ACEI OAMENI ȘI MELCI
Nu știu cum gândiți dumneavoastră, dar mâncarea procurată fără bani este invariabil minunată. Nu vă îndemn să furați oi sau struți din gospodăriile vecine deși, recunosc cu fruntea plecată că sunt tare curios de savoarea și duhul unui rasol de găină furată. În copilaria mea câmpulungeană, unde o să vă mai țin o vreme cu nădejdea că nu va plictisesc, printre alte delicii recoltabile de pe tăpșanul dinspre gârlă se numărau și se numără fiindcă locul nu a fugit nicăieri, melcii. Știu, știu, limbi scoase, gesturi a lehamite, încrețituri de frunte, înțeleg că majoritatea nu sunteți dispuși să serviți ceea ce poporul francez venerează. Drept urmare nu am să vă povestesc despre Napoleon. În schimb, am să încerc măcar să vă schițez ce și cum se poate face din delicatul dinozaur care umple gardurile de lemn după orice ploicică mai cumsecade.
De la culesul melcilor, o să vă mărturisesc că nu trageam chiulul. Pac, pac câte unul îi adunam în pungă trăgând cu ochiul la concurență, până făceam plasa plină. Îi duceam pe urmă în bucătaria primilor mei ani spre analiza, grijire și într-un final ceva mai îndepărtat, preparare. Mamaie se uita la cantitate, tataiu iși punea ochelarii pe nas și întindea gâtul la ei fie ca să-i imite, fie ca să-i vadă mai bine, nici astăzi nu mi-e clar. Se alegeau numai cei maturi, cu buza sănătoasa. Unul câte unul se așează pe o hârtie, în cutie de carton cu aerisire. Deasupra musai să acoperiți și să puneți mare greutate, credeți-mă pe cuvant! Se pun la loc recișor, umbros și aerisit pentru câteva zile, aproape o săptămână timp în care se hrănesc cu salată curată ori altă frunză cărnoasă. Se pune și apă. La două trei zile e bine să schimbați hârtia. Timpul ăsta îi ajută să curețe organismul de nisipuri și sucuri gastrice. După vremea asta în care e recomandat să mâncați ceva, nu e cazul să așteptati să fie gata așa iute, urmează două zile de post negru. Post negru tot pentru melci, să ne înțelegem bine.
Din acest moment, indiferent de forma ulterioară de preparare se trece la a doua etapă. Se pune apa la fiert cu ceva sare și ceva oțet iar când clocotește se aruncă melcii în această baie. După cinci minute, se evacuează cu sau fără executor judecătoresc din cochilie și se trec prin câteva jeturi de apă rece. Când manevrele au luat sfârșit se pun la fiert în apă cu vin, o frunză de dafin, câteva boabe de piper, pentru aproximativ o oră. Ehei, după cum vedeți, treaba cu melcii nu merge repede. Înfăptuind cumva o justiție poetică, lentul animal nu se lasă degustat decât după ce e pe deplin lămurit de răbdarea bucătarului. Nu e mâncare pentru șoferi de tir veniți înfometați de pe traseu și nici de fufiță grăbită la Mall. Melcul, e treabă de om așezat căruia nu-i e lehamite să-și rezerve o serioasă porție din zi pentru gătit și mâncat. Totuși, pipoțelele astea s-au mâncat de când e lumea nu numai în Franța ci de jur împrejurul Mediteranei oriunde s-a găsit iarbă ți ploaie. O să spuneți că noi nu suntem lângă Mediterana iar eu o să vă atrag cu blandețe atenția spunându-vă că aproape toată lumea e de fapt împrejurul mării ăsteia istorice. Să ne întoarcem însă la zglobiile ființe din oală.
3 modalități de pregătire a melcilor
Rasolul de melci
La noi, melcul are câteva preparații mai dese, destul de depărtate de cele cunoscute în marile restaurante. Prima este rasolul, o tendință naturală nouă românilor indiferent dacă jucăm fotbal, construim blocuri, mașini sau căsnicii. Suntem perfect capabili de compoziții admirabile, dar ne e totuși, cumva mai la îndemână să facem, în cele din urmă, rasol. Aceasta este forma sub care am facut și eu cunoștință cu ei și nu regret această prietenie legată în fragedă copilarie. Francezii, spaniolii și ceilalți vecini ai lor servesc porții generoase de cel mult zece cochilii asezonate cu ceva unt aromat sau sos pe bază de roșii. Și în acest caz ne diferențiem oarecum în sensul că, pentru rasol sunt necesare intre 100 si 200 de bucăți melc zdravăn. Dacă sunteți hotărâți să faceți această preparație e o idee bună ca în ultima apă de fierbere să adăugați și câțiva morcovi și o ceapă mare. Îi scoateți din apa în care au fiert și îi puneți într-un mare bol. Separat, pregătiți un mujdei subțirel în care adăugați și ceva oțet. Îl turnați peste melci și amestecați bine, bine. E frumos să-i lăsați zece minute acoperiți să se pătrundă de aromă. Cine vrea poate să pună și pătrunjel tocat fin. Se potrivește!
Melci pane
Despre povestea cu pane-ul nu sunt multe de spus. Cărnița asta, pe lângă cele 200 mg de Omega 3 la suta de grame, conține conform ultimelor studii calciu, fier, o cantitate uriașă de magneziu și fosfor, seleniu și vitamina E. Cele 16,1 % proteine sunt așezate pe un fond sănătos, lipsit de colesterol rău.
Luați mușchiuleții grijiți conform celor povestite, îi tăvăliți prin făină și ou și îi puneți la sfârâială până prinde crusta culoare. Un sos de usuroi cu maioneză prin care să întindeți delicatesele vi se pare potrivit?
Melci boierești
La mesele mai dichisite de boiernași români risipiți pe dealuri, se făcea și dacă au avut urmași demni, se mai face o preparație mai rafinată a melcilor, digestă însă pentru stomacul autohton ușor grețos la franțuzisme.
Pentru patru porții aveți nevoie de o plasă zdrăvănă de melci (în România, așa cum ușor se observă, cantitățile diferă ca și unitățile de măsură),
- 1 plasă zdrăvănă de melci
- 1 pachet de unt
- 1 lămâie
- 1 legătură de patrunjel verde
- sare, piper alb
- 1 pahar de vin alb
- 1 lingură de făină
- 1 cepșoară de apă
- 10 linguri de smântână
Ceapa se toacă fin.
Usturoiul se curăță și se zdrobește.
Pătrunjelul se toacă. Făina se pune în câteva linguri de apă.
Într-o tingire se pune untul la topit. Când nobila unsoare s-a încins, se pune cepșoara tocată, se lasă să sfârâie până nu se mai simte nicio picătură de apă. Se adaugă usturoiul. Tot acum se pune carnea de melc și se lasă la foc mic, amestecându-se permanent. Dacă ceapa începe să-și schimbe culoarea, se adaugă câte o căniță de apă sau, și mai bine, supă de pui. După un sfert de ceas, se adaugă vinul și făina cu apă.
Se lasă la la foc mic să se lege sosul și se alintă cu suc de lămâie, piper alb și sare. La sfârșit se pune pătrunjelul tocat.
Se prepară mămăliga ca la carte.
Pe fiece farfurie se grijește câte o porție de mămăliguță, alături hălcile de carne cu sos și de nevoie, câte o lingură de smântână.
Pe la Muscelul Câmpulungului, unii pun cărnița melcilor la conservat în apă cu oțet și miroase, neuitând bineînțeles usturoiul și se delectează cu ei la un păhărel de țuică. Asta însa e un mod de viață, nu un fel de mâncare, de aceea nu mă apuc să povestesc în van lucruri din astea de mare taină. Eu i-am cunoscut în castronul alb din bucătăria plină de soare. I-am apreciat la adevărata valoare fără sa le fac reverențe, dar până la urmă, ce știm noi ăștia din est dacă și icrele negre le mâncăm direct din borcanul de un kil, linse de pe două dește.
Pe autorul acestor rânduri, Costin Barbutz îl găsiți pe pagina lui de Facebook.
Mai multe despre activitatea lui găsiți pe costinbarbutz.ro
Lasă un răspuns