Supa crema de dovlecei
Supa cremă de dovlecei – încă o modalitate simplă să ne bucurăm de o vară delicioasă!
Piețele din toata România se rup sub greutatea dovleceilor produși chiar aici, în grădinile de tot întinsul țării. Îi putem cumpăra aproape pe degeaba și așa va fi până către toamnă. Așa că, după părerea mea, încă sunt departe de a fi epuizat tot ceea ce poate să ofere această legumă atât de adaptabilă, pe care o putem folosi de la supe până la budinci, feluri principale și garnituri și chiar în dulciuri.
Spre rușinea mea, eu însămi fac parte dintre cei care în urmă cu ceva timp disprețuiau umilul dovlecel. Mi se părea o biată legumă apătoasă și cam fără gust. Cu timpul, am înțeles că aceste inexplicabile respingeri ale unor ingrediente vin din ignoranță și așa a fost și în cazul meu: pur și simplu nu știam destule despre bucătărie ca să pot aprecia cum se cuvine tot ceea ce dovlecelul are de oferit.
Astăzi vreau să vă ofer o rețetă foarte simplă de supă cremă de dovlecel. E delicioasă, la fel de bună caldă ca și rece, noi ne-am bucurat de ea la prânz și aș fi tare mulțumită dacă și voi ați încerca-o.
Ingrediente Supă Cremă De Dovlecei:
- 1 dovlecel mărișor (750 de grame mi-au rămas după ce l-am curățat de codiță și semințe)
- 100 de grame de ceapă (2 cepe mijlocii)
- 1 cartof (~150 de grame)
- 2 căței de usturoi
- 2 tije de țelină apio
- 1 legatură mare de pătrunjel verde
- 2 foi de dafin proaspete (dacă nu aveți, una uscată)
- 1 lingură de ulei
- 30 de grame de unt 80%
- 500 ml. supă concentrată de pui
- sare și piper alb
- opțional: flori de dovlecei, 1 ou mic (sau 1 albuș crud), 1 lingură de făină, ulei pentru prăjit
Preparare Supă Cremă De Dovlecei:
1. Dovlecelul se spală bine pe coajă cu un burete de bucătărie aspru și se clătește în câteva ape reci, mai ales că îi vom păstra coaja, care va da culoare și consistență cremei noastre. Se taie pe lung dovlecelul și se scobesc semințele cu o lingură. Semințele se aruncă.
2. Se taie dovlecelul pe lung și apoi în cuburi.
3. Se curăță și se spală bine cartoful, apoi se taie rondele sau cubulețe. Ceapa și tijele de țelină se curăță și se toacă mărunt și usturoiul se zdrobește.
4. Într-o cratiță se încinge uleiul, se adaugă untul și când se topește, se adaugă ceapa, țelina și usturoiul, împreună cu un praf de sare. Se călesc legumele pe foc mediu până încep să se înmoaie și se adaugă cartoful.
5. După 2 minute se adaugă în cratiță cuburile de dovlecel și se mărește focul, amestecând din când în când timp 2-3 minute, cât să scadă puțin dovleceii. Se adaugă în cratiță supa de pui (dacă nu aveți, se poate pune și apă, dar preparatul va fi mai puțin gustos) și frunzele de dafin. Se pune capacul și se fierbe până când dovleceii și cartofii se înmoaie bine.
6. Chiar la final, se adaugă în supă pătrunjelul verde (nu e nevoie să fie tocat, doar spălat bine). Se trage supa de pe foc și se mixează cu blenderul până când obținem o cremă fină (dacă ați folosit frunză de dafin uscată, îndepărtați-o înainte de a băga blenderul în supă). Se trece supa prin sită ca să se îndepărteze eventualele fibre și e gata de servit, după ce se potrivește gustul cu sare și piper.
Notă: dacă doriți, puteți adăga și smântână, dar după părerea mea nu e nevoie. Supa are un gust intens și e foarte catifelată, untul se simte în mod plăcut, smântâna doar ar înmulți inutil caloriile. Puteți lua în calcul un adaus de smântână în cazul în care preparați crema cu apă simplă, fără supă.
Am stat ceva să mă gândesc ce garnitură să potrivesc acestei supe cremă. Desigur, merg perfect orice fel de crutoane, saleuri etc. Dar pentru că tot celebrăm în această vară dovlecelul, de ce să nu mergem chiar mai departe? Și așa s-a născut ideea de a servi crema asta gustoasă cu niște flori de dovlecel pane.
Florile au același gust subtil dulceag ca al dovlecelului. Se spală bine florile în câteva ape reci, apoi se zvântă cu grijă pe șervete de bucătărie absorbante. Se pregătește un aluat ca de clătite dintr-un ou mic (sau mai bine, dintr-un albuș de ou) bătut puțin cu furculița, se adaugă sare și piper, 1 lingură de făină și atâta apă rece de tot câtă e nevoie ca să se potrivească consistența. Nu se amestecă foarte mult, în acest aluat cocoloașele sunt bune, în mod paradoxal. Se încinge într-o tigaie ulei din abundență, se trec florile prin aluat și apoi se prăjesc la foc iute (180 de grade Celsius) doar atât cât să devină aurii.
Se scot florile de dovlecel pane pe șervete de hârtie absorbantă. Se porționează crema în farfurii sau boluri iar florile de dovlecel se adaugă doar în momentul servirii, ca să nu se înmoaie.
Poftă bună!
Lasă un răspuns