Pancove, gogoși ardelenești, rețeta mamei mele

46 comentarii la Pancove, gogoși ardelenești, rețeta mamei mele

1. sf spune:

   24 mai, 2020 la 20:27

   In anii 70 se gaseau de toate.

   Răspunde
2. Service GSM spune:

   5 aprilie, 2017 la 11:36

   Super!

   Răspunde
3. Irina Cristina Simion spune:

   29 decembrie, 2016 la 11:01

   Buna ziua,
   Va rog sa-mi stergeti comentariul anterior cu adresa si telefonul. Eu nu il mai pot sterge. Datele de contact le-am trimis pe e-mail.
   Multumesc frumos!

   Răspunde
   • Laura Laurențiu spune:

     31 decembrie, 2016 la 00:05

     Irina, comentariul respectiv nu a fost aprobat, nu ai de ce să îți faci griji. Am luat doar datele și le-am transmis sponsorului.

     Răspunde
4. Irina Nitu spune:

   23 decembrie, 2016 la 23:02

   Povestea retei preferate de Craciun e cu doua ligheane de tabla cu aluat pentru cozonaci, unul mare pentru bunica si unul mic in care framantam eu toata mandra ca o sa-mi iese cel mai bun cozonac, la fel de bun ca a bunicii. Si framantam de zor pana-mi ajungea si cap aluat si cand imi amorteau mainile imi bagam nasul in castronul cu umplututa de nuci ca sa mai prind puteri. Si eram atat de mandra de toata treaba pe care o faceam incat ma laudam la toti musafirii ca eu cu manutele mele am facut cozonacii aia gustosi si pufosi, iar bunica ma privea toata mandra, stia ca toate bataile de cap si incurcatul picioarelor prin bucatarie nu sunt in zadar si ca incet, incet o sa invat sa fac singura cozonaci gustosi ca ai ei.

   Răspunde
5. Nico spune:

   23 decembrie, 2016 la 18:38

   Povestea retetei preferate de Craciun…
   Chiar titlul provocarii a reusit sa ma duca in taramul amintirilor, amintiri incarcate de emotie pentru ca reteta mea preferata este a unei prajituri facuta de mama in perioada sarbatorilor de iarna si acum ea, de acolo de unde este, ma mai ajuta doar sa o fac sa imi iasa bine…
   Prajitura aceasta are marele dar de a ma face pe mine sa simt de fiecare data cand o fac ca are acel ceva dincolo de gust, de atunci… din copilarie. Are fiorul asteptarii sa vina momentul cand trebuia facuta (intotdeauna in Ajun), are gustul fiecarui ingredient in parte si mai mult decat al fiecaruia, al alaturarii fericite a tuturor. Are mirosul din bucataria in care se mai pregateau si alte bunatati, are amintirea muzicii care totdeauna se auzea in casa si mai are ceva de atunci… Pretiozitatea fiecarui ingredient in parte, care pe vremea copilariei mele erau greu de procurat si uneori si mai greu de pastrat pentru momentele speciale cand se preparau bunatati. Nu stiu cati isi mai amintesc de cartelele lunare cu care ne procuram jumatatea de kilogram de faina per membru de familie, jumatatea de litru de ulei scos din butoaie metalice cu pompe manuale si care miroseau de multe ori a ranced, de jumatatea de kilogram de zahar, de cozile inumane care se formau atunci cand iarna, uneori, se aduceau la alimentara lamai si portocale. Nu mai stiu cum se procurau stafidele… Untul? Uneori era facut in casa din smantana de la laptele de vaca pus la prins, alteori obtinut cu greutate si ramanand datori “Doamnei” de la alimentara pentru ca ti-a facut un serviciu sa iti spuna ca in ziua X, se va “baga” unt…
   Dincolo de nefirescul vremurilor, acea situatie de penurie a dat un singur lucru bun. Faptul ca ceea ce se procura cu greu, era altfel pretuit si dramuit.
   Ei bine… reteta, numita de mama “Chec Scump”, isi merita fara doar si poate, numele. Era plin de ingrediente greu de procurat (si cred eu ca si costisitoare), dar in acelasi timp era un dar pretios pentru noi, cei care ne bucuram de fiecare muscatura din feliile lui opulente.
   Este o prajitura pe care eu as putea-o incadra cu succes fie la categoria chec, fie la cozonac sau tort. Si pentru ca este atat de plina de ingrediente, este suficienta o cantitate mica pentru a-ti satisface pofta de “bun”.
   Am reusit sa fac prajitura in dupa amiaza aceasta, pentru poza, dar poza din pacate nu o pot atasa la comentariu :-) Miroase in bucatarie dumnezeieste!

   Dar, iata mai jos reteta iar in paranteza, comentariile mele.

   Ingredientele originale din care ies 2 checuri.
   – 3 linguri ulei sau 2 linguri de untura
   – 1 pachet de unt
   – 500 g zahar (asa este reteta originala, dar eu am pus 300 g. )
   – 1 borcan de iaurt (250 ml)
   – 300 – 400 g rahat (si aici va puteti juca cu cantitatile, eu am pus 200 g )
   – 4-5 oua (eu am pus 5)
   – 1 lamaie (zeama si coaja)
   – 1 pachet praf de copt
   – 22-24 linguri de faina
   Optionale:
   – Nuci
   – Stafide
   – Cacao
   – Coji de portocale confiate, taiate mai mare

   Mod de preparare:
   Untul se freaca cu zaharul pana devin o crema spumoasa, se adauga uleiul si apoi ouale, unul cate unul, amestecand intotdeauna in aceeasi parte. Se adauga iaurtul/laptele batut (s-ar putea sa vi se para ca compozitia „s-a taiat”, dar nu este nicio problema, isi revine dupa ce adaugati faina) si apoi cate 2-3 linguri de faina, pana se termina cele 22 sau 24 adaugate (in functie de cate oua doriti sa puneti si cat de umeda este faina pe care o folositi la prajitura). Consistenta compozitiei trebuie sa fie ca de chec. Se adauga zeama de lamaie cu care s-a stins praful de copt si coaja de lamaie.
   Daca doriti sa adaugati cacao in prajitura, acum este momentul sa scoateti cateva linguri de compozitie in care sa incorporati cacao si pe care sa o adaugati la final, in tava, peste compozitia cealalta.
   In compozitia initiala, se adauga rahatul si apoi ce va mai doriti: nuci, stafide, coaja de portocala confiata…
   Se pune intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
   Se coace la 180 g, 30-40 minute, sau pana iese testul cu scobitoarea.

   Dupa cum spuneam, este o prajitura opulenta. In acelasi timp si chec, si cozonac, si tort…
   Miroase dumnezeieste in bucatarie. Nu pot sa gust pentru ca este calda inca, dar… va las imaginatia sa va spuna cum i-ar putea fi gustul :-)

   Sarbatori Fericite tuturor!

   Răspunde
6. Adrian Maticiuc spune:

   23 decembrie, 2016 la 17:10

   Cea mai frumoasa amintire ar fi despre placinta cu mere a bunicii. Am crescut cu ea an de an, si de fiecare data statea langa bunica cand o facea, chipurile ajutam.
   Cum nu era atenta, furam o biluta de aluat pe care o savuram repede, fara ca bunica sa observe.
   De fiecare data cand ma vedea ma certa „nu mai manca ca ti se face rau” sau ” daca vrei sa mananci aluat fa-ti”, dar nu ma interesa si mai luam o biluta.
   O data am vrut sa fac eu o foaie, de unde, am rupt-o toata.

   Acum, in schimb, fac eu placinta, si de fiecare data rad la foi, pentru ca pot manca in liniste aluat.

   Răspunde
7. Mirela spune:

   23 decembrie, 2016 la 16:42

   Dintre toate preparatele făcute de Crăciun rețeta de care îmi amintesc cu mare drag este cea a coșulețelor. Pregăteam împreuna cu mama formele de metal ce le foloseam doar o data pe an, din aluatul fraged formam biluțe egale pe care le puneam cu atenție in formele unse, urma umplutura de gem si bezeaua cu nuca. bineînțeles că mă ardeam la limba cum le mâncam fierbinti?

   Răspunde
8. Irina Cristina Simion spune:

   23 decembrie, 2016 la 16:12

   De Craciun bunica mea facea cei mai buni cozonaci. Imi amintesc ca in compozitia aluatului se punea untura topita de porc in loc de unt sau ulei. Umplutura era din albus nebatut amestecat cu zahar si cacao. Acest amestec se intindea peste aluat apoi se presara nuca macinata si rahat taiat cubulete. Iesea un fel de crema aceasta umplutura.

   Am facut si eu de cateva ori acesti cozonaci cand bunica obosea la framantat. Tin minte ca in ziua cand facea cozonaci nu mai era timp pentru altceva. Dar erau deliciosi si incomparabil cu orice cozonac mancat pana acum.
   Sarbatori fericite!

   Răspunde
9. Cristian Mino spune:

   23 decembrie, 2016 la 15:48

   Cel mai drag preparat de craciun evident sunt sarmalele iar reteta este la fel ca si a ta . Si ar mai fi friptura si carnatii .

   Răspunde
10. Salan Codruta spune:

    23 decembrie, 2016 la 15:17

    Sarbatorile copilariei erau musai legate de bunici. Bradul era impodobit cu nuci invelite in staniol colorat , iar de pe masa plina de bunatati nu lipsea niciodata celebrul hajos, care era framantat de mainile muncite ale bunicii, iar cand ea obosea venea si bunicul s- o ajute. Iar rezultatul era mereu unul delicios, o prajitura umpluta cu nuca sau magiun de prune, care atunci cand era scoasa din cuptor trebuia sa fie”deschisa ca o carte”. Desi bunicii s-au dus demult , amintirile legate de ei sunt mereu vii in sufletul meu.

    Răspunde
11. rapan anca ruxandra gabriela spune:

    23 decembrie, 2016 la 14:15

    Din copilarie imi amintesc cu cel mai mare drag de prajitura”Cuib de viespi” pe care mama o facea atunci cand nu avea chiar tot ce ii trebuia pentru cozonacul traditional de Craciun-da,se mai intampla pe atunci si asa ceva.
    Stiu ca reteta era dupa cea a Silviei Jurcovan,pentru ca mama se inspira din cartea ei de retete: Aluat:
    500 g faina
    25 g drojdie proaspata sau 7 g uscata
    1 lingura de zahar
    1 lingura ulei
    300 ml lapte caldut
    4 galbenusuri
    putina sare
    coaja rasa de ½ de lamaie
    1 plic zahar vanilat
    Umplutura:
    200 g unt cu min 80% grasime
    100 g zahar tos
    1 plic zahar vanilat
    100 – 150 g nuca macinata
    100 g stafide
    50 g coaja de portocala confiata (optional)
    Sirop:
    150 ml lapte fierbinte
    150 g zahar tos
    1 plic zahar vanilat
    In plus – pentru tapetat forma de copt:
    50 g unt cu min 80% grasime
    50 g zahar tos
    Era prajitura preferata a mea si a fratelui meu…Din pacate,mama nu mai e ,asa ca am ramas doar cu amintirea….

    Răspunde
12. Costel spune:

    23 decembrie, 2016 la 14:08

    Friptura de porc la cuptor, o rețetă care am mostenit- o de la părinți și pe care o prepar cu drag de sărbători.

    Răspunde
13. Geor-Gina spune:

    23 decembrie, 2016 la 13:59

    Pentru mine nu exista un preparat traditional care sa aiba mai multa legatura cu Craciunul ca sarmalele.

    Răspunde
14. Lidia A. spune:

    23 decembrie, 2016 la 13:57

    Pentru mine cea mai vie amintire de Craciun este tortul Dobos cu multe, multe foi subtiri si cu zaharul ars pe care noi copiii il furam si il rontaiam fugand prin casa, spre disperarea mamei care nu stia cum sa pastreze tortul intact pentru musafiri. Gustul acela nu o sa il uit niciodata. Craciun fericit si multumesc petnru toate retetele minunate!

    Răspunde
15. LADISLAU Zilahy Tasy spune:

    23 decembrie, 2016 la 13:34

    Imi amintesc cu drag de serile cand faceam turta dulce impreuna cu mama , erau anii 70 , si nu se prea gaseau de toate ca si astazi asa ca pentru a impodobi bradul faceam diferite forme din turta dulce pe care le gauream dupa care le ornam pentru a putea fi agatate in brad . Mai faceam baton de casa pe care il taiam bucatele si il inveleam in hartie de copt taiata partial cu masina de taietei (franjuri) si le inveleam in staniol ! Nu se gaseau bomboane de pom , dar ne descurcam ! Erau zile frumoase alaturi de familie !
    Toata casa era invaluita in mirosul de scortisoara , cuisoare si miere , ciocolata …. si brad !
    Aceasta traditie de a face turta dulce in saptamana dinaintea Craciunului o pastram si astazi si le facem impreuna cu fetele noastre !
    Sa aveti sarbatori imbelsugate !

    Răspunde
16. oana mladinovici spune:

    23 decembrie, 2016 la 13:14

    Craciunul imi aminteste de colaceii impletiti facuti de mama cu faina, apa calduta, sare, drojdie.Acestia erau copti in cuptorul din curte si impartiti fiecarui colindator alaturi de mere si nuci.

    Răspunde
17. Nicoleta G spune:

    23 decembrie, 2016 la 12:46

    Soacra mea din Ardeal face fix asa gogosile. O bunatate si o incantare de fiecare data. Sunt convinsa ca peste ani copiii mei vor asocia gustul copilariei si gogosile facute de bunica. De craciunul copilariei mele imi aduc aminte de scovergile facute pe plita de mama, scufundate intr-un sirop de zahar, cu nuca si scortisoara. In dimineata de ajun noi, copiii mergeam la colindat si femeile imparteau turte pe la vecini.

    Răspunde
18. Lavinia Marcu spune:

    23 decembrie, 2016 la 12:28

    Leagănul copilăriei mele…la bunici,într-un sat frumos din Caraș….sărbători ca în povesti….cu pitaraii+colindat+biserica+bal de Crăciun la căminul cultural….toate îmi lipsesc acum….gustul colacilor și turta acra cu nuca și mac („soveaca”….cozonacul orasenilor de azi) făcute pe vatra îmi rămân mereu în gând !!!

    Răspunde
19. Nicoleta G spune:

    23 decembrie, 2016 la 12:24

    Asa face si soacra mea gogosile. E din Ardeal. Copiii mei adora gogosile facute de bunica, iar bunica le face de fiecare data cand vin nepotii in vizita. Sunt convinsa ca peste ani si ei vor asocia gustul acestui preparat cu vacantele petrecute la bunica. Din perioada craciunului copilariei mele imi aduc aminte de turtele facute de mama in dimineata de ajun. Noi copiii colindam din casa in casa iar femeile mergeau cu impartitul la vecini. Erau scovergi facute pe plita inmuiate intr-un sos dulce.

    Răspunde
20. Eliana Rotaru spune:

    23 decembrie, 2016 la 12:05

    Doamne, cat de frumos povestiti si ce minunate amintiri aveti! Mi-au dat lacrimile de cand ati descris cum va inroseati! :)
    Pentru mine amintirea cea mai draga, haioasa si gustoasa, este a sarmalelor mamei, fierte si coapte molcom la cuptor. Tin minte ca le facea ultimele, in seara de ajun si le lasa noaptea la cuptor. Intr-un an a atipit saraca si sarmalele au scazut pana s-au afumat si mirosea a fum pana la noi in dormitor…dar nici unul nu ne sculam din pat s-o cautam pe mama ci urlam ca nebunii „mamiiii, mamiiii!!” Tin minte si vecinii, cred, patania asta…atata am putut sa strigam! :)

    Răspunde
21. cornelia spune:

    23 decembrie, 2016 la 11:46

    Din copilaria mea, dintre toate preparatele care se faceau de Craciun, imi amintesc cu cea mai mare placere de cozonacul bunicii. Pe langa ca era foarte bun, in jurul lui se desfasura un intreg ritual. Cu o zi inainte bunica aducea in bucatarie o covata din lemn in care urma sa framante coca, se randuiau cele necesare si se facea focul in soba. Din acest momemt nu mai aveam voie sa intram in bucatarie, pentru a nu tot deschide usa care dadea afara si s-ar fi racit inauntru. A doua zi la fel, dar nu ma puteam abtine, mai ales in punctul culminat cand coca era gata si ciupeam din ea si repede o mancam, cad bunica nu era atenta. Ce buna era! In final se puneau cozonacii la copt, iar pentru mine facea unul mic intr-un vas rotund, pentru ca stia ca nu pot astepta pana se racesc ceilalti. Ce special era acel cozonacel …
    Si acum, dupa atatia ani, cand de Craciun ma intalnesc cu prietenele mele din copilarie care au gustat din cozonacii bunicii, inca isi amintesc de gustul si parfumul lor.

    Răspunde
22. Ana spune:

    23 decembrie, 2016 la 11:41

    Cind spun Craciunul copilariei, doua amintiri imi vin in minte: cum mergeam cu colindul un grup de vreo 10 copii pina haaat, departe la vreo … 500 de metri de casa. Veneam cu o sacosa plina de covrigi, mere si nuci (mai stiti sacosele de pinza cu minerele din doua cercuri de lemn?) si cu citeva monede de 25 de bani, fericire mare! Ajungeam acasa infrigurati si uzi la picioare si beam un ceai fierbinte in care bagam bucatele de covrig.
    Apoi amintirea bunicii mele, care scapase, saraca, o dupa-amiaza de mine si iesise in oras sa ia cadouri – cele mai frumoase: o carte sau o papusa si o cutie de bomboane. Bradul se facea de ajun si seara venea Mos Craciun, caruia trebuia sa ii spun o poezie. Pina in anul in care i-am recunoscut pantofii vecinului…
    Si la bucatarie, ce sa mai spun! Bunica facea o noapte alba pentru cozonaci si prajituri. Avea vase de cupru si tavi din Austria, retete fine de cornulete si torturi de ciocolata de la Viena, de la familia strabunicului. Ce buna era lingura de crema luata de pe peretii castronului! Cozonaci cu nuca, dintr-un caiet unde in reteta scria „de doi lei ţaic”, cornulete vieneze, fursecuri cu crema de ciocolata, covrigei de cacao, covrigei cu caimac, placinte cu mere, prajitura cu gem si nuca cu gratar deasupra, aluaturi frantuzesti cu diverse si cite si mai cite.
    Musafiri, mese intinse, asa era la toti vecinii si prietenii lor, nu cred ca se vor mai intoarce acele timpuri, din pacate.

    Răspunde
23. Ionescu Aurelia spune:

    23 decembrie, 2016 la 11:32

    Sarmalutele în foi de vita de vie , o bunătate făcute de mama.
    Cu carne de porc si cu slănină pe deasupra pus în oală la fiert .

    Răspunde
24. Stepan Klementina spune:

    23 decembrie, 2016 la 11:28

    Multe arome imi aduc aminte de Craciunul copilăriei ,dar cel mai pregnant rămâne mirosul de nuca coaptă ,in prajitura Jerbo Szelet,o reteta care nu lipsea de pe masa,apoi mirosul de portocale si a cârnaților fierți si mâncati cu hrean.din păcate,nu mai pot decât sa mi amintesc cu părere de rau ,de tot ce am trăit in copilărie,deoarece in acest an , mi -am pierdut ambii părinți si nimic nu mai e la fel la casa părintească!Anul acesta am gătit eu si ii voi pomeni mereu pt tot ce m-au invatat!Sarbatori cu sănătate tuturor!

    Răspunde
25. Radulov spune:

    23 decembrie, 2016 la 11:10

    Reteta de Craciun a copilariei mele este cea a cozonacilor framantati de bunica pana „asuda grinda”

    Răspunde
26. Popa Marcela spune:

    23 decembrie, 2016 la 11:08

    Daca ma gandesc la Craciunul copilariei mele, in primul rand ma gandesc la mama (imi este foarte foarte dor )

    Răspunde
    • Popa Marcela spune:

      23 decembrie, 2016 la 11:14

      Cand ma gandesc la Craciunul copilariei mele, in primul rand ma gandesc la mama (imi este foarte foarte dor de ea). In ajunul Craciunului se impodobea bradul, iar in casa mirosea a brad, a sarmale, a paine proaspat coapta si nu in ultimul rand a COZONAC. Pentru mine, cand in casa simti miros de cozonac si paine proaspat coapta inseamna ca este CRACIUNUL!

      Răspunde
27. PicincuHobjila Viorica spune:

    23 decembrie, 2016 la 11:07

    Imi amintesc, cu mare drag, dor si pofta, de biscuitii spritati…ei bine, mama isi facea mereu timp sa ne framante aluatul, apoi noi, cele 3 fete harnicute, ne apucam si treceam cate o bucata de aluat prin masina de tocat (cu dispozitivele acelea care se ataseaza, de diferite forme); le numaram mai mereu: 20 zburlite, 20 floare, 20 stea etc. Cand le scotea mama (noi cronometram timpul, caci ea era ocupata cu alte mancaruri delicioase), le treceam, asa fierbinti, prin zahar pudra (savurand cate 2-3 :)) ). Nu uitam sa ii punem si Mosului 4-5 biscuitei, pe o farfuriuta, sub brad; uneori rontaia jumatate ori unul, alteori uita, cred, sa guste din bunatatile noastre.

    Răspunde
28. Florina spune:

    23 decembrie, 2016 la 10:00

    Multe arome ne aduc aminte de Crăciun …Mirosul bradului,portocalele,cozonacii…Dar ce păstrăm mereu in suflet e spiritul Craciunului și asta face atât de special sărbătorile de iarnă .
    Rețeta mea preferata de Crăciun e de brăduți de biscuiți cu multa nuca .
    Pur și simplu delicioși și ușori de preparat ,?.

    Răspunde
29. cozia spune:

    23 decembrie, 2016 la 09:32

    draga mea, eu, o cititoare a retetelor tale de a lungul anului, doresc sa ti adresez cu ocazia sarbatorilor, craciun fericit alaturi de cei dragi tie si multa sanatate!

    Răspunde
30. Adriana spune:

    23 decembrie, 2016 la 01:09

    Perioada sarbatorilor din copilaria mea a fost categoric marcata de prepararea turtei dulci cu scortisoara pe care o foloseam la impodobit bradul… rolul meu era sa decupez turtitele cu „gura” unui pahar mic de rachie si sa le fac cu o scobitoare gaurica prin care trageam sfoara sa le asezam in brad. Anul asta eu am preparat aluatul iar copila mea de 4 ani le-a decupat si decorat.

    Răspunde
31. Tui Andreea-Rodica spune:

    22 decembrie, 2016 la 22:19

    Îmi amintesc cu drag de Crăciunurile copilăriei, de bradul din sufragerie, de mirosul de portocale și de Turtele făcute de bunica. Cu multa nuca, zahar, miere, coaja de lămâie și pregătite cu mult suflet pentru a fi împărțite pe 24 de sufletul celor duși de lângă noi. Nu e Crăciun fără turte! Așa ca acum le pregătesc și eu cu mare drag.

    Răspunde
32. Roxana spune:

    22 decembrie, 2016 la 21:06

    Povestea mea de Craciun are miros de mere coapte si scortisoara pe care bunica le pregatea in cuptorul sobei din bucatarie. Adteptam cu nerabdare zilele premergatoare acestei sarbatori ca sa stam, copii fiind, cu ochii pe merele rumene care se inmuiau sub caldura jarului . Nici un miros nu mai seamana cu acel amalgam de parfumuri pe care le simt parca si acum in nari, desi bunicii s-au dus de mult.

    Răspunde
33. Cristina Mehedinteanu spune:

    22 decembrie, 2016 la 20:31

    Iubesc gogosile! Mi-am propus la anu sa incerc multe retete!
    De Craciun cand eram mici incercam mereu ceva nou, mai ales frusecuri. Nu avem ceva ce repetam mereu. Ne place sa experimentam. Cred totusi ca cel mai des facem cornulete, pentru ca sunt asa usor de pregatit si sunt gustoase. Avem si o reteta fara mult zahar si ies super!

    Răspunde
34. Crăciun Rita spune:

    22 decembrie, 2016 la 18:46

    Îmi aduc aminte de mirosul mirodeniilor din ajunul Crăciunului când mama înmuia turtele pe care le cocea cu 2 săptămâni înainte de ajunul Crăciunului din faina, apa si sare.Framanta aluatul după care cu sucitorul întindea foi pe care le cocea pe plită.Turtele coapte le punea intr- un prosop si le punea la păstrare până în Ajun când le înmuia în sirop făcut din apa , zahar, coaja de portocale, esență de vanilie si rom.
    Înmuia câte o turtă peste care presara zahar si miez de nuca, si tot așa până se terminau toate turtele de înmuiat.

    Răspunde
35. Dana B spune:

    22 decembrie, 2016 la 17:43

    O completare, ca am intrebat-o pe mama daca tin bine minte si asa era (lucrau amandoi in institutii, 23 August si Policolor), citez:

    Aşa era. Mi-aduc aminte că mîncam împreună cu colegii la serviciu. Venea fiecare cu borcanul lui de bunătăți şi aşa serbam Crăciunul. Doamne ferește să fi lipsit careva de la servici în ziua aia că te băga la sabotaj.

    Fiecare cu alte amintiri :)

    Răspunde
36. Dana B spune:

    22 decembrie, 2016 la 17:40

    Eu am amintiri complet diferite de majoritatea.
    În general, de Crăciun, parintii lucrau. Sărbătoarea noastră era revelionul. De Crăciun faceam sarmale, friptură cîrnați, caltaboş, salată de boeuf şi cam atît. Masa o puneam pe 31 noaptea. Cam în fiecare an primeam o juma’ de porc de la Buzău (şi cârnați şi caltaboş plus babic). Nu-mi aduc aminte să fi stat toți la masă în ziua de Crăciun dar pregăteam sau căpătăm de toate şi mîncam împreună doar de revelion. De Crăciun mînca fiecare pe contul lui.
    Se pune?

    Răspunde
37. Cornelia Popa spune:

    22 decembrie, 2016 la 17:04

    Când eram mică, mama mereu făcea de Crăciun faguri. Îmi plăceau și încă îmi plac la nebunie! Datoria mea era să ung cu cremă fagurii și să-i lipesc și să-i păzesc de fratele meu, căci îi devora înainte să apuc să am ceva de lipit. Bineînțeles, distracție mare era atunci când totul se termina și ne ciondăneam care „lustruiește” castronul în care a fost crema, apoi râdeam cu poftă când ne priveam unul pe altul și amândoi eram mozoliți de numa-numa. Faguri dulci și pufoși mereu îmi aduc aminte de Sărbători și de copilărie. Anul acesta mi-a propus să-i fac din nou, încercând să le dau forme de steluțe. Vor fi delicioși și simpatici! :)

    Răspunde
38. Gereb Tunde spune:

    22 decembrie, 2016 la 16:16

    Buna, Laura, ce amintiri frumoase mi-a trezit reteta ta! Si noi primeam tot asa ca pe la voi colindatorii, cu pancove calde, vin fiert, mere si nuci. :) O reteta speciala de Sărbători era carnatul de casa pe care il facea tata, reteta mostenita de la bunicul si la randul lui, el il avea de la bunicul lui! Carnatii nostri erau celebri in toata zona noastra, toata lumea cerea reteta dar tata nu a vrut sa il dea niciodata, a zis ca e reteta secreta de familie :). Se inghesuiau feciorii la colindat si toti aveau pofta de carnatii nostri! Iti doresc Sarbatori fericite!

    Răspunde
39. Doina Judea spune:

    22 decembrie, 2016 la 15:07

    De Craciun in casa copilariei era mare agitatie: sarmale, salata de biof, carnati si cozonaci sau stoarză, o gasca la cuptor si cel putin doua feluri de prajitura pe langa faimosul Cremes. Tin minte ca mama ne iubea asa de mult si dorea sa faca totul pentru noi si nu ne chema la ajutor,ci doar sa o tinem de povesti. Intr-un an stiu ca eram plictisita de vorbit si am luat cutitul in mana sa tai ingredientele pentru salata de biof (boeuf). Copil pana atunci rasfatat, nu am realizat decat atunci ca e mai frumos sa lucrezi in bucatarie alaturi de cei dragi, decat sa culegi doar bunataturile de pe masa, ca spiritul Craciunului e sa ajuti casa sa se pregateasca de sarbatoare, nu doar sa fii musafir. Apoi am devenit bucatarul secundar al bucatariei. Din pacate draga de mama nu mai e, iar eu mama fiind de putin timp, incerc sa fac propriile amintiri cu feciorul meu, caruia ii plac mult aluaturile, iar mie tot salata de biof…dar nu se poate fara Cremes de Craciun.
    reteta pentru crema asa cum mi-o amintesc: 1 litru de lapte se opareste pe foc, separat 5galbenuse se freaca cu 200gr de zahar, 170gr de faina si 3 plicuri dr zahar vanilat. Se adauga din laptele cald in amestec, apoi se toarna tot laptele. Se pune pe foc si se amesteca continuu pana face bule. Se fierbe cel putin 5min.
    Se punea capac pan ce albusurile erau batute spuma cu 5 linguri de zahar si 3 plicuri de vanilie. Sau daca era ajutor, se bateau albusurile in timp ce fierbea compozitia.
    amestecu se facea incet, contratimp cum era toata ziua, cu relaxare in brat si sclipiri de pofta in ochi. Intotdeauna aveam rezervata o cana de cremes sau lins de oale dinadins lasate murdare.
    foile se faceau pe vremuri de dinainte de Craciun, asteptau cuminti pe dulap.
    Cu vremurile noi, eu le-am cumparat intotdeauna.

    Răspunde
40. STROE CONSTANTA spune:

    22 decembrie, 2016 la 15:06

    Imi aduc aminte cu mare placere de Craciunul copilariei mele , de agitatia din bucatarie unde mama pregatea de zor cozonac cu cacao si nuca , cornulete cu rahat , prajitura tavalita , salam de biscuiti cu rahat si nuca si neaparat biscuiti spritati.
    Ei bine, pentru ca mie imi revenea,,cinstea” de a ,,sprita” prin masina de tocat aluatul de biscuiti , a forma minunatii biscuiti parfumati cu lamaie si vanilie si de a-i aseza frumos in tava , tot eu gustam prima din acestia. Sunt foarte usor de preparat , nu este nevoie decat de : untura (eu pun cam 8 linguri de untura la aprox. 800 gr.faina) , 2 oua, 200gr zahar ,1 plic praf copt amestecat in faina , esente de vanilie si lamaie , coaja de lamaie sau portocala, sare, zahar vanilat .Se amesteca totul , se formeaza un aluat care se poate modela si care se trece prin masina de tocat dupa ce se monteaza suportul de spritat. Se coc 20 min la o temperatura medie pana se coloreaza usor, se scot si se pudreaza cu zahar pudra vanilat. Ii puteti pastra mai mult timp intr-o cutie inchisa .
    Pentru mine aceasta este reteta mea preferata de Craciun ,reteta copilariei mele.

    Răspunde
41. Ursu LIana spune:

    22 decembrie, 2016 la 14:58

    Imi amintesc cu drag de turtele (Pelincile Domnului) pe care le faceam cu mama. In bucataria in care duduia focul in soba (da, am copilarit la tara!) mama, cu manecile suflecate, intindea de zor aluatul pe masa din bucatarie ca sa faca o foaie subtire, subtire. Tata era responsabil cu potrivirea focului in soba. Cand aluatul era tocmai bine intins, mama lua aluatul si il punea la copt pe o tabla foarte neteda, pregatita din timp, si care era pusa pe plita la incins. Cu indemanare, foile coapte erau apoi puse pe rand in cosul din nuiele in care mama puse-se mai devreme un stergar curat. Incet, incet cosul se umplea cu turte. Urma apoi insiroparea turtelor si inmuierea lor cu sirop din apa si zahar in care mama punea diverse mirodenii si arome. Treaba cea mai grea o faceam eu (!) : aveam sarcina sa pun nuca macinata si pregatita cu zahar , coaja de portocale, arome, peste turtele inmuiate. Bucuria cea mai mare era cand vedeam cum turtele incepeau sa se inalte frumos aranjate pe farfurie !!!

    Răspunde
42. Alexandra Bozdog spune:

    22 decembrie, 2016 la 14:41

    Eeee grea alegere..doar o singura reteta :)
    De Crăciun cel mai cu drag îmi amintesc cum o ajutam pe mama la prăjituri, era o adevărată placere , mai ales ca de fiecare data mama ma întreba „Ce prăjituri facem anul asta?” Răspunsul era de fiecare data același: Furnica și Vanilie Schnitte ( îmi pare rău nu știu cum se numește românește dar eu asa îmi amintesc de ea sper sa nu fie cu supărare :) ). Erau preferatele mele. Furnica era o foaie de napolitana, crema de cacao, o foaie de pandișpan cu mac iarăși crea de cacao, o foaie pandișpan cu nuca , crema de cacao și o ultima foaie de napolitana. O adoram pentru ca avea cele doua ingrediente favorite ale mele: nuca și mac și era delicioasa de fiecare data. :) Vanilie Schnitte era un blat de cacao(pe care mama îl tăia în doua și ieșeau cam doua de 1cm grosime fiecare), și un blat de vanilie. Se punea un blat cacao, crema de gris blatul de vanilie, din nou crema de gris și blatul de cacao. La final se pudra cu zahar și era extraordinar de delicioasa. Anul acesta din păcate e primul Crăciun pe care nu îl petrec acasă dar gândindu-mă acum la aceste prăjituri cred ca voi încerca să le fac cu mama la telefon desigur ? . De aceea dacă cumva am noroc premiul merge la mămica mea draga pe care o iubesc din tot sufletul meu ❤

    Răspunde
43. Claudia spune:

    22 decembrie, 2016 la 14:33

    Imi amintesc din copilarie de cozonacii galbeni de la atatea oua cu umplutura de nuca sau rahat,alegeam numai miezul galben si pufos, cojile le manca mama, prajitura in foi cu miere si crema acrisoara de la lamaie . Nu exista sărbătoare fără prajituri și mâncăruri care se făceau doar atunci.

    Răspunde
44. Oana Pavăl (Birgaoanu) spune:

    22 decembrie, 2016 la 14:25

    Nimic nu se compara cu mirosul de „coptura” in seara de Ajun, iar bunica, moldoveanca, ne rasfata pe toti nepotii cand eram mici cu cozonaci moldovenesti, din aceia cu nuca si cacao sau cu rahat, umplutura mai putina, caci asa e cozonacul adevarat, foarte crescut si pufos, poale-n brau si un fel de „strudele” cu umplutura mai multa pentru pofticiosi.
    Reteta de mai jos este a bunicii, asa cum mi-a dat-o ea, cert este ca trebuie sa repeti de mai multe ori experienta pentru a capata dexteritatea ei.
    Imi aduc aminte si acum mainile ei batrane, cu pielea zbarcita, dar atat de dragi, cum framanta aluatul si cum nepoatele stateam pe langa ea cu sortuletele puse si faceam umplutura, ungeam cozonacii, ii ungeam „tingirile” pentru copt, mai furam din aluatul crud si din compozitie. Iar dupa ce scotea prima tura de cozonaci, poale-n brau si strudele era imposibil sa nu rupem unul cald si sa-l mancam asa. Adevarata fericire, parca vad si acum aburii, simt mirosul, imi amintesc vanzoleala, pe bunicul cum facea foc in cuptorul cu lemne, cum bunica il sudalmea sa se grabeasca, simt gerul de afara si acea bucurie in suflet pe care nu o poti descrie in cuvinte, dar care o voi pastra in veci ca o comoara de pret.
    Cat despre ingrediente, totul este mai „la ochi”, bunica nu facea niciodata retete cu cantarul in fata, mereu improviza cu ce avea la indemana, simtea cu mainile aluatul si acesta chiar crestea incredibil in mainile ei, se lasa invartit si pregatit, iar coptura era minunata, intotdeauna, niciodata nu i se ardeau sau nu-i cresteau, totul ii iesea perfect.

    Strudel cu nuca si visine

    Ingrediente pentru 6 bucati:

    cca 1.5 kg faina buna

    Pentru plamadeala/maia:

    1 cana de faina
    1 cana de lapte fiert
    2 linguri de zahar
    2 pliculete de drojdie uscata
    20 g drojdie proaspata
    putin unt/putin iaurt/putina smantana
    2-3 oua si 2/3 galbenusuri

    Pentru umplutura:

    nuca
    zahar
    esenta de rom
    esenta de vanilie
    albusuri
    visine din compot

    Plus:

    zer/lei/unt topit pentru framantat
    zahar
    ulei pentru uns tavile
    apa+zahar+ulei pentru uns cozonacul dupa ce l-ai copt
    1 ou+ulei+ zahar pentru uns cozonacul crud

    Preparare:

    In primul si-n primul rand cerni faina de 2-3 ori. Apoi faci plamadeala. Pui o cana de faina intr-un vailing, adaugi laptele fiert si cu o furculita omogenizezi totul pana nu mai sunt cocoloase. Adaugi zaharul si drojdia, untul moale, iaurt si smantana. Omogenizezi si lasi la crescut jumatate de ora-o ora. Apoi amesteci plamadeala cu restul de faina.
    La framantat mai adaugi lapte, la nevoie, zahar din cand in cand, dupa gust, iar cu unt topit sau ulei si zer framanti foarte bine aluatul, luand cate putin din compozitia lichida, ungandu-ti mainile si framantand un aluat de cozonac, pe care-l lasi la crescut o ora.
    Intre timp pregatesti umplutura. Nuca macinata o amesteci cu zaharul, zaharul vanilat si esenta de rom, plus albusurile. Visinele le scurgi de zeama. Tavi de cozonac, mai mici si inalte, le ungi bine cu ulei sau cu o bucata de slanina.
    Aluatul il imparti in 6 bucati pe care pe rand le intinzi intr-o forma dreptunghiulara, pe care o ungi putin cu ulei. Iei din compozitia de nuca si cu degetele ungi foaia, apasand, astfel incat nuca sa intre putin in aluat. Pui si visinele si tot asa, le presezi.
    Strangi alautul sul, fara a-l strange prea tare, ci lasa-l mai largut pentru a avea loc sa creasca.
    Pune strudelul in tava si impunge-l cu furculita pe alocuri. Lasa-l la crescut 10-15 minute. Unge-l cu ou, ulei si zahar batute impreuna si da-l in cuptorul preincalzit la foc mai iute la inceput si mai domol la final.
    Scoti strudelul din cuptor si il ungi cu apa cu ulei si cu zahar plus esenta de rom, eventual, si-l acoperi cu un servet curat. Dupa ce auburii l-au patruns poti scoate strudelul frumos din tigaie. IL lasi la racit si-l portionezi.

    Pentru poza puteti vizita blogul meu :)

    https://artasisavoare.wordpress.com/2014/08/09/strudel-cu-nuca-si-visine/

    Răspunde