În iunie, am simțit nevoia să-mi iau o vacanță de o săptămână. Nu conta unde, să fie într-un loc însorit și calm, atâta îmi doream. S-a potrivit, însă, ca înainte de această săptămână de vacanță, să ajung pentru două zile într-un alt loc, la Criț – Deustch Kreuz, alături de oameni minunați, cu care împărtășesc aceeași pasiune și cu care am avut atâtea subiecte de povestit, încât ne-a prins noaptea în grădină și nici nu ne-a păsat că ploua. Era prea bine, gașca noastră era prea faină, locul în care ne aflam era de un calm și de-o frumusețe bucolică cum arar mai întâlnești, nimic altceva nu mai conta. În ziua când am plecat de acolo, am primit două cărți din partea gazdelor noastre. Și cum mă aștepta o vacanță la mare, le-am pus în bagaj, gândindu-mă că-mi vor prinde bine, ca lectură de vacanță.
Credit foto: Călin Stan (www.calinstan.com)
Evident, nu am fost deloc inspirată. Cele două cărți, care spuneau povestea locului din care tocmai plecasem, sunt scrise de Ruxandra Hurezean, una numindu-se ”Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei” și cealaltă ”Criț – Istoria, poveștile și viața unui sat de sași”, nu sunt genul de lectură de plajă. Sunt niște cărți pline de adevăr, de infinită emoție, de învățăminte și de tragedia de a fi pierdut o lume perfect orânduită și mai cu seamă pe cei care au creat-o. Și de tragedia poveștilor ultimilor sași din România, renegați de țara pe care au învățat să o iubească timp de aproape o mie de ani, apoi, ajunși în Germania, măcinați de sentimentul dezrădăcinării.
satul Criț – Deutsch Kreuz
Sașii transilvăneni sunt urmașii unor coloniști germani/flamanzi veniți pe meleagurile Transilvaniei în secolul al XII-lea, chemați de regele maghiar Geza al II-lea pentru apărarea teritoriului și pentru dezvoltarea economică a acestuia. În schimbul acestor servicii, sașii au primit autonomie deplină pe pământul care le-a fost oferit și au devenit primii țărani proprietari de pământuri ai Europei. Au trăit aici sute de ani și au dezvoltat o civilizație rurală cu reguli gândite în amănunțime pentru fiecare aspect al vieții, punând mare preț pe cinste, pe întrajutorarea socială, pe educație, pe hărnicie. Lumea lor, organizată în vecinătăți, funcționa perfect, ca într-o feerie miniaturală, ascunsă sub cupola unui glob de cristal.
Una din poveștile citite este cea a filozofului țăran Johann Schaas, care a afirmat că istoria este o vulpe perfidă care-și face nevoile la ușa oamenilor, batjocorindu-i, răscolindu-le existența și învrăjbindu-i unii împotriva celorlalți fără ca ei să fi avut vreo vină. Asta li s-a întâmplat și sașilor transilvăneni, istoria mai întâi i-a umilit și apoi a spart într-un mod brutal cupola de cristal sub care se desfășura existența lor desăvârșită, risipindu-i prin lume.
Casă săsească din Criț
Există și vești bune, însă, pentru că amintirea acestei lumi perfecte a trezit nostalgiile unor oameni care își doresc cu adevărat și au și putere ca să păstreze ceea ce mai există, să repare ceea ce s-a stricat, să schimbe ceva. Oamenii din Fundația Michael Schmidt, cu mult suflet și implicare, încearcă de ani buni să readucă la viață așezările pline de farmec ale sașilor transilvăneni. Valorile lor sunt cultura, educația și diversitatea, în perioada activității lor ducând la bun sfârșit mai multe proiecte de succes, constând în renovarea și consolidarea unor monumente istorice, în sprijinirea educației, în cursuri de formare profesională, publicarea de cărți și organizarea de festivaluri și alte evenimente culturale.
Așadar, drumul meu la Criț s-a-ntâmplat mulțumită invitației Fundației Michael Schmidt, alături de Selgros. Am ajuns acolo parcurgând drumul dintre Sibiu și Brașov și trecând prin Sighișoara. Criț, de altfel, este una dintre primele așezări de sași care-ți ies în cale după ce intri în județul Brașov. Zona aceasta, odinioară plină de culturi de ovăz, cereală care se adapta mai bine climei aspre, este cunoscută ca Haferland sau Țara Ovăzului, care cuprinde, alături de Criț, localitățile Meșendorf, Bunești, Viscri, Homorod, Fișer, Saschiz, Cloașterf, Roadeș, Rupea și Archita.
Meșendorf – biserica fortificată
Aceeași denumire, Haferland, o poartă și cel mai important festival de promovare a identității culturale săsești, a cărui primă ediție a fost în anul 2012 și care a crescut de la an la an, dovedind că oamenii se bucură de această întoarcere în timp, în vremea vecinătăților. Aici, așteaptă să fie descoperite celebrele biserici fortificate, niște veritabile cetăți în miniatură, casele sobre ale sașilor, cu camere austere, dar în care mobila din lemn masiv, pictată manual cu motive tradiționale și în culori vesele, stă la loc de cinste. În 2018, Săptămâna Haferland se va desfășura între 2-6 august.
În imaginea de mai sus este consemnat programul manifestărilor din cadrul Săptămânii Haferland 2018, care oferă participanților posibilitatea de a descoperi toate localitățile din zonă.
Și pentru ca tu, prietenul meu care citești, să îți faci o idee mai clară asupra lucrurilor pe care le ai de câștigat dacă vei decide să petreci o scurtă vacanță altfel și să vizitezi Haferland, o să-ți povestesc în cele ce urmează cum au fost cele două zile pe care le-am petrecut aici.
În primul rând, în Haferland e de mers cu oameni faini. Eu așa am făcut, fiind acompaniată de bloggerii din proiectul Selgros caută pasiunea. Ne-am pus de acord că mai delicioasă de gașcă de atât nici nu se putea. I-am avut alături pe Tony Mott, Oana Igrețiu, Alex Juncu, Corina Ureche, Cristina Toth, Iuliana Sbîrnea, Carmen Paraschivescu, Dana Burlacu Visternicu, Cosmin Dragomir și Călin Stan.
Credit foto: Călin Stan (www.calinstan.com)
Am fost cu toții cazați la Casa Kraus, imediat lângă fortificația bisericii evanghelice. După plecarea masivă a sașilor din Criț, casa asta frumoasă, la fel ca biserica, au ajuns într-o stare de tristă degradare. În această casă a locuit preotul Johannes Traugott Kraus, cel care a slujit la biserica din Criț în cele mai bune vremuri ale localității. Prin eforturile Fundației Michael Schmidt, casa a fost restaurată urmând cu strictețe planurile originale, cu mult respect pentru detalii și autenticitate. În prezent, casa servește ca loc de cazare și îmbină perfect frumusețea autentică a unei case săsești de om cu dare de mână cu confortul contemporan.
Credit foto: Călin Stan (www.calinstan.com)
Natura din zonă este deosebit de frumoasă, dealuri domoale și văi umbrite te îmbie să le descoperi, flori să le miroși, fluturi să-i fugărești. E un spațiu aproape neatins, păstrat la fel ca acum sute de ani. Cirezi de vaci se leagănă blând în asfințit, când liniștea e risipită doar de câte-o talangă. În zonă a fost construit un traseu de piste de bicicletă care traversează pădurile și poienile înflorite, care sunt întreținute tot prin grija fundației.
Fie că alegi să te plimbi prin zonă, fie să lenevești în tihnă într-unul din minunatele locuri de zăbavă pe care le vei găsi, arome îmbătătoare te vor învălui și te vor transpune în cea mai relaxantă stare pe care ți-o poți imagina.
Una din preocupările majore ale gazdelor noastre fiind cultura, activitățile culturale nu lipsesc niciodată. Fie că e un concert de orgă în una dintre bisericile fortificate ale zonei, fie că e o expoziție sau un atelier de gătit bucate autentic săsești sau unul de pictură pe lemn, vei avea cu ce să-ți ocupi timpul într-un fel creativ și foarte plăcut. Noi am nimerit în timpul Festivalului Internațioal de Teatru din Sibiu, iar biserica evanghelică din Criț a devenit gazdă a uneia dintre manifestările din calendarul acestuia, un concert de fado portughez, susținut în fața unei asistențe vrăjite, de artistul Cristiano de Sousa și formația lui.
Bucatele sunt minunate, cu un gust pe care doar cei mai norocoși dintre noi, cei care au avut bunici la țară, și-l mai amintesc: brânzeturi untoase, smântână grasă și gustoasă, miere limpede și parfumată, cârnați și slană făcute cu meșteșug și maturate în turla bisericii, după bunul obicei săsesc, prăjituri de tot felul. Cu toate acestea și cu multe altele am fost îmbiați la un brunch divers și îmbelșugat organizat de gazdele noastre, imediat după concert.
Credit foto: Călin Stan (www.calinstan.com)
A doua zi, în programul nostru am avut un atelier de lichiu, delicioasă prăjitură săsească din aluat dospit, de obicei cu un topping de smântână sau griș cu lapte și cu fructe de sezon.
Cu acest prilej, ne-a fost prezentată doamna Hermine Antoni. În anii ’60, doamna Antoni și-a lăsat catedra de învățătoare în satul Meșendorf și a plecat cu toată familia în Germania. Ne-a povestit despre dorul și sentimentul dezrădăcinării care-i macină pe sașii din Germania. Ne-a povestit despre mama ei, care niciodată nu s-a putut adapta lumii de acolo, despre toți ceilalți cunoscuți ai ei care își reprimă dorul sfâșietor de a reveni în România, pentru că revederea acestor locuri în care s-au născut, au crescut, au avut case și pământuri care le-au fost smulse, li se pare mult prea dureroasă. Dumneaei a ales să se implice și să revină în fiecare vară acasă, la Meșendorf, chiar dacă ”acasă” nu mai înseamnă acum casa părintească, de care familia a fost deposedată și în care în prezent locuiește altcineva. Ani de zile le-au trebuit noilor rădăcini, care au crescut între sufletul ei și noul loc din satul natal, să crească și să se întărească. Acum, însă, ele sunt puternice și o fac să revină mereu, încercând să ducă mai departe povestea sașilor transilvăneni și să contribuie la păstrarea identității culturale săsești.
Atelierul a continuat cu prezentarea rețetei de lichiu propusă de doamna Antoni și cu o provocare din partea gazdelor, aceea de a crea noi înșine, bloggerii culinari, un topping pe gustul nostru. Despre lichiu am mai povestit și altădată, prezentându-vă chiar și o rețetă video. E o prăjitură rustică, foarte simplă, dar nemaipomenit de gustoasă.
Credit foto: Călin Stan (www.calinstan.ro)
Ne-am apucat de frământat temeinic aluatul fin, cu unt, gălbenușuri și lapte, apoi l-am împărțit în patru, pentru fiecare dintre variantele de lichiu la care ne gândiserăm.
Credit foto: Alexandra Juncu – alexjuncu.ro
Pe lângă lichiul cu rubarbă și cel cu fructe de pădure, am făcut o variantă sărată, cu mărar și cașcaval și una cu nuci, brânză grasă și fructe locale (coacăze și dude mici și dulci). Au ieșit unul mai bun ca celălalt, parfumate și nemaipomenit de gustoase.
Credit Foto: Călin Stan (www.calinstan.ro)
După ce-am degustat din lichiul parfumat, de fapt, din fiecare fel de lichiu, tot încercând să ne dăm seama care-o fi fost mai bun, custodele bisericii evanghelice din Criț, Dietmar Depner, ne-a povestit despre istoria seculară a acestui monument ridicat prin efortul sătenilor, în jurul anului 1500.
Edificiul a avut de la început o formă ovală și cinci turnuri iar în anii 1700 s-a mai ridicat cea de-a doua centură de ziduri, înaltă de șase metri. Vechea biserică a fost dărâmată și reconstruită între 1810-1813, în stil neoclasic. Turnul clopotniței are o înălțime de 27 de metri iar în unul dintre turnurile cetății fortificate se duceau la păstrare slănina și șunca sătenilor. Nimeni nu se atingea de bucatele celorlalți iar dacă, din greșeală, o noră sau o fată tânără s-a întâmplat să greșească, bucata a fost dusă imediat înapoi la biserică și a fost returnată proprietarului. O asemenea întâmplare s-a consemnat o singură dată, într-o sută de ani.
Turnul bisericii fortificate din Criț
După această vizită cu ghid expert la biserica din Criț, ne-am îndreptat la un alt brunch delicios cu produse locale, în curtea bisericii fortificate din Bunești, un sat vecin, unde ne așteptau, cu ochii buni licărind a zâmbet, familia Ela și Helmuth Wagner. Smântâna pe care ne-au oferit-o nu cred c-o voi putea uita prea ușor, dar nici mierea cu parfum de flori, untul de casă și magiunul!
Despre linzerul cu nuci… ce să povestim?! Bucate bune, pâine de casă, cafea, fructe și apă proaspătă și mai ales o neprețuită grijă față de oaspeți, asta am primit la Bunești.
După ce ne-am îndestulat, bucurându-ne la fiecare îmbucătură că mai există asemenea gusturi, că mai există oameni care produc ingrediente de o asemenea calitate, gazdele noastre de la Bunești ne-au invitat să participăm la un atelier de pictură pe lemn. Ni s-au pus la dispoziție culori și mici obiecte din lemn pe care le-am decorat fiecare după pricepere și îndemânare, încercând să reproducem vechi motive săsești.
Din păcate, această minunată vacanță într-un spațiu și parcă și un timp magic, a ajuns la sfârșit mai repede decât ne-am fi dorit. Am rămas cu bucuria unor momente nespus de relaxate și de plăcute, care se văd atât de bine pe fața mea în poza de mai jos, surprinsă de draga mea Alex.
Credit foto – Alexandra Juncu – alexjuncu.ro
Ajunsă la finalul poveștii, aș putea spune că înțeleg și mai mult durerea oamenilor care, după ce și-au construit în aceste locuri o viață perfectă, nu au mai rezistat încercărilor istoriei și le-au părăsit. Am înțeles cât de mare a fost pierderea lor, pentru că în satele astea din inima Transilvaniei ți se întâmplă ceva magic, ajungi să îți descoperi niște nebănuite legături cu pământul, cu natura și cu oamenii, chiar cu cei pe care nu-i cunoști. Am înțeles cât de încărcate cu energii pozitive sunt aceste locuri în care oamenii devin mai blânzi, mai toleranți și mai apropiați de cei din jurul lor.
Credit foto: Calin Stan – www.calinstan.ro
Și dacă v-am trezit cumva dorul de ducă, să știți că Transilvania vă așteaptă oricând, plină de secrete care așteaptă să vă se dezvăluie, dar mai cu seamă vă așteaptă în timpul Săptămânii Haferland 2018, al cărei program îl găsiți aici. Ne vedem în Haferland!
Ioan Schneider spune: 
Adriana Marinescu 
APOSTOL VIORICA 
Lasă un răspuns