Agentia Standout, organizatorii evenimentului Blog Chef despre care deja v-am povestit, au vrut sa ne faca sederea in Bucuresti cat mai placuta, asa incat dupa ce emotiile intrecerii intre bloggerii de nisa culinara s-au stins, iata-ne invitati la un cooking show privat si o degustare in unul din restaurantele de la Grand Hotel Continental Bucuresti. Mai frumoasa atentie nici nu se putea, nici mai potrivita pentru un grup de gurmanzi. Aici am avut sansa sa ii cunoastem si sa ii vedem la treaba pe George Baciu si Iulian Chivu, cei care facut parte din echipa de juniori a Romaniei la Olimpiada de gastronomie IKA 2012 in Germania si nu s-au intors acasa cu mana goala, ci cu o medalie de bronz. Despre ei si creatiile lor, in care bunul gust ridicat la rang de arta se adreseaza in aceeasi masura pupilelor si papilelor, vreau sa va povestesc azi.
Imi aminteam din calatorii mai vechi in Bucuresti locatia hotelului: o cladire frumoasa, in stil neorenascentist german, situata pe Calea Victoriei. Nu ii trecusem niciodata pragul, dar vedeam clar in minte edificiul asezat pe un colt, la intersectia cu strada Ion Campineanu, cu al sau aer cam trist si obosit, la fel ca multe alte cladiri superbe ale capitalei, de altfel. Ei bine, cu o placuta surpriza am remarcat inca de afara ca hotelul a fost restaurat, si nu oricum, ci cu grija minutioasa pentru detaliu si intru respectul stilului cladirii. Inca de la intrare facem cunostinta cu luxul, bunul gust si eleganta, materialele pretioase, mobilierul si obiectele de arta.
Suntem invitati in restaurant si descoperim un decor clasic si o atmosfera aristocrata. Tonurile predominante sunt nuante de bej si crem, argintarie veritabila pe mese, portelanuri pretioase.
Elegant si discret, un pian ne imbie sa visam la acorduri blande si la fel e elegant si discret, o placuta aurita ne lasa sa luam seama de contributia restaurantelor de la Grand Hotel Continental la dezvoltarea gastronomiei romanesti.
Suntem anuntati ca bucatarii ne invita – unde altundeva – in bucatarie. O lumina alba de neon inunda bucataria pana in cel mai ascuns coltisor. Si ii cunoastem: George Baciu si Iulian Chivu, tineri, ridicol de tineri, deschisi, prietenosi, cu umor si spontaneitate. Lucreaza impreuna ca un echipaj de formula 1, alta comparatie nu-mi vine in minte. Ii vedem cum unul apuca din mana celuilalt cu o viteza si o precizie incredibila ingrediente si ustensile; George amesteca in cratita pusa pe plita de Iulian (si invers), fiecare din ei stie precis care e urmatorul lucru de facut la ceea ce a inceput cu un minut in urma celalalt; glumesc cu noi, se misca intr-una cu o viteza naucitoare si isi spun unul altuia, fara sa se uite la ceas, „3 minute risotto”, „mai 2 minute rata” si tot asa.
Ne spun ca au inceput sa lucreze in bucatarie de noua ani si ca de doi ani lucreaza impreuna la Grand. „De noua ani? Cati ani aveti voi?”. „Douășcinci.” Ne mai spun ca cei tineri – de parca ei ar fi fost deja seniori – nu mai sunt pasionati de gastronomie, ca au avut parte doar de practicanti plictisiti, care nu intreaba nimic si se considera deasupra oricaror munci la care sunt pusi. Si ne mai spun ce ne pregatesc: risotto cu hribi, radicchio si rucola, file de halibut cu puree de mazare, sos de sofran, baby mushrooms si pearl onions infuzate cu sfecla rosie in otet balsamic si piept de rata cu ratatouille si puree de pastarnac, stropit cu sirop de anason.
Ca sunt priceputi, extraordinar de priceputi, am vazut de cum am intrat un bucatarie. Ca lucreaza cu infinita grija ne-am dat seama. Priviti insa fotografia urmatoare si spuneti-mi daca ati mai vazut pe cineva mai pasionat de ceea ce face.
Preparatele, sau mai degraba bijuteriile culinare, prind contur in cateva minute.
Le vedem, mai suntem lasati sa facem cateva fotografii si apoi suntem invitati pentru degustare, in restaurant. Baietii vin ei insisi cu preparatele ca sa ni le serveasca. Unul dinte ei ii propune celuilalt sa monteze inca o data una dintre farfuriile perfecte din fata noastra. Ochiul perfectionistului vazuse o imperfectiune acolo unde as fi putut sa jur ca totul e perfect :). Intr-un minut vin cu farfuria inapoi, de data asta pare-se ca mai perfecta decat perfectiunea :). Putem degusta, da :).
Risotto: imagineaza-ti ca e toamna. La o margine de padure, frunze in toate tonurile de aramiu si ruginiu s-au asternut pe pamant. Pasesti pe covorul moale de frunze si te afunzi in padure. Cazand de pe ramuri, frunze sclipesc vested in razele unui soare lenes, obosit de arsita de peste vara si de peste tot te impresoara un miros de pamant, ceva dulce si delicios de-ti patrunde pana in suflet. Ei bine, cam asta este intensitatea aromei de hribi a acestui risotto. Un gust perfect balansat, orezul cu o textura ideala, bobul crocant si preparatul cremos si o aroma atat de intensa de ciuperci adevarate, de mijlocul padurii, cum nu am mai simtit din copilarie.
File de halibut cu puree de mazare, sos de sofran, baby mushrooms si pearl onions: cand le-or fi facut pe toate, aproape nu am avut timp sa vedem. Fapt este ca in fata noastra, ca prin vrajitorie, a aparut aceasta opera de arta, superb colorata si parca decorata cu nestemate. Dincolo de frumusetea preparatului, va spun cu mana pe inima ca peste mai bun nu imi amintesc sa fi mancat vreodata in viata mea: in fileul de halibut se regasesc trei texturi foarte distincte, pielita este crocanta pana la ideal, carnea alba a pestelui e fina, suculenta si matasoasa iar jeleul de rosii caramelizat in cuptor. Gustul desavarsit, desigur. „Rubinele” de pe farfurie sunt comestibile: cepsoare mici si dulci, de dimensiunea unor perle, infuzate in balsamic cu sfecla rosie (de unde culoarea rubinie) si un parfum subtil de vanilie. Puree-ul de mazare e gustos, perfect balansat, fara a avea insa un gust pregnant, iar sosul de sofran este la fel, subtil si fin, incat nu pun in umbra centrul de greutate al preparatului, care este pestele.
Piept de rata cu ratatouille si puree de pastarnac: cutitul deja imi spune ca rata e moale, incredibil de moale. Pielita crocanta, bine fripta, niciun strop de grasime netopita. O gust… suculenta, cu textura ca de caramea… se topeste in gura. Pielita are un gust intens de fript. Sare si piper si nimic mai mult, adica ceea ce trebuie si atat cat trebuie. Pentru ca rata merge cu ceva dulce, urmatoarea imbucatura o insotesc cu puree-ul dulceag de pastarnac si o inmoi in sosul siropos aromatizat cu anason. Aroma ma ridica la cer, iar ratatouille-ul rustic, perfect gatit, din cele mai de calitate legume, ma readuce pe pamant. Perfectiune!
Iulian si George ne intreaba daca ne place mancarea lor iar eu nu pot sa-mi maschez uimirea din privire. Daca imi place? O emotie culinara mai puternica nu am simtit demultisor! Sunt uimita de tineretea si profesionalismul lor. Sunt perfectionisti aproape pana la nebunie, dar, dragilor, ati mai auzit voi de artisti sa nu fi avut un dram de nebunie? Cum sa faci compromisuri cu pasiunea ta? Ei bine, acesti doi baieti nu cunosc compromisul in gastronomie, si impreuna cu toti cei care ridica ospitalitatea la rang de profesie de suflet in Grand Hotel Continental Bucuresti, ne-au facut duminica, 24 februarie, sa ne simtim pentru cateva ceasuri ca niste capete incoronate. Multumesc :).
Lasă un răspuns