Cautare in site
x inchide
PUBLICITATE
Cotlete bănăţene

Cotlete bănăţene

Reteta de
Adaugata la
PUBLICITATE
Comanda cartea Duminica la prânz de Laura Laurentiu!Comanda cartea Duminica la prânz de Laura Laurentiu!
De ce „cotlete bănăţene„? Păi, de-aia, că exista şi „varză a la Cluj”, „ciorba rădăuţeana” s-a inventat deja, şi dacă Ghiroda e-n Banat şi aici am descoperit eu o reţetă culinară atat de faină, că dacă-o veţi incerca, imi veţi ruga de sănătate, hai să se numească şi cotletele astea „bănăţene”. Reţeta a apărut datorită nevoii crescânde a familionului de  a manca ceva „apăsat”. Nu ştiţi ce-i aia? Păi, e mai simplu să vă spun ce anume nu e: raviolli sigur nu se incadrează in acest concept, nici salatele, nici mămăliguţa cu brânză slabă de vaci :P. Deci, ajunge cu dezintoxicarea dupa sărbători, vrem ceva cu carne de porc, cu cartofi, cu varză, să fie consistent şi bun şi săţios, au zis ei, iar eu m-am conformat:
cotlete banatene

Ingrediente:

  • atatea cotlete zdravene de porc, cati flamanzi aveti de hranit, eu am facut 3 cotlete, 2 cu os, 1 fara os, (ideea e sa fie felii groase in greutate de ~200 de grame, daca sunt fara os, respectiv ~250 de grame daca sunt cu os cu tot)
  • cate 100 de grame de varza alba, dulce / fiecare felie de cotlet (varza tocata ca pentru salata sau varza calita)
  • 4 linguri de ulei de masline extravirgin
  • 4 linguri de pesmet (daca pregatiti mai multe cotlete, va fi nevoie de mai mult pesmet)
  • 1 lingura de ceapa tocata foarte fin
  • 1 catel mare de usturoi, zdrobit si tocat
  • 1 lingura de cimbru proaspat, tocat
  • 1 lingura de patrunjel verde, tocat
  • 2 linguri de parmezan razuit
  • 2 albusuri de ou (sua 1 ou intreg)
  • sare si piper

Preparare:

Mai intai, varza tocata ca pentru salata se caleste intr-o lingura de ulei de masline, (un vas antiaderent e ideal) amestecand des, ca sa se inmoaie si sa se rumeneasca pe alocuri. Se sareaza si se pipereaza dupa gust, apoi se da deoparte.
cotlete banatene 2

Fiecare felie de cotlet se cresteaza la mijloc, obtinandu-se un buzunar adanc (in cazul cotletelor cu os, crestatura sa fie perpendiculara pe os).

cotlete banatene 1
Se bat cotletele usor cu ciocanul pentru carne, cu grija ca sa nu se desprinda jumatatile una de cealalta, se sareaza si se pipereaza.
cotlete banatene 3

Varza calita se imparte pe fiecare felie de cotlet si se preseaza usor.

cotlete banatene 4

Se inchid cotletele cu scobitori, astfel incat umplutura de varza sa nu poata iesi.

cotlete banatene 5
Se amesteca pesmetul, ceapa si usturoiul fin tocate, verdeturile si parmezanul.
Albusurile (sau oul intreg) se bat cu furculita impreuna cu putina sare, atat cat sa se desfaca.
Fiecare cotlet se trece prin oul batut, apoi se imbraca in amestecul cu pesmet, presand bine cu palma, ca sa adere cat mai bine de carne.
cotlete banatene 6

Se aprinde cuptorul si se fixeaza la 180 de grade Celsius.

Intr-o tigaie, se incing cele 3 linguri de ulei de masline ramase si se prajesc cotletele 2-3 minute pe fiecare parte, doar atat cat sa se formeze crusta.
cotlete banatene 7

Se transfera cotletele pe o tava acoperita cu hartie de copt si se dau la cuptorul deja incins.

cotlete banatene 8
Se coc la cuptor timp de 25-30 de minute (sunt felii groase).
cotlete banatene 9
Ultima rețetă publicată

Timpul in care au stat cotletele la cuptor mi-a fost suficient pentru a pregati si o garnitura, eu am pus langa cotelele bănăţene niste cartofi ardelenesti si o salata de sfecla rosie, foarte potrivita pentru a contrabalansa cu dulceata ei gustul rustic si robust al mancarii. Am avut parte de un pranz pe cinste!

cotlete banatene 10

Poate îți place și:

Au incercat aceasta reteta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 comentarii la Cotlete bănăţene

  1. ema spune:

    acesta va fi meniul de maine doar ca nu stiu cum se fac cartofii ardelenesti care arata foarte bine in  poza :) sau poate stiu dar nu imi dau seama acum. 

    acum astept sa se coaca cornurile de brutar, sunt sigura ca va fi o surpriza placuta pt logodnicul si tatal meu ,carora le plac foarte mult cornurile. Cred ca azi am cumparat painea degeaba, dar nu era in plan sa fac cornuri .

    • lauralaurentiu spune:

      Ema, de data asta nu mai ai iertare! Musai sa faci o poza la cornurile de brutar si sa o postezi la articolul cu pricina :))!

      Cartofii ii fierbi in coaja, ii decojesti si ii tai dupa preferinta. calesti o ceapa taiata marunt in vreo 50 de ml. ulei, adaugi o lingura rasa de paprika dulce, sare si piper si imediat adaugi cartofii, amestecand cu grija ca sa nu ii zdrobesti prea tare, dar sa si imbrace in ceapa cu paprika peste tot. Presari cu verdeata tocata si… pofta buna! In zilele de post sunt minunati ca atare, fara nimic alaturi. Spor la treaba, te astept cu impresii!

      • ema spune:

        Mii si mii de scuze , dar au disparut ca prin minune cornurile. Dar cu siguranta voi face saptamana viitoare si atunci voi posta o poza, promit. 

        Acum ma pun sa pregatesc cotletele si cartofii. Multumesc pt reteta :)

  2. Lucia spune:

    Delicios! Ne-a placut tare mult! De fapt, nu cred sa fi fost vreo reteta, pe care eu am incercat-o de la dumneavoastra, sa nu ne placa. Va urmaresc mereu! Multumim   frumos pentru imbelsugata prezenta pe net!

  3. lauralaurentiu spune:

    Pansy draga, doar m-am explicat ca-s banatene pentru ca au fost fabricate la Ghiroda care iaste in Banat :)) Dealtfel, banateanu' de cand lumea a fost deschis la importurile benefice :).

  4. pansy spune:

    imi plac cotletele astea banatene cu parmezan !

  5. lauralaurentiu spune:

    Ramona, mie mi-a placut in mod deosebit felul care gustul verzei calite si al carnii s-au influentat reciproc. Mult succes, daca vei dori sa le incerci!

  6. lauralaurentiu spune:

    zazuza, ce sa zic? Le-au placut! Mi-a placut si mie bucatica ce mi-a fost rezervata :P.

  7. lauralaurentiu spune:

    damilena, multumesc mult! Sa stii ca au fost foarte, foarte gustoase!

  8. lauralaurentiu spune:

    Bianca draga, asa e, ai deplina dreptate :)) ! Aia sunt cartofii ardelenesti, dar cine ar putea sti mai bine decat tine, care esti din inima Ardealului?

  9. Anonymous spune:

    cred ca sunt delicioase,o sa le incerc!ramona

  10. Zazuza spune:

    daca familia comanda, musai sa gatesti ceva ce sa le placa! n-ai avut cum sa dai gres cu cotletele astea!

  11. damilena spune:

    O reteta foarte buna. Simpatica idea de "Cotlete banatene" De ce nu? Felicitari pentru reteta!

  12. Bianca spune:

    Super meniul de azi!!! dar cartofii ardelenesti cum sunt? Ma gandesc ca sunt cartofii fierti in coaja, taiati rondele sau cuburi si prajiti apoi intr-o tigaie impreuna cu o ceapa si boia rosie.
    Gresesc?

PUBLICITATE
PUBLICITATE
CLOSE
CLOSE