După-amiezele gimnaziale mi le petreceam deja în bucătărie. În locul care a rămas mulți ani al meu, îmi vedeam de citit lecturile de vacanță pe care le suplimentam generos și cu mare plăcere. Pe scaunul de la geamul din bucătărie, cu vedere spre dealul Flămândei, sub soarele de orășel de munte, orele erau lungi. Paginile se întorceau mai repede decât logica timpului, dilatând totul. Uneori, din pricina asta, am impresia că am trăit 40 de ani de copilărie și vreo 8-9 de maturitate. Există un timp în care toți, în aceeași vacanță, citeam aceeași carte. Am ajuns astfel, acum la maturitate, cei de un leat să ne regăsim în fața acelorași plăceri și acelorași nostalgii. Într-o după-amiază din asta în care mamaie renunțase să se mai întindă, citind revista lângă mine, pe masa din bucătărie, m-am izbit cu fruntea imaginației de un perete insurmontabil. În cartea mea, a noastră a tuturor, în niciun caz a autorului moldovean, în La Medeleni-ul lui Ionel Teodoreanu, apare la una dintre mese un cataif cu frișcă. Dacă restul lucrurilor sunt relativ ușor de imaginat, un gust de care te lovești într-o carte devine o enigmă. Îmi doream să trec mai departe, dar cumva, gândul mi se întorcea câteva pagini înapoi la misteriosul desert care, vă asigur, nu se găsea în cofetăriile comunismului deceniului 80 din România. Tulburat de prostia mea, dar pe deplin încrezător în omnisciența bunicii mele, mi-am luat inima în dinți și am întrebat în liniștea de muzeu:
– Mamaie, ce e cataiful?
Răspunsul a venit promt din colțul unei mușcături de măr:
– O prăjitură.
Ei bine, acum eram pe deplin lămurit, de unde inițial crezusem că era vorba despre o drujbă, așa încât am insistat pe panta cunoașterii:
– Păi asta am înțeles, dar ce prăjitură?
Vă mărturisesc că pentru o clipă am crezut că nu știe, moment care a permis aerului meu tâmp să se relaxeze. Dramatică eroare.
– E o prăjitură care se făcea pe vremuri.(Am iubit „pe vremurile” în copilărie cum iubește holteiul nevasta prietenului.) Se face cu foaie de tăieței și cu frișcă sau cremă de vanilie sau cu amândouă.
– Adica cum cu foaie de tăieței, a venit prompt întrebarea mea logică?
– Cum, mamă, tu n-ai mâncat niciodată cataif?
Căutarea prin colțurile minții mele de șoim al patriei și pionier nu mi-a dat nici un rezultat în sensul întrebării, așa încât am răspuns cu un „- Păi nu!”, jumătate sunând a reproș și cealaltă jumătate încărcată cu regretul vârstei mele prea fragede.
A lăsat mamaie „Cinema”-ul pe masă și a plecat în camera mare, spre dulapul la care eu nu umblam niciodată de unde, nu știu de ce, mă așteptam să aducă un cataif „de pe vremuri” pitit bine de tot lângă frecvența de la Europa Liberă, scăpat ca prin minune de prigoana comunistă. A venit doar cu o pungă mare din hârtie, plină ochi cu tăieței uscați dar fini, așa cum numai dumneaei știa să facă. În fața mea a început pe neașteptate spectacolul preparației ad-hoc, din ce era prin casă, a unui cuvânt dintr-o carte cu melancolii. Cumva, așa am învățat că drumul de la un vis ori un cuvânt până la materializarea lui în fața ochilor nu cere decât o ridicare binevoitoare de pe scaun.
O REȚETĂ DE CATAIF
Tăiețeii se răspândesc uniform într-o tavă de mărimea prăjiturii dorite. Dacă tava cuptorului e mare și doriți o tratație de doar jumătate din mărimea acesteia e mai bine pentru că faceți o singură coptură, alminteri repetați cu încă o foaie. Așadar, îi răspândiți într-un strat de asemenea grosime încât să nu se zărească fundul tăvii. Turnați peste ei ceva unt topit sau ungeți tava cu strat serios înainte de a pune tăiețeii. Dați la cuptor să se rumenească. Între timp, faceți un sirop din jumătate de litru de apă și jumătate de kilogram de zahăr la care adăugați arome plăcute. Rețeta originală a acestui preparat oriental cere apă de trandafiri, dar și umplutură de brânză dulce de capră. Cum noi toți considerăm populațiile astea puternic bronzate simpatice, dar ușor extraterestre și nu-i amestecăm pe frații turci, să mă ierte prietenii armeni, cu arabii, ne sfătuim la o tablă cu Ismail și decidem împreună că e mai plăcută în acest sirop aroma de portocală ori cea de lămâie, răzătură sau esență de foarte, foarte bună calitate. Fierbem până siropul capătă consistența asemănatoare celui de la prepararea dulcețului.
Umplutura e o cremă de vanilie clasică pentru cine dorește sau frișcă bătută bine tare rău de tot la limita untirii. La crema de vanilie se freacă 4 gălbenușuri cu zahărul, 100 de grame până la topirea deplină a cristalelor. Se adaugă treptat 60 de grame de făină și se amestecă în continuare. Se fierb 500 ml de lapte înmiresmat cu o păstaie de vanilie, iar când clocotește se toarnă încet, amestecând, peste amestecul de gălbenușuri. Se pune crema la bain-marie sau la foc mic, și se amestecă continuu până are consistența destul de groasă.
Se pune prima foaie în vasul care va găzdui prăjitura în frigider și se îmbălsămează în sirop. Se pune umplutura de cremă ori frișcă. Se pune capac a doua foaie, înnecată și năclăită și ea în prealabil sau, și mai bine, în sirop. Se dă la rece.
Întâia dată când am gustat din chiaburismul ăsta, umplutura a fost făcută cu alintătura asta de cremă de vanilie pentru că nici frișcă și nici smântână nu era în acei ani ’80. Am găsit interesantă prăjitura, dar pe ascuns, spiritul meu pionieresc, aliniat perfect cu papilele gustative, au decretat amandina de cofetărie comunistă mult mai reușită. Acum lucrurile stau altfel.
„- Spune, Dănuţ, îl încurajă doamna Deleanu: ce-ţi place ţie mai mult? O cremă de vanilie? Clătite cu dulceaţă de căpşune? Nişte crafle?…
– Bezele-s cele mai bune. Eu vreau bezele cu frişcă.
– Cu frişcă? Cataif cu frişcă! o contrazise Dănuţ inspirat.
– Bezele, sfidă Olguţa.
– Văd eu că am doi stăpîni! Face baba şi cataif cu frişcă şi bezele cu frişcă.
…La fereastră, mărul despuiat de frunze clocotea de vrăbii. Gălăgia lor subţire şi destrăbălată semăna atît de mult cu întăia recreaţie a unei şcoli primare după sfîrşitul vacanţei, că te-aşteptai mereu să răsune clopoţelul de intrare în clasă, curmînd-o.” Ionel Teodoreanu „La Medeleni”
Pe autorul acestor rânduri, Costin Barbutz îl găsiți pe pagina lui de Facebook.
Mai multe despre activitatea lui găsiți pe costinbarbutz.ro
Lasă un răspuns