Traindu-mi copilaria pe vremea comunismului, am apucat cozile imense la produse alimentare. Tin minte cum in preajma sarbatorilor de iarna toata familia se trezea la 3 dimineata si fiecare statea la vreo coada (la lapte, la ulei, la zahar, la carne). Mie imi revenea misiunea sa cumpar lapte. Mama imi dadea doua sticle pe care trebuia sa le dau la schimb si primeam doua sticle pline. Intalnirea cu restul familiei avea loc acasa si fiecare se lauda cu ce a reusit sa cumpere. Reteta noastra preferata era prajitura “Alba ca Zapada” pe care mama o facea cu 2-3 zile inainte de Craciun pentru a se inmuia foile.
Bineinteles ca noi, copii fiind, nu mai aveam rabdare, iar mama taia marginile prajiturii pe care le inmuiam in lapte. Ei bine, prajiturile nu mai ajungeau pana la Craciun, pentru ca ne placeau atat de mult incat dimineata, la pranz si seara nu mai aveam nevoie de altceva decat de o prajiturica si o cana plina ochi cu lapte.
