Povestea pe care v-o istorisesc în cele ce urmează este cu atât mai frumoasă, pentru mine, cu cât este, până la urmă, povestea unui fel de mâncare provenind dintr-o cultură în care gastronomia chiar este de poveste. La fel ca toate preparatele cu adevărat geniale, și acest İmam bayıldı – denumirea se traduce Imamul a leșinat – este de o frapantă simplitate, conținând doar legume și ulei de măsline, ingredient respectat și prețuit într-un mod deosebit în cultura culinară turcească, așa cum și povestea vă va demonstra.
Nu știu dacă undeva în Turcia sau oriunde altundeva s-a mai spus povestea vinetelor İmam bayıldı în felul acesta, dar, pornind de la două explicații ale acestei denumiri, care circulă în paralel, mi-a plăcut să-mi imaginez lucrurile în felul meu și să repovestesc o posibilă istorie a unui preparat pe care îl iubesc tare mult.
Menționând deja cele două variante de poveste a preparatului, una ar fi despre un imam gurmand care a leșinat de plăcere când a gustat din mâncarea aceasta, și cu mâna pe inimă vă spun că e perfect plauzibil, pentru că mâncarea e divină. A doua variantă explică leșinul imamului prin aceea că era foarte zgârcit și a fost efectiv îngrozit de cantitatea de ulei de măsline – foarte scump – pe care o folosise soția sa pentru mâncarea asta. În cele ce urmează, puteți citi povestea așa cum mi-am imaginat-o eu, ilustrată cu fotografii din Turcia și fotografii ale preparatului İmam bayıldı a cărui rețetă o găsiți pe blog.
Povestea imamului care a leșinat, spusă în felul meu
A fost odată un imam respectat de toți enoriașii din comunitatea sa, pentru că era un om cu dare de mână, foarte chibzuit. Mulți dintre neguțătorii bogați, cei care vindeau mirodenii alese și fel de fel de mărfuri în bazarul orașului, și l-ar fi dorit de ginere, pentru că nu însemna puțin lucru să te înrudești cu însuși imamul, care mai avea și avere.
Așa că imamul nostru a fost invitat la pețit în multe case bogate, fiind poftit la festinuri cu bucate alese, de care s-a bucurat cu toată inima, pentru că îi plăcea să mănânce bine. Apoi, gazdele se întreceau prezentându-i zestrea fabuloasă a candidatelor mirese și povestindu-i pe larg despre frumusețea dar și despre tabieturile și rafinamentul fetelor.
Acuma, pe imamul nostru, zestrea oricăreia dintre aceste odrasle bogate îl bucura peste măsură, la fel și ospețele. Doar că părinții fetelor nu reușiseră să-și dea seama că imamul cel cu avere, care se bucura cu toată inima de bucatele alese când mergea în ospeție, ajunsese să se îmbogățească fiind un zgârie brânză cum mai rar se găsește pe pământ. Din cale-afară de zgârcit fiind, adunase ban cu ban și strânsese un capital frumușel, pe care nici prin gând nu-i trecea să-l risipească făcând voile odraslelor răsfățate din casele bogate în care umblase. Așa că anii au trecut fără ca imamul să aleagă vreo mireasă.
Până la urmă, negustorii cei bogați din oraș au încetat să-l mai poftească la ospețe, încât bietul imam rămăsese doar cu amintirea meselor boierești, în timp ce-și ducea traiul auster în locuința lui de lângă moschee.
Într-o bună zi, bietul imam și-a zis că nu mai merge-așa. Nimic cald la masă, casă goală și mațele ghiorțăind nemulțumite… asta nu era viață! Și-n timp ce își plângea de milă, deodată i s-a părut că întrevede o rezolvare care să pună capăt odată pentru totdeauna patimilor lui cele burlăcești. Da, se va însura! Dar nu cu una din răzgâiatele fete bogate care îi fuseseră propuse, ci cu o fată săracă și vrednică.
O fată săracă, își zise imamul nostru, a trăit cu mai nimic acasă la ea, nu îmi va risipi averea pe nimicuri! Va ști să-mi facă mâncăruri gustoase, Allah! Cât de dor mi-e să mănânc bine! Dar fata asta nu va cheltui prea mult pentru mâncare, căci acasă la părinții ei a fost învățată să drămuiască fiecare bănuț!
Fericit și plin de elan, imamul nostru prinse a-și căuta nevastă în casele cele mai sărace ale târgului și în scurt timp, a auzit că un biet om cu o casă plină de copii avea o fată la vârsta măritișului, de a cărei frumusețe și istețime se vorbea în tot orașul. Ceru fata de la tatăl ei și primi imediat încuviințarea să o ia de soție. La o asemenea onoare nici nu așteptase bietul om, să ajungă să devină socrul imamului!
Se însoți, deci, cu fata, și-și duse proaspăta nevastă la casa lui. În prima zi după nuntă, imamul plecă prin oraș, cu treburi, și-i zise nevestei lui: draga mea, să gătești ceva bun pe când mă întorc acasă! Dar să nu fie cu carne, ai înțeles? Carnea e scumpă și e un huzur necuvenit în zilele oarecare! Să fie ceva bun, dar să nu cumperi nimic pentru mâncarea asta!
Fata înclină din cap supusă iar imamul plecă în treaba lui. Rămasă singură acasă, proaspăta nevastă găsi în grădina mică a casei de lângă moschee vinete, roșii, ardei și ceapă. Intră în cămară, unde nu era mai nimic, în afară de un vas de lut, în care imamul păstra uleiul de măsline, marfă scumpă, pe care o drămuia picătură cu picătură, să-i ajungă pe un an de zile.
Înșfăcă nevasta imamului vasul cu ulei și fugi cu el în bucătărie, unde efectiv inundă toate cele culese din grădină în uleiul de măsline și le găti pe îndelete, cu pricepere și gust, păstrând caracterul preparatelor zeytinyağlı.
Pe când se întoarse imamul, în casă mirosea îmbătător a mâncare bună, ca de sărbătoare. Lacrimi de bucurie îi veniră în ochi, visând la masa delicioasă care-l aștepta, dar în același timp deveni bănuitor și-și întrebă nevasta: draga mea, miroase nemaipomenit de bine ceea ce ai gătit, atât de bine încât nu pot să nu te întreb dacă nu cumva mi-ai nesocotit porunca și ai cheltuit bani pe carne.
Fata bătu grațios din gene și răspunde: ”Stăpânul inimii mele, porunca ta e lege pentru mine. Cum aș putea eu s-o nesocotesc? În afară de asta, cum să risipesc eu avutul casei tale în care ai avut mărinimia să mă primești?”
Peste măsură de mulțumit atât de răspunsul fetei, cât și de parfumul îmbătător din casă, dar mai ales de asigurarea că nu s-a cheltuit niciun bănuț, imamul se așeză la masă și fu servit, pentru prima dată în casa lui, ca un rege. Când gustă din mâncarea nevestei, slobozi din adâncul sufletului un oftat prelung de plăcere. Aproape pierit de emoția intensă a degustării, o întrebă pe soția lui: lumina ochilor mei, cum ai gătit tu minunăția asta, fără pic de carne și să fie atât de bună?
Cu un zâmbet nevinovat, în doar câteva cuvinte, fata îi descrise imamului tehnologia preparatului simplu dar atât de gustos pe care îl gătise. Și… İmam bayıldı, adică imamul a leșinat, nemaiapucând să își exprime disperarea care-l cuprinsese luând act de grozăvia cheltuirii unei asemenea cantități din uleiul cel scump de măsline.
Nu ca o consecință a prețului uleiul de măsline, ci pur și simplu pentru că mâncarea asta este orgasmică, aproape că pot înțelege leșinul imamului. Zgârcitul care era reușise să-l reprime pe gurmandul care-ar fi putut fi, și asta timp de atât de multă vreme! Așa că vă invit să descoperiți și voi rețeta de İmam bayıldı gătită de nevasta imamului și sigur nu doar de ea, preparatul fiind unul dintre cele mai reprezentative din cele denumite în Turcia Zeytinyağlı – adică gătite înăbușit în ulei. Pentru rețeta pas cu pas, click pe poza de mai jos.
Lasă un răspuns