În camera mare și veșnic umbrită de la Câmpulung, pe unul dintre pereții înalți, zugrăviți în alb, exista o masă de scris veche. Lacul mat care o acoperea nu avea culoarea aceea închisă la care te aștepți de la lucrul vechi, ci dimpotrivă, maroul bătea aproape înspre muștar. Era mare, uriașă în comparație cu mine cel de atunci, fapt pentru care, percepția mea asupra ei va rămâne pentru totdeauna cea de jos în sus și nu invers cum ar părea natural. Mânerele celor multe sertare, mici pe laterale, încadrând unul foarte încăpător pe mijloc, erau din bronz. Reci la atingere, ascundeau comori care îmi erau refuzate. Am știut întotdeauna să respect misterul, înfrumusețându-mi astfel viața în detrimentul unei cunoașteri inutile și nu am fost tentat niciodată să cercetez de unul singur sertarele acelei mese. O dată ori de două ori pe an însă, unul dintre sertare era deschis de tataiu și adus pe masă în bucătărie. Era momentul în care pescarul de baltă și râu de câmpie, respectiv taică-miu, primea din spatele ochelarilor cu priviri albastre, indicații cu privire la monturile speciale pe care le necesită capturarea păstrăvului. Primea cu caracter de împrumut, pe care îl respecta neîndoit, muște artificiale, nailon subțire și transparent indispensabil în cazul timidului salmonid autohton, plumbi minusculi gata făcuți ori plute năstrușnice pentru lac ori groapă de munte.
Relativ docil, dar interesat, tânărul pe atunci pescar cu sânge unguresc asculta cu oarecare răbdare sfaturile înaltului personaj care altădată bătea muscelele Câmpulungului înarmat cu sac de merinde, pălărie și băț subțire de alun. An de an încerca să imite exemplul și abandona bățul de bambus în favoarea unei nuiele montane elastice. Deseori se nimerea să fie chiar de alun, dar asta numai dacă nucile de munte confirmau identitatea tufișului oferind și mic ospăț gratuit. Experiența de pescar nu cunoaște însă relief și într-un mod care ne surprinde până în ziua de azi, în urma unei zile petrecute cu cizmele de cauciuc prin albia vreunui râu din zonă, tipul care mi-e tată se întorcea cu câțiva păstrăvi.
Problema acestui pește este că nu poate sătura o familie de oameni normali. Frumusețea lui, pe lângă tipul de pescuit cu adevărat sportiv pe care îl impune, constă în dulceața și parfumul extraordinar pe care îl are, în special dacă a crescut în sălbăticie. E rudă cu somonul cum e regele Mihai cu Mary of Scots și faptul se cunoaște în ambele cazuri. Față de comparativul lui regal, se curăță ușor și asta e de mare ajutor în singura preparație capabilă dacă nu să sature, măcar să ofere o delectare aperitivă.
Aperitiv cu păstrăv sălbatic și maioneză de casă
Se grijesc în funcție de cantitatea de pește, morcovii, țelina și ceapa. Se taie rezonabil cât să-și lase aroma și se pun la fiert. După un sfert de ceas se așază cu respect în supica de legume păstrăvii spălați și curățați. Se adaugă un păhărel de vin alb sec, un strop de ulei bun de măsline și un pic de sare. Se mai lasă la clocot un sfert de oră, 20 de minute. Se scot cu mare grijă și se curăță de pe oase fiecare bucățică. Separat se face o maioneză cu ouă proaspete de casă. Nu-i tratați cu maioneză din borcan, cum nu-l tratați pe rege când vă vine la masă cu o pleșcaviță! Amestecați cu maioneza ușor, ușor aromată cu lămâie cărnița albă și fragedă ca lobul urechii unei prințese blonde. Serviți pe feliuțe de baghetă încălzită și beți un vin alb de aceeași noblețe evocată mai sus. Sărutați mâna care a făcut așa minunăție, mulțumiți lui Dumnezeu că a lăsat asemenea tainice bucate întru veselirea sufletului și plătiți-vă cotizația la AJVPS.
Delicatul aperitiv se poate face și cu păstrăv afumat păstrat în cetină de brad, oferindu-i accente ceva mai aspre, diferind de prima variantă în măsura în care diferă scoțiana de engleză. Maioneza poate căpăta și ea, de această dată, accente de aromă pe care le considerați potrivite. Câteva cuvinte despre frăgezimea acestei afumături am să vă spun însă un pic mai târziu, când urmează să urcăm pe cheile sălbatice și abrupte ale Dâmbovicioarei, în huruit de ape și miros de rășină.
Pe autorul acestor rânduri, Costin Barbutz îl găsiți pe pagina lui de Facebook.
Mai multe despre activitatea lui găsiți pe costinbarbutz.ro
Lasă un răspuns