Probabil cel mai romantic loc din Bucuresti :)

S-a intamplat ca in preajma zilei lui Vukomir sa fim  departe de casa, parafrazand o frumoasa melodie as putea spune ca am fost „two little aliens”, doi timisoreni in Bucuresti. Nu mai suntem la varsta la care sa suflam in tort (ca nu incap lumanarile :P), dar nu m-a lasat sufletul sa las evenimentul sa treaca neobservat, fara un cat de mic moment de rasfat. Vorbind cu un cuplu de prieteni buni despre sarbatoarea ce urma sa aiba loc chiar a doua zi, acestia, avand „vechime” mai mare decat noi prin capitala, mi-au recomandat restaurantul Zabaione. Destul de zgarciti cu vorbele, nu mi-au spus mare lucru, dar mi-au promis ca o sa-mi placa mult. I-am crezut, si bine am facut, pentru ca a doua zi la pranz, cand ne-au condus la acest restaurant, am fost incantata atat eu, dar mai ales sarbatoritul.

Acest articol nu se doreste a fi neaparat o recomandare, ci, in spiritul articolului meu Romania Culinara Moderna, un semnal pozitiv ca uite, se intampla si lucruri bune in peisajul gastronomic din tara noastra. Asadar, restaurantul acesta nu este deschis de mult timp, are mai putin de un an de zile, insa pare sa-si fi castigat deja o buna reputatie printre oamenii care chiar se pricep, si nu fara motive intemeiate. Prima impresie agreabila mi-am facut-o inca din momentul in care am ajuns in fata vilei superbe in care functioneaza restaurantul asezat intr-un cartier select, in vecinatatea parcului Herastrau.

Pe masura ce ne-am apropiat de cladire, ne-au surprins alte lucruri placute, mai intai, detalii arhitectonice lucrate cu migala, intr-o epoca in care frumosul, materialele de calitate si finetea erau cu adevarat apreciate.

…si apoi, meniul afisat afara, la intrare, intr-o cutie frumoasa din fier forjat. Un meniu concis, scris atat in limba romana, cat si in engleza, care cuprinde 5-6 oferte pentru fiecare fel de preparat (aperitive, peste, supe, carne, paste, desert), preparate care respecta cu strictete specificul declarat al restaurantului: italian. Restaurant italian cu preparate in stil italian, care nu are nici mici, nici ciorba de vacuta in meniu. Asa da!

La receptie ne intampina o fata frumoasa, toata numai zambet. Ne vorbeste cu voce calda si joasa. Ne conduce la seful de sala, care ne intreaba ce fel de masa preferam. Ii spun ca as vrea sa fac fotografii, as dori o masa langa fereastra, daca e posibil una asezata cat mai discret, ca sa nu atrag atentia clientilor de la celelalte mese. Imi zambeste si ma asigura ca imi va satisface cererea.

Suntem condusi la masa ceruta, ne asezam si observ ca scaunele nu sunt doar frumoase, ci si exceptional de confortabile. Imediat, lansam urmatoarea cerinta speciala: am dori sa comandam mai multe feluri pe care sa le impartim, putem primi farfurii goale in acest scop? Desigur, se poate si asta. Doar sa spunem cu ce vrem sa incepem. Insiram cu entuziasm cateva feluri de aperitive, iar ospatarul ne recomanda sa incepem cu tartarul de somon, incredibil de proaspat si aromat.

Dupa acest fel, un picol a venit si ne-a schimbat farfuriile si tacamurile, lucru care se va intampla dupa fiecare fel de mancare pe care l-am gustat. Urmeaza caracatita cu cartofi dulci aromatizati cu rozmarin si crema de otet balsamic. Exclamatiile de placere pe care le scoatem il determina pe ospatar sa ne comunice cu mandrie ca in restaurantul Zabaione se servesc doar pesti si fructe de mare proaspete, necongelate.

…apoi, baby calamari in pesmet, serviti cu morcovi caramelizati. Fragezi. Se topesc in gura, iar garnitura de morcovi e dulce si aromata.

…si ultimul aperitiv, minunatele scoici sotate cu sos verde si mazare, pe care le puteti vedea in prima imagine a articolului. Superbe, exceptional de gustoase.

Asupra supei, am cazut cu totii de acord: sa fie cea cu fructe de mare,  usturoi si sos de rosii. Inspirata alegere, supa s-a dovedit a fi aromata, robusta si picanta.

Intr-un moment de ragaz, in asteptarea felului principal, cer permisiunea sa fac cateva fotografii in local. Desigur, imi spune seful de sala, „avem toate motivele sa ne mandrim cu restaurantul nostru, in care se afla unul dintre cele doar trei seminee din lume care au fost lucrate de insusi Brancusi”.

Deasupra semineului, in lumina calda care scalda tot restaurantul, straluceste „farfuria de argint”, un alt motiv de mandrie al celor de la Zabaione: este o distinctie acordata de Academia Italiana de Gastronomie prin care li se recunoaste standardul calitatii impus restaurantelor italiene la nivel mondial.

…si un detaliu cu atat de pretiosul semineu:
In final, iata si felul principal. Bine am facut ca am ascultat recomandarea ospatarului, care ne-a spus ca doua portii ar fi suficiente pentru toti patru, tinand cont ca am mancat atat aperitive cat si supa inainte: cotolette alla milanese de cate jumatate de kilogram fiecare, alaturi de piure cu trufa neagra. Nici nu pot sa descriu acest urias snitel de vitel: o crusta exceptional de crocanta, din pesmet panko, bine rumenita si fara pic de ulei la suprafata; carnea frageda de se topea in gura; un gust subtil de ierburi aromatice. Desi chiar si jumatate de portie a insemnat cam prea mult pentru mine, mi-am amintit de vorba lui mosu-meu „Decat bucate stricate, mai bine mate crapate” si am perseverat pana l-am dat gata, ca prea era bun, mai mare pacatul sa fi ramas in farfurie.

Buuun… dar ce-ar fi o zi de nastere fara desert? Am ales trei deserturi diferite din oferta de la Zabaione. Mai intai, un zabaione, cum altfel? Servit simplu, dar facut cu marsala, aromat si usor cum nici nu pot spune.

…apoi, o prajitura fara gluten si fara zahar, care a fost chiar alegerea mea, tocmai pentru ca rareori am vazut in oferta vreunui restaurant dulciuri destinate celor care au anumite probleme de sanatate si simpla includere in meniu a unui astfel de desert mi s-a parut un gest foarte sensibil si plin de respect fata de clienti din partea celor care au alcatuit meniul. Si-am vrut sa vad cum e acest desert. A venit prezentat deosebit, o prajitura foarte insiropata, rece, cu gust bogat de ciocolata, din care au gustat cu incantare si sotul si prietenii nostri.

La masa noastra s-au mai adus doua creme brulee, perfect gatite, cu o crema bine inchegata fara sa fie groasa, usoara, aromata, cu picaturi de ciocolata buna in ea. Crusta, crocanta, rumena, perfecta.

Am stropit pranzul acesta delicios cu o sampanie buna, am savurat muzica discreta, dozata perfect, ne-am lasat cuceriti de farmecul interiorului, al obiectelor de arta si de serviciul ireprosabil. Sotul meu s-a simtit cu adevarat sarbatorit si mi-a spus cu incantare ca e incantat ca si in Romania incepem sa avem restaurante in care oamenilor chiar le pasa de ceea ce pun pe masa.

In final, vreau sa va asigur ca ne-a fost tare de bine si ca mi-as dori tare mult ca si acasa la mine, la Timisoara, sa pot merge intr-un astfel de restaurant.