Biscuiți șprițați de casă cu unt sau untură și smântână dulce
Biscuiți șprițați de casă cu unt sau untură și smântână dulce, rețetă cu ingrediente la gram și mod de preparare ilustrat cu poze. Cât timp se frământă aluatul ca să iasă fragezi biscuiții? Cât timp se păstrează acești biscuiți șprițați și câte calorii au? În rețetă, găsești răspunsurile acestor întrebări.
De curând, am fost invitată într-un podcast în care am vorbit despre gastronomie și, în final, am fost întrebată care ar fi ”madlena” mea, care e preparatul culinar care îmi evocă într-un mod special copilăria. A fost de departe întrebarea cea mai dificilă și azi, după ce am făcut acești biscuiți șprițați de casă, mi-am dat seama că aș fi putut zice de ei. Copilă fiind, probabil a fost desertul pe care, alături de cana cu ceai sau de cacaoa cu lapte, îl primeam atât de des, încât nici nu-l mai consideram desert, ci un drept cuvenit. Îmi dau seama că nici nu-mi trecea prin cap că grămăjoara de biscuiți șprițați, așezați întotdeauna pe aceeași farfurioară de porțelan, decorată cu floricele albastre de nu-mă-uita, era, de fapt, una din formele atât de diverse în care Buna mea înțelegea să mă răsfețe.
Din șpaisul (cămara) Bunei mele nu prea lipseau biscuiții sau fursecurile, ceva dulce, făcut dintr-un aluat foarte fraged, bun de servit atât lângă cacaoa mea cu lapte cât și lângă cafeaua cu frișcă pe care o savura ea cu câte o prietenă. Cel mai adesea, erau acești biscuiți șprițați de casă sau vanillekipferl, delicioasele cornulețe cu nuci și vanilie a căror rețetă o găsești cu un click pe poza de mai jos.
De ce n-am publicat până acum această rețetă?
Primul motiv este că bunică-mea nu-și nota rețetele iar eu nu știu exact rețeta ei. Al doilea motiv e pur și simplu hilar! Bunică-mea făcea biscuiții ăștia cu ajutorul unor forme fixate pe mașina de tocat carne. Ei bine, eu am un dispozitiv simplu, de tablă, care face aceeași treabă. L-am primit de ani de zile, de la socrul meu. Am și mașini de tocat carne, nu mai puțin de șase bucăți! Două sunt moștenite chiar de la Buna, dar fără forma ei magică de biscuiți. Mașinile au diferite calibre, toate sunt în stare funcțională și nici măcar la una singură nu se potrivește acel dispozitiv simplu pentru biscuiți!
Ingrediente biscuiți șprițați de casă cu unt sau untură și smântână dulce
- 500 de grame de făină 000 sau 450 de grame de făină + 50 de grame de amidon din porumb
- 200 de grame de zahăr pudră
- 250 de grame de unt cu 82% grăsime sau 170 de grame de untură de porc proaspătă
- 3 gălbenușuri
- 50 ml. de smântână dulce (pentru frișcă)
- 6 grame de sare 1 linguriță rasă)
- coaja rasă (doar partea galbenă) de la o lămâie mare, netratată
- 2 plicuri de zahăr vanilat
- 1 linguriță (½ de plic) de praf de copt
- pentru finisat (facultativ): zahăr pudră vanilat, ciocolată neagră topită
Mod de preparare biscuiți șprițați de casă
Instrumente necesare
Ei bine, așa cum deja ți-am dezvăluit, ca să faci biscuiții ăștia, pe lângă toate ingredientele din lista de mai sus, mai ai nevoie și de un instrument care să ajute la modelarea aluatului în forma specifică, sprițată. Am avut eu ideea fixă că îi voi face neapărat cu mașina de tocat! Există, mai nou, instrumente speciale pentru biscuiți șprițați, în diferite forme. Eu nu am un astfel de instrument, dar am acel dispozitiv simplu, de tablă, pe care-l poți vedea în poza de mai jos. Acesta se montează pe mașina de tocat carne. Deplasând stânga-dreapta banda decupată cu diferite forme, aluatul de biscuiți iese mai mult sau mai puțin ondulat.
Și da, în sfârșit am găsit și o mașină pe care se potrivește perfect forma mea de biscuiți! Am primit spre testare mașina de tocat carne FMG-M2000X de la Fram și, ce crezi? Am testat-o imediat, punând-o la treabă pentru o porție de cârnăciori subțiri de pui (click pe link pentru rețetă). Evident, a tocat carnea cât ai clipi din ochi, doar are 2000 de wați! Apoi, însă, nu știu cum mi-a venit ideea să-ncerc dacă se potrivește forma de biscuiți, pe care o țin degeaba, prin sertare, de ani de zile! Miracol, zici că e unul dintre accesoriile originale ale mașinii! Și uite așa, cu ceva nou, ceva vechi, mai lipsea să-mprumut ceva de prin vecini, au ieșit niște minunat biscuiți șprițați!
Mașina de tocat carne FMG-M2000X de la Fram
Caracteristici:
1. Mașina de tocat carne FMG-M2000X de la Fram are puterea de 2000 W. Motorul DC, puternic, de calitate superioară, asigură un ritm constant de tocare, fără a se bloca. Toacă rapid și ușor printr-o simplă apăsare de buton.
2. Extrem de eficientă, mașina de tocat FMG-M2000X are o capacitate de tocare de 1.8kg pe minut. Mașina este echipată cu angrenaje metalice, care asigură o performanță ridicată, cu rezultate excepționale. Pe lângă acest aspect, aceste agrenaje metalice sunt o adevărată promisiune a fiabilității, prin gradul mic de deteriorare al pieselor din care sunt construite.
3. Mașina este dotată cu un cuțit din oțel inoxidabil și 3 site de tăiere din oțel inoxidabil (de 3, 5 și 8 mm). Cuțitul din inox este special conceput pentru o bună mărunțire a cărnii cu țesut mai dur sau a legumelor tari. Cele 3 site de tăiere te ajută să toci mai mărunt sau mai mare, în funcție de textura dorită.
4. În pachetul mașinii se găsesc și niște extrem de utile accesorii pentru cârnați și kibbe.
5. Funcția “Reverse” ajută în situațiile în care alimentele rămân blocate în tubul de alimentare. Apăsând butonul “Rev”, carnea este scoasă din tub, putând după aceea să fie tocată fără alte piedici.
O astfel de mașină de tocat carne poate fi a ta dacă te înscrii la concursul de pe pagina mea Facebook, detalii despre concurs AICI.
Prepararea aluatului pentru biscuiți sprițați
1. Pentru aluat, poți folosi doar făină sau un amestec de făină și amidon de porumb. Eu prefer a doua variantă, pentru că obțin o textură mai fragedă, mai sfărâmicioasă. Dacă făcea și Buna mea la fel? Sigur că nu, poți folosi doar făină, așa cum am specificat deja în lista de ingrediente. Dacă, însă, optezi pentru folosirea făinii simple, probabil vei avea nevoie de mai puțină smântână dulce.
2. Peste făina cu amidon (sau simplă) adaug zahărul pudră, sarea, praful de copt, zahărul vanilat și coaja rasă de lămâie. Le omogenizez bine cu telul, înainte de a trece mai departe.
3. Așa cum deja ai observat în lista ingredientelor, pentru acești biscuiți șprițați de casă poți folosi unt sau untură. Poți să folosești chiar un amestec din cele două, 125 de grame de unt gras și 85 de grame de untură. Grăsimea pe care o folosești rămâne la alegerea ta dar trebuie să-ți spun că, după opinia mea, gustul fin de biscuiți cu unt nu se compară cu nimic. În imaginea de mai jos vezi cum am adăugat untul rece, tăiat în bucățele, peste ingredientele uscate din castronul mixerului.
4. Dacă lucrezi cu mixerul, asigură-te că folosești accesoriul pentru aluaturi fragede (cel în formă de K), nu cârligul de frământat aluat dospit și nici telul pentru spume și creme. Aluatul poate fi lucrat și cu mâna. În acest caz, recomand să mărunțești cu două furculițe untul în ingredientele uscate, până ce capătă un aspect nisipos, granulat. Cu mixerul, ajunge în această stare în două-trei minute – da un click pe poza de mai jos, ca să vezi cât mai bine textura făinii impregnate cu unt – apoi se pot adauga gălbenușurile.
5. Secretul acestui aluat este să se dezvolte cât mai puțin posibil glutenul din făină.
Asta înseamnă că nu trebuie să fie frământat nicio secundă mai mult decât atât cât este necesar ca să se omogenizeze. Așadar, după adăugarea gălbenușurilor, se adaugă și smântâna dulce și aluatul se omogenizează cât mai rapid, amestecând cu mixerul la viteză mică sau frământând rapid, fără a insista prea mult. Aluatul este gata atunci când se adună sub formă de bulgărași. În acest moment, se oprește frământarea.
Formarea biscuiților și coacerea
6. Odată ajuns aluatul pentru biscuiți sprițați în starea descrisă la punctul precedent, am pornit cuptorul și l-am fixat la 175°C, static, căldură de jos și de sus. Am presat bulgărașii de aluat la un loc și am format 3 pachete, învelite în folie alimentară. Am dat aluatul la frigider pentru 15 minute.
7. Din cantitatea de aluat care rezultă din ingredientele din listă, ies 3 tăvi cu biscuiți. Am așternut, așadar, 3 tăvi, cu hârtie de copt și am atașat dispozitivul pentru biscuiți la mașina de tocat. Am folosit de preferință forma care scoate biscuiți mai plați, cam de 5-6 mm grosime, dar am încercat câțiva și cu forma de stea, care îi scoate mai grosuți, cilindrici.
Observație: acest aluat pentru biscuiți șprițați poate fi modelat atât cu dispozitive speciale pentru biscuiți (prese) cât și cu un poș mai rezistent, cu un dui în formă de stea atașat.
6. Am copt pe rând tăvile cu biscuiți șprițați, la o înălțime medie, în cuptorul preîncins la 175°C, static, căldură de jos și de sus. Recomand o durată de coacere de 12-15 minute, pentru biscuiții nu prea groși. Aceștia nu trebuie să se rumenească, doar de jur împrejur trebuie să devină aurii. Pentru coacerea celor mai groși (cilindrici), am redus temperatura la 165°C și i-am copt 20 de minute.
Finisare
Opțional, acești biscuiți șprițați de casă pot fi presărați cu zahăr pudră vanilat, cât sunt încă fierbinți. Astfel, zahărul va adera bine de ei și vor deveni albi, foarte aspectuoși. Totuși, chiar dacă familionul îi vrea musai cu zahăr, eu îi prefer simpli. Mi se par destul de dulci, cu aromă de unt, coajă de lămâie și vanilie și sunt fragezi de se topesc în gură.
Biscuiții dintr-una dintre cele 3 tăvi care mi-au rezultat, i-am finisat cu puțină ciocolată topită. Pur și simplu, am înmuiat unul dintre capete în ciocolată și i-am pus din nou pe hârtia de copt, până când s-a întărit ciocolata.
Și așa arată acei biscuiți șprițați prin forma de stea! Sunt ceva mai grosuți, coacerea lor a durat ceva mai mult, dar tot delicioși și extrem de fragezi au ieșit, până la urmă!
Biscuiți șprițați de casă – păstrare
Buna mea păstra acești biscuiți într-o cutie metalică, închisă etanș cu capacul. Eu nu am o cutie metalică de o formă adecvată păstrării biscuiților, dar i-am pus într-o cutie mare de carton gros, pe care am căptușit-o cu hârtie de copt. Așezați într-un loc răcoros (în cămară), ar trebui să reziste perfect două luni de zile. Asta în teorie, că-n practică, nu știu dacă îi prinde săptămâna viitoare pe aici!
PENTRU MAI MULTE REȚETE DE FURSECURI CLICK PE POZA DE MAI JOS!
Să-ți fie de folos și, dacă încerci rețeta, te aștept cu vești bune!
Lasă un răspuns