O rețetă simplă de clătite
Probabil unii vor râde, dar azi nu am să vă arăt nimic mai mult decât… o rețetă simplă de clătite. Sincer, nu aș fi avut idee câți oameni nu știu cum se fac clătitele, sau poate câți nu sunt multumiți de propria rețetă de clătite. Am primit, deci, multe, atât de multe mesaje care îmi cereau o rețetă de clătite încât nici nu mai știu câte au fost. Până la urmă am renunțat la ideea ca aș fi luată în derâdere dacă aș pune pe blog ceva atât de modest ca o rețetă de aluat de clătite.
Pentru clătite, rețete sunt, har domnului, destule: clătite dulci, clătite sărate, rețeta de clătite de post (care sunt la fel de bune ca cele de dulce, de altfel), clătite la cuptor, clătite cu gem, cu ciocolată, cu brânză… câte și mai câte feluri.
Rețeta de clătite pe care mă străduiesc sa v-o prezint azi se referă nu la aceste specialități, ci la o modalitate simplă de preparare a aluatului de clătite și la prăjirea propriu-zisă a acestora. Nu am aroganța să susțin că rețeta mea de clătite e cea mai cea, dar cine le-a gustat, le-a cam lăudat. Chiar vă rog să lăsați în comentariile acestui articol propriile voastre variante. În finalul articolului am consemnat câteva lucruri care mi se par mie foarte interesante, despre originea clătitelor. E posibil să nu vă intereseze chiar pe toți, cei extrem de grăbiți pot ignora aceste informații după ce parcurg rețeta, care începe cu lista de ingrediente.
Ingrediente Clătite
- 3 ouă
- 300 de grame de făină
- 300 de ml. de lapte
- 250-300 de ml. de apă minerală
- 3 linguri – 50 de grame – de unt topit (opțional)
- 1 praf de sare
- optional: 1-3 (maximum) linguri zahăr
- arome (numai dacă faceți clătite cu umplutura dulce): 1 linguriță extract de vanilie sau 1 plic de zahăr vanilat, coajă rasă de lămaie (dacă vă place)
- în plus: aproximativ 50 de ml. de ulei pentru prăjit
Despre compoziția clătitelor
Înainte de toate, vreau să subliniez faptul că aluatul de clătite e foarte adaptabil: nu aveți lapte? Nu-i nimic, faceți clătitele doar cu apă minerală carbogazoasă. Vor ieși poate chiar mai fragede decât cele cu lapte, diferența de gust va fi minimă, doar că vor fi ceva mai poroase clătitele, cu o textura spongioasă. Nu aveți 3 ouă? Merge și cu 2 la fel de bine. Poate chiar și cu un singur ou mare sau 1 ou și 1 albuș, 1 ou și două gălbenușuri etc.
Dacă nu aveți apă minerală carbogazoasă, și aceea se poate substitui cu apă simplă sau lapte. Un lucru minunat este că clătitele de post sunt la fel de bune: renunțați la ou, renunțați la lapte, păstrați doar făină, apă minerală carbogazoasă și un pic de ulei, vor ieși niște clătite bune-bunuțe care cu un gem bun vor fi un deliciu.
Diverse rețete de/cu clătite
În aluat se poate pune un pic de grăsime. La fel de bine, aceasta poate fi unt sau ulei. Eu am folosit 3 linguri de unt topit. Nu e, însă, niciun bai dacă nu se pune niciun fel de grăsime. În fine, clătitele se pot prăji într-un strop de ulei sau de unt topit, eu prefer un amestec de unt topit și ulei, dar țigăile moderne cu strat antiaderent de calitate permit coacerea clatitelor fără pic de grăsime.
Ca să fie totul cum nu se poate mai ușor, am pregătit pentru voi și varianta video de rețetă de clătite. Mai jos, găsiți rețeta pas cu pas, însoțită de fotografii ilustrative și multe explicații și ponturi utile.
Mod de preparare – rețeta video
Prepararea aluatului de clătite
1. Ouăle întregi se sparg într-un castron și se bat cu sarea (poza 1).
2. Se adaugă făina, alternativ cu laptele, amestecând bine cu țelul în formă de pară după fiecare nouă tranșă adăugată. De la început putem adăuga extractul de vanilie și zahărul, dacă se folosește. Atenție, nu puneți mult zahăr în compoziție pentru că veți obține clătite negricioase. Zahărul se caramelizează în tigaie și le închide la culoare.
Se amestecă totul cu țelul, cu mixerul sau cu lingură de lemn (poză 2). Insistați asupra cocoloașelor să se desfacă bine.
Evident, dacă faceți compoziția cu mixerul, lucrurile vor fi mult mai simple și cocoloașele… mult mai puține. Pur și simplu puneți toate ingredientele într-un castron și le mixați bine până ce obțineți un aluat neted, curgător.
3. Puțin câte puțin, se încorporează în aluat lichidele și anume laptele, apa minerală carbogazoasă și untul topit dar nu fierbinte. Amestecăm insistent și energic (poza 1). Apa minerală se adaugă treptat, pentru a adapta consistența aluatului de clătite.
4. În final, aluatul trebuie să fie mătăsos, fără urmă de cocoloașe. Trebuie să aibă o consistență destul de lichidă dacă vreți clătite subțiri sau ceva mai grosuț dacă le vreți mai groase. Eu prefer clătitele fine și subțiri. Pentru asta adaptez consistența aluatului până la una asemănătoare înghețatei topite (poza 2).
Țineți cont că aluatul, pe măsură ce se odihnește, are tendința de a se îngroșa. Una dintre abordările posibile este să-l lăsați la frigider 1 oră, apoi să-l diluați cu apă minerală sau lapte până la consistența dorită. O altă abordare este să începeți sa prăjiți clătitele imediat, adăugând câte puțin lichid de fiecare dată când simțiți că și-a schimbat consistența.
De ce fel de tigaie avem nevoie pentru prajirea clătitelor?
O tigaie bună este importantă pentru pregătirea clătitelor. Tigaia de clătite trebuie să aibă o coadă lungă și pereții laterali puțin înalți. Mai ales, tigaia trebuie să nu aibă tendința să prindă. Țigăile moderne cu suprafața antiaderentă sunt ideale, dar și cele vechi, de tablă neagră, își fac treaba nemaipomenit de bine.
Diametrul tigăii va dicta dimensiunea clatitelor și evident, a cantității de aluat turnate în tigaie pentru fiecare clătită în parte. Dacă aveți o tigăiță mică și cantitatea de aluat va fi mai mică, dacă tigaia este mare, se va adapta și cantitatea de aluat. Eu prăjesc clătitele într-o tigaie cu 26 de centimentri diametru, a cărei parte utilă (fundul pe care se formează clătita) are diametrul de 22 cm.
Rețeta de clătite – cum le prăjim?
1. Încingeți bine tigaia, apoi ungeți suprafața tigăii cu grăsime (dacă folosiți, dacă nu, săriți peste acest pas). Eu ung tigaia cu o pensulă, pentru că nu îmi place să fie prea unsuroase clătitele (poza 1).
2. Ținând tigaia ridicată de pe foc în mâna stângă, turnați cu polonicul sau cu o cană aluatul de clătite în tigaia bine încinsă. Trebuie să sfârâie când aluatul atinge tigaia. În același timp, cu stânga rotiți tigaia, așa încât aluatul să alunece pe toată suprafață, formând un strat uniform (poza 2).
3. Nu puneți mai mult aluat decât e nevoie să se acopere uniform suprafața tigăii (poza 3).
4. Așezați înapoi tigaia deasupra focului, care trebuie să fie potrivit spre iute. Când suprafața vizibilă a aluatului își pierde luciul și devine opacă iar marginile clătitei încep să devină aurii, e semn că trebuie întoarsă clătita pe partea cealaltă (poza 4).
5. Clătitele se întorc de pe o parte pe cealaltă cu o spatulă de lemn. Ca alternativă, se pot arunca în sus cu tigaia, răsucindu-se în aer. Acest moment al întoarcerii clătitelor prin aruncare nu am reușit să-l imortalizez în fotografie. Puteți, însă, viziona procedeul în rețeta video încorporată mai sus.
Începătorilor nu le recomand, însă, niciun fel de acrobații cu clătitele. Acestea se pot solda cu accidente sau într-un caz mai puțin grav, cu clătite distruse și mizerie în bucătărie. Spatula de lemn rămâne sfântă și abordarea cea mai la îndemână (poza 5).
6. După ce se întoarce, clătita se mai coace puțin, până când are ușoare urme de rumenire pe partea expusă la foc (poza 6).
7. Clătitele se scot din tigaie pe măsură ce sunt coapte, lăsându-le să alunece unele peste celelalte pe o farfurie întinsă.
8. Se continuă la fel până ce aluatul se epuizează.
Cu ce umplem clătitele și cum le servim
Clătitele obținute se pot unge cu gem, cu cremă de ciocolată sau cu nucă și miere. La fel de bune sunt clătitele cu brânză și cu o mulțime de umpluturi dulci sau sărate. Ca formă de montare, clătitele se pot rula, împacheta sau aranja sub formă de tort. Asta e minunat la clătite, se pot adapta foarte ușor gusturilor fiecăruia. :)
Sper că v-am fost de folos cu această rețetă de clătite. Vă doresc spor la clătite și poftă bună!
Scurt istoric al clătitelor
Înainte de a purcede la trebușoara de azi, atât de simpla încât ar trebuie să le reușească inclusiv celor mici, vreau să vă spun câteva lucruri interesante despre originea modestelor, dar atât de agreatelor clătite.
„Clătitele fac parte dintre puţinele feluri de mâncare de care gurmanzii-şefi ai Greciei Antice ar trebui să fie mândri, pentru că au trecut testul timpului (şi încă ce test!), ajungând să fie gătite chiar şi în bucătăria secolului XXI.
Dacă ar fi să traducem denumirea originală (adică grecească) a clătitei i-am spune „tigăiță”, pentru că şi atenienii îi spuneau „tagenites”, „teganites” sau „tagenias” (derivate ale cuvântului „tegano” care desemna tigaia de prăjit).
Cronicarul Athenaeus povesteşte cum era preparat acest desert: plakous-ul (compoziţia formată din 500 gr. de făină, 60 ml de vin alb, 60 ml de lapte acru, o jumătate de linguriţă de sare) era prăjit într-o cantitate mică de ulei de măsline.
După ce compoziţia începea să facă băşici şi era rumenită pe ambele feţe, se servea caldă, dimineaţa. Se asezona neapărat cu miere şi seminţe de susan, uneori şi cu brânză.
Clătitele s-au răspândit peste tot în lume, de cele mai multe ori schimbându-şi ba compoziţia, ba aspectul.
În America, amestecul pentru clătite conţine şi praf de copt şi e prăjit într-o formă mai pufoasă şi mai groasă, în Asia grosimea diferă de la o zonă la alta, dar e umplută cam peste tot cu ingrediente sărate (brânză, carne, legume).
În Africa, pe de altă parte, clătitele sunt suport pentru diferitele sosuri şi humus-uri, neamurile germanice le consumă deopotrivă ca desert şi ca blat moale peste care se pun diverse topping-uri sărate, în timp ce europenii de gintă latină păstrează destinaţia, reţeta şi aspectul clătitelor realizate de greci în Antichitate.” (sursa acestor informatii)
Lasă un răspuns