Când povestea cu geologia de prospectare a luat sfârșit în România, iar eu devenisem deja elev de liceu, oamenii ăștia …
Ajungând eu la etatea de 13 ani, teenager în toate cele, am fost înregimentat pe timpul verii în programul de …
Borcanul de castraveți murați la soare, burduhănos și ciudat la culoare precum un lac în mijlocul junglei amazoniene, exercită o …
Făcătură de iarnă, îndeobște, murătura de orice fel deșteaptă doruri și în momente în care frumos ar fi să se …
Copilăria mea Câmpulungeană se împărțea între acasă și „dincolo”. Acest „dincolo” era apartamentul surorii bunicii mele și al soțului dumneaei. …
Of, tu, sărăcie românească, frumoasă și cuminte ca o fată mare care te privește de peste gardul de nuiele! Ce …
Am spus și am să spun mereu că dimensiunea noastră de culegător se pierde și e păcat. E asemănătoare energiei …
După-amiezele gimnaziale mi le petreceam deja în bucătărie. În locul care a rămas mulți ani al meu, îmi vedeam de …
Sâmbăta, strânsul mesei nu se finaliza cu odihna mamaiei în compania unui celebru și nelipsit măr și a nu mai …
Trebuie să vă spun din capul locului că la aranjamentul zilnic al cafelei despre care v-am povestit săptămâna trecută nu …
După amiezele petrecute în răcoarea camerei mari, prefăcându-mă că dorm, au un farmec aparte. Mica bibliotecă de la picioarele patului …
Prima găteală pe care ți-o oferă o gazdă cumsecade din Cheia Dâmbovicioarei este bulzul. Ca orice lucru simplu, țăranesc, presupune …