare sau de vita fiarta, cu legume fierte si cu sos de rosii, de marar sau de visine. Cred ca alaturarea sosurilor langa rasolul simplu, fiert, fara niciun fel de adaus de grasime sau prajeala, tinea de bunul simt si de bunul gust, nu de vreo stiinta a alimentatiei: carnea e gatita simplu? Punem un sos chiar si cu rantas, ca n-o fi moarte de om! Carnea-i fripta sau cu propriul „saft” (sosul fripturilor la cuptor, suc de carne)? Apoi nu-i mai punem nimica, ca nu-i musai!
Buna-mea avea in repertoriul ei culinar mancaruri de vara si mancaruri de iarna. Nu le clasificase ea astfel, doar ca in fiecare perioada a anului gatea cu ingredientele specifice sezonului, pe motiv ca “Dumnezeu de aia le-o dat sa le mancam acuma, mai tarziu nu mai sunt si le-om cauta degeaba”. Asa incat vara primeam zamă de spanac, de lobodă sau de salată, brânzeturi cu rosii si ceapă in fiecare zi, cate-un pui cu fasole verde sau mazare sau alte legume (că doar nu avea să taie porcu’ crescut pentru Craciun :P), intr-un cuvant, mancaruri usurele. Iarna, in schimb, era sezonul verzei cu carne de porc, al sarmalelor, ciorbei de fasole cu afumatura, al carnatilor fripti si al clisei. Iata cum mersul firesc al naturii, obiceiurile alimentare mostenite de generatii, chiar si regulile religioase cu privire la alimetatie, oranduiau lucrurile asa incat omul sa manance ceea ce si cand trebuia.
In ultimii ani, am asistat cu sentimente amestecate (uimire, enervare dar si amuzament) la ofensiva sustinuta in media pentru schimbarea totala a obiceiurilor alimentare ale acestei natii, la contorizarea imbucaturilor pe care le baga fiecare-n gura, la obsesia generalizata de a deveni cu totii fotomodele – fara a tine cont ca mai slab chiar nu inseamna intotdeauna mai sanatos – si, bineinteles, la blamarea bucatariei traditionale si m-am intrebat deseori cum de multi dintre oameni nu isi dau seama ca exista grupuri care au de castigat in urma acestei campanii in care e clar ca se investeste foarte mult. Daca niste oameni cu multi, multi bani nu s-ar fi gandit sa faca si mai multi vanzand tot felul de hapuri, prafuri, leacuri, suplimente alimentare, produse lactate ultraprocesate si saracite de nu le mai inghite nici pisica, alimente sintetice care promit sa te faca din hipopotam bibelou de portelan s.a.m.d., nu s-ar fi auzit si nici ca s-ar fi povestit atata despre diete si mancare sanatoasa versus mancare nesanatoasa. In calitate de blogger de nisa culinara o sa va dezvalui un secret de culise: dintre toate cuvintele cheie din contextul asta culinar, cea mai mare competitie exista pe “retete de slabit”. Aici e interes, aici se vinde.
De aceea, o campanie care isi propune sa promoveze si sa redescopere bucatele traditionale romanesti nu poate decat sa-mi faca bucurie. Ma refer la initiativa Unisol, care propune iubitorilor bucatelor romanesti cu gust o alternativa mai sanatoasa a stilului alimetar cu care s-au obisnuit. Pentru ca oricare dintre bucatele copilariei poate fi usor adaptata stilului de viata modern, pentru ca nimeni nu va muri si nici nu va ajunge la doctor mancand cu o mancare cu gust bun, dar si cu masura, va invit sa vizitati si sa votati retetele traditionale reinventate de bucatarul Unisol. Sunt retete traditionale romanesti intr-o abordare moderna, gatite in asa fel incat sa fie mai sanatoase dar sa pastreze gustul cu care am crescut, care ne place atat de mult.
Pretty spune: 
apetito 
Paula Gafitescu 
Tina 
Ami 
lauralaurentiu 
Doina 
Sabina 
imi place sa gatesc 
Marketing 
Cofi 
just me(bia) 
anamaria 
Adinagrig 
Lasă un răspuns