Categorii aperitive

Ouă marinate în stil asiatic – ouă pentru ramen

Reteta de Laura Laurențiu
Adaugata la 21.04.2021
Pregatire 00:03 ore
Gatire 00:07 ore
Timp total 00:10 ore
Portii 2
Grad dificultate usor
calorii 88 / portie

Aceste ouă marinate în stil asiatic – ouă pentru Ramen (Ajitsuke Tamago) sunt unul dintre cele mai delicioase și populare toppinguri ale faimoasei supe japoneze dar sunt adesea servite și ca atare, ca aperitiv. Tehnica preparării lor este foarte simplă, așa cum veți putea descoperi în tutorialul video inserat.

Acum trei ani, fiica mea a petrecut o lună vizitând Japonia. O vacanță de o lună încheiată poate părea destul de lungă. La întoarcere, însă, mi-a spus că a fost mai tot timpul pe fugă, dorind să intre în contact cu cât mai multe din minunile Țării Soarelui-Răsare.

În toată această lună de zile, a străbătut Japonia de la Tokyo la Furosaki și înapoi, apoi de la Tokyo la Nagasaki. În nicio zi nu a pierdut contactul cu gastronomia japoneză. Și nici cu mine, care am admirat de minimum trei ori pe zi, prin Google Photos, imagini cu fel de fel de preparate culinare japoneze. Unul dintre cele mai prezente a fost supa Ramen, în nenumărate variante. Oricât de diferite au fost unele față de celelalte bolurile cu ramen mâncate de fiica mea, în Japonia, nu îmi amintesc să îi fi lipsit vreunuia aceste ouă marinate în stil japonez – Ajitsuke Tamago – care fac ramenul și mai apetisant. Pentru rețeta completă de ramen, click pe poza de mai jos.

Cadoul pe care l-am primit de la fata mea, la întoarcerea din Japonia, a fost, firește, o carte cu rețete de Yasuko Fukuoka. Cartea asta, scrisă ca pentru o novice ca mine, mi-a deschis, timid, o ferestruică spre bucătăria japoneză. Am citit-o din scoarță-n scoarță, de câteva ori. Am început să caut apoi alte informații. Iată, am avut nevoie de trei ani de documentare ca să mă încumet să fac un bol de supă ramen în care am pus, firește, și niște ouă marinate în stil japonez / Ajitsuke Tamago / ouă pentru ramen.

Ouă marinate în stil japonez | Ajitsuke Tamago | 味付け玉子

După cum am mărturisit deja, mi-a luat mult timp să mă încumet să fac o supă ramen. Asta pentru că sunt destul de reticentă în a oferi informații pe care nu simt eu că le stăpânesc destul de bine. Consider că documentarea e cea mai importantă parte a muncii mele.

La un moment dat, am considerat, în sfârșit, că am adunat suficiente informații ca s-o fac. Mi-au dat curaj sfaturile bune pe care le-am găsit pe Just One Cookbook, de fapt. Au mai trecut, însă, vreo trei luni, până am adunat toate ingredientele. Asta s-a dovedit a nu fi o treabă atât de ușoară cum aș fi crezut.

În privința celui mai popular topping al celebrului ramen, aceste ouă marinate în stil japonez, lucrurile stau exact invers. E nevoie de doar patru ingrediente pentru a face ouă pentru ramen. Priceperea necesară, deasemenea, e destul de puțină. Urmăriți tutorialul video încorporat mai jos, după lista de ingrediente. Vă sfătuiesc să nu omiteți nici sfaturile de mai jos.

 

Pentru reușita deplină, cel mai important este să se respecte indicațiile de gătire a ouălor:

  • Ca să obținem ouă pentru ramen cu gălbenuș moale, scoatem ouăle din frigider exact înainte de a le adăuga în apa care fierbe în clocote mici
  • Pentru a păstra gălbenușul în mijlocul oului, rostogolim permanent ouăle în apa care fierbe molcom, pe durata primelor trei minute de gătire.
  • De la început, pregătim un bol cu apă rece cu gheață.
  • Fierbem ouăle exact șapte minute.
  • După șapte minute, scoatem ouăle din apa fiartă și le transferăm în bolul cu apă cu gheață.
  • Pentru marinarea ouălor, folosiți o pungă mică, așa încât marinada să le cuprindă peste tot. Pentru mai multe ouă marinate, creșteți și cantitatea de marinadă, caz în care puteți folosi o caserolă.

Ingrediente ouă marinate în stil asiatic – ouă pentru supa ramen

  • 2 ouă mari
  • 2 linguri de sos de soia (preferabil japonez)
  • 2 linguri de mirin (vin japonez de orez)
  • 6 linguri de apă

Mod de preparare – rețeta video

 

Păstrarea și servirea

Acum, că ați văzut cât de simplu se fac aceste ouă marinate în stil japonez, mai trebuie să știți doar câteva lucruri. Nu puteți păstra ouă pentru ramen decât la frigider, în marinada lor și pentru maximum patru zile. În acest interval de timp trebuie să fie consumate.

Cât despre servire, evident, prima lor utilizare este cea de topping pentru supa ramen.  Aceste ouă, însă, pot fi servite și pur și simplu ca aperitiv. Vor fi minunate sevite reci, scoase de doar câteva clipe din marinadă, cu toppinguri cum ar fi semințele de susan ușor prăjite, ceapa verde tăiată fin, o salată de alge, ridichi în felii fine etc.

Sper ca rețeta de azi să vă fie pe plac și da, foarte curând intenționez să public și rețeta de ramen. Înainte de asta, mai am un topping care merită detaliat într-o rețetă dedicată, fleica de porc marinată, așa numita chashu. Pe curând!

Vezi comentarii

  • Buna Laura,

    Am doua intrebari:
    - sosul de soia folosit este "light" sau "dark" ?
    - marinata ramasa poate fi refolosita pt alte oua ? Daca da, cam cat rezista in frigider ?

    Multumesc,

    Mihai

    • Sosul se soia folosit este shoyu japonez, zic eu că ar corespunde celui light. Marinada cred că s-ar putea refolosi, doar că o parte din concentrația ei se pierde, trecând în ouăle deja marinate. Așa că cel mai sigur ar fi să fie împrospătată cu câte 1 lingură de sos de soia și de mirin. Nu am încercat încă să o păstrez în frigider, dar cred c-ar trebui să reziste destul de bine, într-o sticlă bine astupată.

Share

Acest site folosește cookies: Află mai multe