Mâncarea în Grecia – 10 lucruri care mi-au plăcut și 10 care mi-au displăcut
Nu a fost prima dată când mi-am petrecut vacanța în Grecia și am revenit după trei ani motivați de amintirea unei vacanțe aproape perfecte, inclusiv din punct de vedere culinar. Evident, lucrurile sunt într-o permanentă schimbare și în dorința de a mulțumi turiștii, am observat că mult din ceea ce m-a încântat la precedenta descindere în Elada, adică exact ceea ce făcea parte din specificul local, a cam dispărut.
Evident, grecii sunt și ei niște oameni care nu trebuie judecați prea asupru, cu atât mai mult cu cât trăiesc un an întreg din ceea ce câștigă în cele trei – patru luni cât durează sezonul turistic estival, așa că acest articol nu are scopul de a emite judecăți, cu atât mai mult cu cât știu că foarte mulți dintre oameni e posibil ca nici măcar să nu îmi împărtășească opiniile. Pur și simplu am consemnat observațiile mele și atâta tot, e posibil ca nici măcar să nu fiu extrem de obiectivă și ca în acești trei ani pur și simplu să fi crescut așteptările mele.
În fine, cu intenția de a încheia într-o notă pozitivă, voi păstra cele bune pentru final și voi începe cu ceea ce nu mi-a plăcut:
10 lucruri care nu mi-au plăcut la mâncarea din Grecia
1. Sunt o gurmandă și mai ales atunci când călătoresc îmi place să experimentez cât mai multe din preparatele locale. Până la urmă, nu fac 1000 de kilometri până-n Grecia în fiecare zi, nu? Așadar, ceea ce urăsc cel mai mult atunci când merg la restaurant sunt porțiile mari, iar în Grecia porțiile sunt nesimțite. Știu, mulți vor ridica din sprâncene a nedumerire, cum dom’le, se plânge duduia asta că sunt porțiile prea mari? Sunt enorme și ăsta e unul din lucrurile care îți limitează opțiunea de a comanda mai multe lucruri pe care, poate, ai fi curios să le descoperi.
Uite, să aruncăm o privire asupra primei fotografii, este o farfurie oarecum pătrată, cu latura de aproximativ 28 de centimentri, plină cu ”mezze” (aperitive) care ne-a fost vândută ca ”mezze assortment for two” (adică eu și bărbatu-meu) și lângă care am primit și o pâinică rotundă cam de 14 cm diametru. Pâinea fiind caldă. Pe platou, am avut salată de icre, salată de ton, o pastă de brânză picantă, salată de vinete, tzatziki clasic și cu sfeclă roșie și o salată cu creveți și maioneză. Plus o pastă de măsline, pe care o primeai cam la orice.
Toate astea au fost bune, gustoase și-am fost puși în fața alegerii: să le lăsăm pe farfurie, acceptând că vor ajunge la gunoi (iar noi amândoi urâm risipa de mâncare) ori să ne resemnăm să le mâncăm săturându-ne încă de la aperitiv, știind că făcuserăm greșeala să comandăm și un fel principal? Am ales a doua variantă și le-am mâncat iar rezultatul a fost că o masă cu preparate în general ok nu ne-a lăsat o amintire prea plăcută, în schimb nu vom uita prea ușor disconfortul și discuțiile de genul”Oare cum se spune triferment pe grecește?” sau ”Numărul de la urgențe o fi și aici tot 112?”.
Mi-a lipsit foarte tare faptul că nici măcar nu am avut opțiunea de a comanda porții mai mici. La oricare tavernă am încercat, grecii ne-au spus zâmbind ”yeț, yeț ovcorț” și ne-au adus același ligheane cu salată, cratițe cu supă (cu supa am greșit doar de două ori, nu ne-a prea plăcut nici felul în care era gătită și nu am mai comandat) și farfurii doldora de mâncare.
După câteva zile, am învățat că nu e după capul nostru, să comandăm fiecare ce avem chef, pentru că porțiile sunt atât de mari încât nu le facem față nici dacă le împărțim la doi și așa a trebuit să ne pliem pe oferta cârciumilor, efectiv constrânși să mâncăm amândoi același lucru la fiecare masă. Mesele noastre au devenit mai triste, pentru că nu am mai avut bucuria aia de a împărți chestii diferite și dacă vreodată am făcut-o, consecința a fost ceea ce veți descoperi la punctul 2, adică o imensă, revoltătoare risipă de mâncare.
2. Risipa de mâncare: în stânga, salata verde pe care ați văzut-o și în prima imagine, porție de 1 persoană, din care am mâncat doi și din care a rămas mai mult de jumătate. În fundal niște paste delicioase cu creveți, din care am mâncat până am simțit efectiv că mi se face rău, pentru că așa sunt eu, nu pot să arunc mâncare la gunoi fără să-mi apară în minte imagini dureroase de copii costelivi și hămesiți, pe care nu le pot alunga ceasuri întregi. Se moare de foame în lumea asta și chiar mi-aș dori mai multă responsabilitate de la oamenii implicați în zona culinară, mai ales de la ei. Și totuși, tot ceea ce se vede în imagine, plus ceea ce nu se vede (un souvlaki neatins din cele trei bucăți care au venit în porția comandată de bărbatu-meu) au ajuns la gunoi. Trist.
Pe durata celor 16 zile în care am mâncat prin diverse locuri din Sithonia și în Salonic, am văzut de sute de ori aceeași imagine dezolantă: farfurii pe jumătate pline cu mâncare, debarasate de ospătari senini, ca și cum ar fi fost un lucru firesc. Ei bine, nu e nimic firesc în asta, după părerea mea.
3. Salatele neasezonate. Trebuie să recunosc că nu mă pot plânge de acest aspect strict în ceea ce privește recenta experiență culinară din Grecia. Adevărul e că urăsc cu pasiune salatele neasezonate ori de unde ar proveni ele. Atunci când îmi prezinți la masă o farfurie cu legume tăiate nu pot să o accept ca fiind o salată dacă n-are cel puțin sare. Ce bucătar poți fi dacă nu îți asumi nici minimul risc de a asezona o salată?
Ei bine, în Grecia nu mi s-a servit decât o singură salată asezonată (în Salonic), în rest aceleași legume tăiate în bucăți, chiar atunci când am transmis în cei mai prietenoși termeni bucătarului că merg pe mâna lui și sunt curioasă cum îi place lui salata.
Așadar, pregătiți-vă să turnați și presărați din olivieră, amestecați gospodărește, băgați degetul prin salată ca să verificați dacă ați nimerit gustul sau nu. Știu, suntem ”antrenați” la sportul ăsta de la noi de-acasă, dar… așteptările mele, bată-le vina!
Restaurant Tzitzikas din Porto Koufo, nr. 1 în Sithonia pe TripAdvisor și confirm că per total, cu bune și mai puțin bune, e cam cel mai bun din zonă
4. În Grecia lămâile îți pică-n cap pe stradă, dar nu poți primi o limonadă la restaurant! Am încercat în patru taverne diferite, peste tot mi s-a oferit o chestie îmbuteliată, o băutură carbonatată cu extract de lămâie. Am insistat și cum pe farfuriile noastre oricum puneau jumătăți de lămâi, am luat la un moment dat una dintre ele și i-am întins-o ospătarului care părea să nu fi auzit de limonadă în viața lui, spunându-i ”Take this, squeeze it in glass, add two ice cubes and two teaspoons of sugar then fill the glass with water.” Răspunsul a fost ”Impoțibăl”. Ok, n-am mai cerut, mi-a fost învățătură de minte.
5. Uniformitatea ofertei culinare. După ”bunul obicei” balcanic, așa cum în România toate cârciumile vând ceafă, mici, ciorbă de burtă etc, și în Grecia toate cârciumile vând cam aceleași lucruri. Diferențele stau doar în nuanțe. În Salonic am descoperit cu plăcere câteva preparate inedite (nu multe), însă în zona în care se face turism litoral și în care am petrecut cel mai mult timp, zici că proprietarii tavernelor și-au împrumutat unul altuia meniurile ca să fie xeroxate, cu timide excepții din partea celui care ne-a fidelizat (Tzitzikas din Porto Koufo).
6. Cartofii prăjiți. Presupun că turiștii nemți au fost cei care au făcut ca amorul grecilor față de cartofii prăjiți să devină atât de puternic, nu că lor nu le-ar fi plăcut să prăjească în baie de ulei (și doamne, buni mai îs dovleceii ăia și vinetele prăjite de la greci!) Ideea e că rareori sau mai degrabă, aproape niciodată nu poți primi o mâncare fără măcar un cartofior prăjit, acolo. La ora cinei tot litoralul grecesc miroase a ulei încins și da, la fel ca și salatele, sunt serviți neasezonați. Sarea e pe masă, ce să ne mai plângem?
7. Lipsa de fantezie. Poate nu am nimerit eu acolo unde trebuie, poate că nu am căutat destul de bine (cu toate că am citit review-urile de pe trip advisor pentru fiecare din cele 130 de restaurante din Sithonia înscrise), poate nu am știut unde să caut. Ideea e că m-a dezamăgit lipsa de fantezie, de inspirație pe care am văzut-o în mâncarea din tavernele de pe litoralul Sithoniei. Cred că asta e oarecum o consecință a faptului că oamenii nici nu sunt obligați să se străduiască prea tare, clientela este oricum în creștere de la un an la altul pur și simplu ca o consecință a faptului că oameni ăștia vând mâncare în paradis.
8. Supa de pește și supa de pui. Na, pe asta nu am putut-o salva nici cu sare, nici cu piper, nici cu lămâie. În afara faptului că era multă (către 1 litru/porție), nu era nimic altceva: prea urâtă ca să-i fac poză, exact aceeași zeamă și pentru pește și pentru pui, asta în condițiile în care am comandat în două taverne diferite din două stațiuni diferite. Zeama grosuță conținea mult orez răsfiert, înflorit la capete, mulți cartofi răsfierți (da, și orez și cartofi), câteva rondele mari de morcovi și ceva mai multe rondele de castraveți murați. În plus, bucăți de pește cu os cu tot (dacă era de pește) respectiv de pui.
9. Ce știm de acasă și ce găsim de acolo. Când pornim către Grecia, unii dintre noi visăm frumos cu arome de oregano, de mentă, de busuioc grecesc, de măghiran și de cimbru, ce să mai zicem de visele gurmande care ne fac să salivăm gândindu-ne la miel și capră gătite încet. Probabil sub presiunea acelorași turiști care strâmbau din nas la orice aromă nouă din mâncare sau la cărnurile mai deosebite, s-a ajuns ca meniul cârciumilor să conțină doar chestii general acceptate de către turistul flămând, fără apetit de experiențe culinare inedite. În cele 16 zile petrecute în vacanță am văzut doar câte-un pic de pătrunjel și rareori alte ierburi aromatice și atunci cu rol de decor, nu pentru a asezona mâncarea (făcând abstracție de oregano pe care mi l-am pus eu singură în salata grecească pe care mi-o făceam în cameră aproape în fiecare dimineață). Miel am găsit la Salonic, capră nici n-am văzut.
10. Top fo the top, acest homar. Faceți abstracție de poza făcută cu telefonul și chiar și de faptul că mi-a fost servit cu varză, adevărata problemă e că mi-a fost prezentat… fără clești!!! Era fiert corect, era proaspăt și carnea era dulce, dar când am întrebat unde-s cleștii mi s-a răspuns că-s la gunoi. Că ei nu servesc clienților cleștii, adică una din cele mai bune bucăți.
Edit: din 10 puncte care nu mi-au plăcut, am rămas cu 9, pentru că, mea culpa, am aflat că ceea ce în meniul restaurantului era listat ca ”lobster” de fapt a fost o ”aragosta”, animal marin care înoată prin apele Greciei și un are aspect asemănător cu acesta dar nu identic, așa încât în partea din față nu are binecunoscuții clești plini cu carne suculentă la care am visat eu imediat ce am citit cuvântul ”lobster” în meniu, ci doar niște gheare mici atașate ”brațelor” ce au și ele un pic de cărniță albă în interior. Greșeala mea, recunosc, totuși, nu pot să nu rămân cu uimirea că în momentul în care am întrebat de ”claws” nu mi s-a oferit această explicație.
10 lucruri care mi-au plăcut la mâncarea din Grecia
Așa cum am spus, vreau să închei într-o notă pozitivă, așa cum a fost și impresia generală a vacanței noastre. Cu siguranță, în Grecia vom reveni. Poate vom consulta surse mai de încredere decât cele de pe internet, poate ne vom alege destinațiile urmând recomandările unor prieteni pe care îi știm la fel de pretențioși ca noi, sigur este că atâta timp cât pe litoralul grecesc vor mai putea fi văzute apusuri ca-n imaginea de mai jos, turismul local nu este în cel mai mic pericol.
Revenind la mâncare, să vedem ce mi-a plăcut:
1. Calitatea produselor locale. Mi se pare foarte pozitiv faptul că în Grecia poți opta pentru cazare cu self catering (studio sau apartament cu bucătărie inclusă). Piețele și micile prăvălii locale sunt pline de produse de o calitate excepțională pe care le poți găti simplu, începând cu peștele și fructele de mare mai proaspete decât ai să vezi vreodată, apoi brânza Feta, brânza Kefalotyri, făcută din lapte de oaie sau de capră, care prăjită la tigaie sau gătită rapid la grătar e o minune, dacă ai noroc, botarga – Avgotaraho – ”caviarul” grecesc, făcut din icre de chefal sărate și presate, ardeii de Florina, atât de dulci cum nu ai mai gustat vreodată, roșiile parfumate, fructele dulci, smochinele care-ți cad în cap pe marginea drumului, aproape că era să uit de cele mai bune măsline din lume și de uleiul lor.
Concluzia e că este din ce să se facă mâncare bună cu un minimum de efort iar eu, chiar dacă nu am prea gătit mare lucru în vacanță, câte-o salată grecească aproape zilnic tot am făcut, prea erau bune și legumele și brânza și măslinele.
2. În ce privește cele mâncate prin cârciumi, pe primul loc aș pune aceste midii, de departe cele mai bune pe care le-am gustat vreodată. Nu doar că erau atât de gustoase încât am lăsat politețea deoparte și în final am băut tot sosul rămas în bol, dar a fost unul dintre puținele preparate prezentate într-o porție echilibrată, nici prea mare, nici prea mică.
3. Paste cu creveți – o farfurie mare, mare de tot, plină cu multe paste delicioase, gătite exact cât trebuie și îmbrăcate într-un sos gustos și ușor picant. Deasupra, creveți proaspeți fragezi, dulci ca mierea. Și mulți. Perfect pentru împărțit cu încă o persoană.
4. Kefalotiri la tigaie cu delicioșii ardei Florina. Probabil că dacă ardeii ar fi avut și-un dressing, aș fi pus acest preparat în capul listei. Brânza are o crustă crocantă, interiorul e moale și se întinde firicele și e sărată atât cât trebuie să contrasteze cu ardeii nemaipomenit de dulci și de aromați.
5. Vânătă umplută cu feta și usturoi, cumva pornită pe grătar, că avea și-un subtil gust de fum, apoi finalizată în cuptor așa încât brânza se topește și pătrunde vânăta moale ca o cremă sărată. Nebunie!
6. În Salonic am descoperit în meniul unei taverne kokoretsi (sau, pe turcește, kokoreç). Pentru cei care nu știu, e vorba despre un preparat balcanic de origine otomană, făcut din intestine de miel sau de capră înfășurate în jurul organelor provenind de la același animal, formând un cilindru care se gătește la rotisor. Probabil că mi-ar fi plăcut mult mai mult (și sigur o să încerc să mănânc kokoreç în Turcia) dacă nu mi s-ar fi părut cam prea gătit (mai ales organele din interior, cred că au fost gătite și separat), dacă ar fi fost un pic picant, mi s-a părut că preparatul ăsta chiar are nevoie de ceva iute și dacă… mi-ar fi fost oferit fără cartofi prăjiți. Una peste alta, o experiență faină pentru prima degustare.
7. Sardine a la Tzitzikas, adică împreunate două câte două, cu roșii uscate la soare și usturoi în fiecare pachet de două sardine, gătite simplu la grill. Foarte gustoase, singurul lor defect fiind acela că sunt 14 bucăți de sardine pe care se presupune că ar trebui să le mănânce o persoană.
8. Peștele proaspăt de foarte multe feluri, gătit simplu și ușor neasezonat (se rezolvă, aveți sare pe masă), din păcate prezentat doar cu cartofi prăjiți sau, după ce deveniți clienți fideli, puteți negocia un orez simplu, fiert în apă. Dar peștele doar că nu mișcă, atât de de proaspăt și de suculent este.
9. ”Iaurtul înghețat” (Frozen yogurt) l-am descoperit la Neos Marmaras într-o zi în care erau 40 de grade și dincolo de faptul că ne-a răcorit, aroma de mango pe care am ales-o, bucățile de mango proaspăt și celelalte topping-uri parcă le mai simt și acum.
10. Înghețata de smochine – nu știu dacă această aromă se găsește în toată Grecia, dar noi am descoperit-o într-un mic magazin cu înghețată artizanală în Neos Marmaras și apoi nu am mai putut trece pe-acolo fără să ne luăm măcar o cupă.
Una peste alta, Grecia rămâne locul unde de la trei la cinci dupămasa toată lumea doarme un somn adânc și dulce, obicei pe care vei dori în scurt timp să ți-l însușești. Și-n timp ce valurile blânde își văd de treabă pe plajele aurii, odihna ți-e deplină iar marea e caldă și îmbietoare. Când zeci de mii de taverne de jur împrejurul Greciei te îmbie cu astfel de priveliști, mai contează că trebuie să-ți asezonezi singur salata?
claudia spune: 
Liviu 
Ramona 
Oana D. 
Aliona 
Lasă un răspuns