Astazi se implineste o luna de cand m-am intors din vacanta in Antalya. Zambesc, pentru ca imi dau seama ca amintirile imi sunt atat de proaspete de parca nici n-as fi plecat de acolo. Daca inchid ochii, mi se pare ca vad cerul si marea uimitor de albastra si ca simt toate aromele dumnezeiesti ale litoralului Antalyei: mirosul sarat al Mediteranei, parfumul amestecat al trandafirilor, caprifoiului, arbustilor infloriti, mirosul de menta si rozmarin de dupa ploaie, mirosul de lavanda din dulapul camerei de la hotelul Royal Holiday Palace si mirosurile delicioase si indraznete ale bucatariei turcesti. In aceasta ultima parte a foiletonului meu despre vacanta din Antalya, o sa vorbesc destul de mult despre aceste arome care sunt in stare sa trezeasca gurmandul din fiecare dintre noi, ba chiar o sa va ispitesc cu niscaiva secrete in posesia carora am ajuns datorita amabilitatii chef-ilor turci.
V-am povestit deja in prima partea a foiletonului despre Antalya, primul hotel in care ne-am cazat a fost Papillon Ayscha din Belek. Gazdele au fost nespus de amabile, camera confortabila, atmosfera familiala si calma, despre toate acestea nu ma satur sa povestesc tuturor. Azi vreau sa va faceti o idee asupra ofertei culinare a acestui resort atat de prietenos si de aceea o sa scriu mai putin, lasand mai degraba imaginile sa vorbeasca. In prima imagine a articolului il puteti vedea pe sous-chef-ul Mahmud Dogan verificand atent felurile pentru cina, iar in continuare vrea sa va arat de ce am plecat cu regretul de a nu fi putut sa gust nici 10% din tot ce ni s-a oferit, si toate aratau si miroseau atat de bine.
La fiecare masa, pide proaspete, cu tot felul de umpluturi, coapte pe vatra si delicioase de nu pot povesti.
Daca am profitat de ceva, a fost pestele proaspat, il alegeai si era pregatit instant in fata ta, pe gratar sau la tigaie.
Zeci de feluri gatite, bufet cu mezze specific turcesti, salate, masa cu fructe, paste, carnuri grillate si rotisate, legume la abur sau la grill… si cam tot ce-ai visat.
Iar despre dulciuri, ce sa mai vorbim! Varietatea si minutiozitatea cu care erau pregatite te facea sa crezi ca imparatia prajiturilor exista cu adevarat si ca tocmai ai ajuns acolo.
Priviti cu atentie, prajiturelele minuscule stau asezate in cosulete de zahar. Unele cosulete sunt cu alune pralinate, de nu stii ce-i mai bun, cosuletul sau prajiturica.
Cu toate ca aratau (si erau) delicioase, nu am abuzat (spre deosebire de sotul meu :P). In schimb, mi-am facut cheful cu baclavalele, care sunt foarte variate, cu umpluturi de branza, de fistic, cu crema de vanilie, cu nuci, alune, cu mac si nu mai stiu de care. Culmea, sunt ele dulci, dar nu ca cele de la noi. In schimb sunt de o finete si cu un gust atat de bun cum nu am mai intalnit.
Nu doar bucatele au fost impecabile la Papillon Ayscha, ci si serviciile. Cum asezai paharul gol pe masa, cum ti-l umplea cineva. O armata de ospatari atenti, scoliti de seful de sala in fiecare seara, hotarati sa-l determine pe fiecare client sa pastreze o amintire de neuitat a sejurului.
Sous-chef-ul cel amabil si energic impreuna cu sotul meu:
Dar… dupa trei zile de sedere in acest paradis calm, ne-am amintit cat de bine-i sade calatorului cu drumul si am apucat-o spre Kemer.
La Kemer, muntii Taurus si marea sunt atat de aproape, incat pare ca doar fasia nisipoasa a plajei ii separa. Doar pare, cand te apropii observi ca in Kemer resorturile sunt foarte apropiate de locuintele localnicilor, care au si dezvoltat afaceri pe seama acestei vecinatati, asa ca imediat peste drum de hotelurile de cinci stele se intind kilometri de tarabe cu suveniruri, haine de piele, agentii cu oferte de excursii, pravalii cu papuci si haine de plaja, artizanat, bijuterii si magazine colorate pline cu sute de varietati de rahat turcesc.
Hotelul in care ne-am cazat, prin grija celor de la Family Travel, este luxosul Akka Antedon. Aici ne-a asteptat o camera primitoare, frumoasa, luminoasa si aerisita.
Akka Antedon e un hotel care te surprinde, din afara nu pare foarte mare, dar este asezat pe un domeniu imens, are plaja cu cea mai lunga intindere din care am vizitat in Antalya iar cand intri, descoperi ca si cladirile sunt la fel de mari, desfasurate intr-o gradina imensa.
Ca sa ajungi la plaja, trebuie sa strabati gradina uriasa, care in ciuda marimii ei, e foarte bine intretinuta.
Intr-un colt mai retras de gradina descoperim cu placere un adapost pentru pisici, unde sunt ingrijite pisicutele batrane sau bolnave si cele fara stapan. Mi se pare foarte dragut. Oricum, deja observasem ca tare mult le plac pisicutele turcilor.
In alt colt de gradina, teatrul in aer liber, foarte cochet, unde seara am avut prilejul sa urmarim spectacolul de acrobatie al unei trupe de chinezi.
Trecand prin gradina, intalnesti la tot pasul piscine superbe, legate intre ele prin podete arcuite. Piscinele sunt multe, foarte mari, foarte curate.
V-am spus, insa, ca eu, personal, ii inteleg cu greu pe cei care prefera piscinele marii, asa ca m-am grabit la plaja, chiar daca n-am avut noroc de vreme insorita in cele doua zile cat am stat la Kemer.
Daca marea e totusi prea rece, te imbie la relaxare sumedenie de terase unde esti servit cu bauturi si gustari de tot felul.
Nu neaparat referitor la hotelul Akka Antedon si nici la vacanta in Antalya, ci asa, ca o constatare mai veche: copiii rusilor sunt tare cuminti :)). O sa radeti, stiu, dar sunt cei mai cuminti copii din cati am intalnit, am observat asta in doi ani de vacanta in Muntenegru, o alta destinatie preferata a rusilor, iar in Antalya m-am convins ca nu e doar o impresie. Pe riviera turceasca in jur de jumatate din turisti sunt din Rusia si majoritatea au cu ei copii. Dom’le, si-s cuminti, nu fac galagie, mananca frumos in restaurant, nu urla pe plaja, ce mai, ingeri de copii. Nu acelasi lucru il pot spune despre țâncii francezilor care seamana mult mai mult cu ai nostri (ginta latina, de!), caci aici, la Kemer, erau cazate destul de numeroase cupluri de francezi cu odraslele lor cu tot. Astia se aruncau pe jos, tipau, alergau prin restaurant, sareau in bazin stropind pe toata lumea… adica copchii normali :). Ce mi s-a parut mie foarte fain in Antalya e ca oricat de rau sau de cuminte copil ai avea, poti sa-l lasi cu altii de varsta lui, supravegheat de personal calificat si antrenat sa suporte toate hachitele micilor neastamparati, si sa petreci cat de multe ore de liniste ai chef. Fiecare hotel ofera facilitati speciale destinate copiilor si Akka Antedon nu face exceptie.
A doua zi a inceput si sa ploua si pe moment ne-am considerat tare ghinionisti. In scurt timp, insa, ne-am dat seama ca ne putem petrece timpul liber de minune profitand de facilitatile hotelului: galerie de cumparaturi unde am gasit un magazin cu cei mai draguti magneti de frigider (ca doar n-aveam sa-mi cumpar blanuri :P), baruri, cofetarii, restaurante, un centru spa minunat, cu jaccuzzi, bazin acoperit, sauna, baie turceasca, sala de fitness si… dupa atata miscare, minunatul „Vitamin Bar” unde primesti sucuri proaspete de fructe si legume, stoarse chiar in fata ta.
Am reusit asadar sa ne obosim bine, am trait experienta absolut fantastica a hammam-ului – nu, nu o sa pun poze de la hammam :P – si va rog sa nu cumva sa ratati hammam-ul daca vizitati in Turcia! E rasfatul suprem si e la fel de emblematic pentru Turcia si valorile ei ca si piramidele pentru Egipt. Ne-am dus la culcare in camera cea frumoasa cu patul confortabil si am dormit profund. A doua zi ne astepta o alta locatie. Poate cea mai cea.
Ultimul nostru popas in Antalya a fost si cel mai luxos, vestitul hotel Royal Holiday Palace din statiunea Lara Kundu. Drept sa spun, auzisem de acest hotel, vazusem imagini pe internet si cu toate ca sotul meu era incantat, eu aveam oarecare temeri ca nu voi gasi acolo ceea ce imi doresc eu de la o vacanta. Prea imi parea un colos, prea semana cu palatele din desenele animate si chiar nu credeam ca voi putea sa detectez vreo vibratie pozitiva acolo. Ei bine, m-am inselat lamentabil. Royal Holiday Palace e un palat nu doar cu numele. Arata ca un palat, e mobilat ca un palat iar oaspetii sai sunt tratati asa cum imi imaginez ca numai locuitorii palatelor sunt. In cele doua zile de sedere aici, in uriasul hotel cu 500 de camere in care erau cazati mai mult de o mie de oameni, personalul hotelului a reusit sa ma faca sa ma simt relaxata, in siguranta, bine dispusa, rasfatata, speciala si inca in cateva feluri pe cate nu stiu sa le numesc, dar sunt foarte pozitive. In plus, gurmandul din mine a fost flatat la maximum, am fost invitata sa gatesc in bucataria restaurantului turcesc a la carte alaturi de executive chef-ul hotelului si sous-chef… ce sa-mi mai fi dorit? Zau, cum sa nu-mi doresc sa ma intorc acolo… ieri, daca se poate?
Dar iata cum arata palatul din povesti:
Lobby-ul hotelului, receptia, candelabrele uriase, toate iti taie respiratia. In schimb, personalul e atat de prietenos, baietii de la receptie sunt incantati sa auda ca suntem din Romania si imediat ne intreaba daca suntem din acelasi oras cu Hagi. :)) Tare le mai place fotbalul turcilor . :)
Urcam la etajul sase unde am fost cazati si ne mai miram inca o data de dimensiunea candelabrelor care sunt inalte cat cateva etaje. Descoperim ca si camera noastra e imensa. Si foarte foarte frumoasa, cu vedere la mare, cu un covor in care te afunzi pana la glezne, cu tapiserii pretioase si mobilier aurit. 1001 de nopti :).
Plaja e ingrijita cu minutiozitate, nisipul fin, accesul in mare usor si placut.
…iar cei care prefera scaldatul in piscina in locul Mediteranei, nu ca i-as intelege, dar au si ei parte de rasfat din plin, la Royal Holiday Palace vor gasi piscine impecabile, terase imaculate, aqua park, luna park si cam tot ce ti-ar trece prin cap pentru o vacanta reusita.
Dupa o balaceala buna, ne grabim in camera sa ne aranjam: am fost invitati la cina in restaurantul turcesc a la carte, de catre insusi executive chef-ul Yücel Güney in persoana.
Chef Güney a fost atat de amabil incat ne-a asteptat si a petrecut cu noi cateva zeci de minute la cina, povestindu-ne despre oferta culinara a hotelului, in timp ce noi savuram delicioasele mezze cu care am fost intampinati: pastrama de vita, branza de capra cu nuci, un fel de salata de vinete, fasole verde sote, vinete si dovlecei sotati, smochine cu branza si altele. Aflam ca in afara de restaurantul principal in care se serveste micul dejun, pranzul si cina in fiecare zi, la Royal Holiday Palace oaspetii pot cina in cele cinci restaurante a la carte: unul cu specific italian, altul din orientul indepartat, unul mexican, altul pescaresc si cel de grill tucesc, in care ne aflam si noi. In restaurantul principal specificul este international si mesele sunt servite sub forma de bufet (extrem, extrem de bogat si foarte gustos) dar si minuturi, zeci de bucatari sunt postati la plite si pregatesc in fata si dupa dorintele oaspetilor paste, carnuri la grill, peste si alte delicioase preparate rapide. Cand ni se aduce aperitivul cald, delicioasele içli köfte care pur si simplu ti se topesc in gura, chef Güney se retrage cu discretie, lasandu-ne sa savuram cu gemete de placere. Dupa aperitivul cald primim o salata racoritoare, cu castraveti si alte legume proaspete, lamaie si menta.
In timp ce ne-am delectat cu salata racoritoare, felul nostru principal sfaraia pe grill, sub atenta supraveghere a sous-chef-ului Mehmet Ali Gasçi.
Desertul a fost simplu si absolut delicios, o budinca de orez cu lapte coapta, servita cu o inghetata foarte fina si consistenta.
Chef Mehmet insusi imi aduce cafeluta turceasca si ma intreaba daca mi-au placut bucatele, apoi lanseaza invitatia: maine la 11 dimineata, aici in bucatarie, sa gatim impreuna ceea ce ti-a placut mai mult la cina de asta seara. Wow! Nici ca puteam sa imi doresc altceva!
A doua zi ne revedem in bucataria restaurantului turcesc. Felul preferat… içli köfte, desigur :). Sunt nemaipomenite si tare as vrea sa invat sa le pregatesc. Si, fara a cantari ingredientele, iata ce ne arata chef Mehmet:
Ingrediente:
- bulgur hidratat in apa (cam 400 de grame, zic eu ochiometric :P)
- carne de vita fara grasime si pielite, fin tocata (cam 600 de grame)
- ceapa (2 cepe bune)
- 1 mana de samburi de nuca tocati la cutit
- ulei de masline (3-4 linguri)
- paprika
- 2 linguri de faina alba
- pasta de ardei
- usturoi, sare, piper, chimion macinat dupa gust
- patrunjel verde tocat
- oregano uscat (cam 1 lingurita)
- busuioc uscat (tot cat oregano)
- ulei pentru prajit sau apa sarata pentru fiert
- iaurt, salate, ulei de masline, chilli pentru servit
Preparare:
Pe foc se pune o oala in care se incinge uleiul, apoi se adauga ceva peste jumatate din carnea tocata. Cat carnea se rumeneste, se toaca ceapa (nu foarte marunt). Dupa ce carnea se deschide la culoare si nu mai are nici urma de sange, ba chiar prinde a se rumeni din loc in loc, se adauga ceapa si se condimenteaza cu sare, piper, oregano si busuioc. Se gateste pe foc mic cam 10 minute, apoi se adauga nuca si se trage de pe foc. lasandu-se sa se raceasca bine.
Asta va fi, deci, umplutura, pe care putem sa o facem la fel de bine vegetariana, daca dorim, folosind doar ceapa, nuca si ciuperci, de exemplu, sau alte legume care ne sunt pe plac, ne spune chef Mehmet.
Pentru invelisul delicios, chef Mehmet condimenteaza bulgurul hidratat cu un strop de sare si piper, adauga paprika dulce, pasta de ardei, putin de tot usturoi zdrobit, faina si restul de carne (pentru varianta vegetariana carnea se inlocuieste cu cartofi fierti in coaja bine zdrobiti). Se framanta bine compozitia, ca pe un aluat, apoi se lasa la frigider sa se lege mai bine, macar 25 de minute, timp in care se va fi racit bine si umplutura.
Pentru a modela delicioasele içli köfte, se rup din aluatul pregatit bucati cam cat o minge de ping-pong si se modeleaza in forma de palnie. Treaba asta pare ceva mai migaloasa doar pana ce se prinde miscarea. Palniile se umplu cu umplutura si se inchid la capt, modelandu-le frumos intr-o forma alungita si eleganta. Hai, ca ne ajuta si Marina de la guest relations, trebuie sa iasa!
Da, am reusit, sunt mandra, va rog sa mi-o pastrati pe köfte a mea deoparte ca vreau sa o iau acasa! Nu, o mancam acum? Fie si asa!
Daca de cu seara ne-am delectat cu içli köfte prajite, cu peretii crocanti si mijlocul incredibil de moale, acuma am aflat ca la fel de bine se pot pregati si fierte in apa clocotita cu sare. Pe cuvant ca nu stiu sa spun care-mi plac mai mult, cele fierte se dovedesc delicioase, presarate cu felii de usturoi, chilli si ulei de masline si cu o lingura de iaurt rece alaturi.
Executive chef Yücel ne sugereaza sa incercam si niste sarmale. E, zic eu, de-astea se fac si pe la noi, chit ca stiu bine ca va datoram drepturi de autor pentru ele. Si facem niste sarmalute mici, delicate, invelite in frunze de sfecla si condimentate intr-un fel cu totul inedit pentru noi.
Ingrediente:
- frunze de sfecla
- carne de vita tocata (cam 1 kilogram)
- 1 ceasca buna de orez spalat si uscat
- nuca (1 pumn bun de samburi tocati la cutit)
- 3 cepe mari
- usturoi (mi se spune ca de asta nu putem sa punem prea mult :P)
- 2 rosii tocate cuburi
- 4 lamai
- pasta de rosii, 1 lingura uriasa
- pasta de ardei, 1 lingura
- 1 legatura de menta proaspata
- 1 legatura de marar
- 1 legatura de patrunjel
- 1 lingura de oregano uscat
- sare si piper
- 1 lingura de chimion macinat
- ulei de floarea soarelui, cam 50 de ml.
- ulei de masline, 50 de ml.
- pentru fiert, apa in care s-a dizolvat pasta de rosii, oregano uscat, catei de usturoi feliati, sare, piper
Preparare:
Frunzele de sfecla se oparesc scurt in apa apoi se trec imediat intr-un castron de apa cu gheata, ca sa-si pastreze culoarea. Cotoarele se indeparteaza.
Pentru umplutura, se amesteca bine carnea, orezul, pasta de rosii si de ardei, rosiile tocate, verdeturile si toate condimentele. Se adauga zeama de la 3 lamai si uleiul in fir subtire si se framanta bine. Pe frunzele de sfecla se pune cam 1 lingurita din compozitie si se formeaza sarmalute minuscule care se aranjeaza in oala, deasupra unei farfurii care se aseaza rasturnata la fundul vasului, ca sa nu se prinda in timpul fierberii. Se acopera cu apa in care s-a adaugat zeama de la 1 lamaie, 1 lingura de pasta de rosii, oregano uscat, catei de usturoi feliati si putina sare. Se acopera cu o alta farfurie si se fierb la foc mic, cam jumatate de ora.
Cei doi chefi sunt uimiti de dexteritatea mea la impachetatul sarmalelor si eu le reamintesc ca acest fel turcesc a devenit traditional si in tara noastra. Glumim, degustam preparatele si ne tragem si-ntr-o poza.
Am adus multe amintiri cu mine acasa din vacanta mea in Antalya, toate placute. Am intalnit oameni buni si calzi, am gustat mancaruri gustoase si mi-am clatit ochii privind frumuseti desprinse parca din paradis. Sper sa aveti si voi sansa de a petrece o vacanta la fel de frumoasa. Sansa mea au fost prietenii de la Family Travel. :)
P.S. sotul meu tocmai imi spune ca si-ar fi dorit sa fie uitat acolo, din pacate nu s-a putut :P. Dar… putem reveni in Antalya si sigur o sa o facem in viitor.
Vacanta in Antalya, partea a 2-a
Elena spune: 
lauralaurentiu 
Lasă un răspuns